Lipsa de tehnologie îngreunează tratamentul copiilor cu dizabilităţi

„Discutăm metode noi prin care copiii cu dizabilităţi pot avea parte de un tratament mai profesionist. Specialiştii le cunosc, dar încă nu pot fi implementate în Republica Moldova din lipsă de tehnologie”. Declaraţia aparţine Galinei Moraru, specialist principal în reabilitare al Ministerului Sănătăţii, şi a fost făcută în cadrul unui seminar cu participare internaţională privind reeducarea copiilor cu infirmitate motorie cerebrală şi polihandicap, transmite Info-Prim Neo. Seminarul dedicat problemelor de reabilitare medicală a întrunit specialişti din centre de recuperare din ţară, la care a participat profesorul M Le Metayer, specialist în Infirmitatea Motorie Cerebrală, fondator al Institutului Motricite Cerebrale din Franţa. „Seminarul acesta a fost organizat în scopul de a discuta metode profesioniste de tratament pentru copiii cu dizabilităţi. Sperăm ca în curând, prin intermediul unor proiecte, să le putem implementa şi la noi în ţară deoarece peste 40% din copii se nasc prematur, iar o mare parte din aceşti copii formează grupele de copii cu dizabilităţi", a declarat Galina Moraru. În cadrul seminarului specialiştii au pus în discuţie tehnicile de identificare a deficienţelor şi evaluarea cantitativă şi calitativa a problemelor întâmpinate de copiii cu dizabilităţi şi instruirea specialiştilor în reeducarea copiilor cu paralizie cerebrală şi polihandicap. Directorul Centrului de recuperare Hippocrates, Diana Covalciuc, a declarat că Centrul oferă o gamă largă de servicii pentru copiii cu dizabilităţi, iar familiile acestora sunt ajutate să înţeleagă mai bine necesităţile propriilor copii. „Educăm familiile acestor copii, acordă anumite servicii şi la domiciliu şi astfel pot spune că anual la Centru Hippocrates au parte de tratament peste 400 de copii, dintre care mulţi sunt cu dizabilităţi severe, adică cu probleme ale sistemului neuro-muscular”, a declarat Diana Covalciuc. Potrivit Dianei Covalciuc, în jur de 50% din copiii cu dizabilităţi întâmpină deseori dificultăţi în integrarea socială sau în instituţiile de învăţământ, iar specialiştii care se ocupă de tratamentul copiilor îi ajută să treacă peste aceste bariere. Seminarul a fost organizat de Ministerul Sănătăţii Repulicii Moldova şi Centrul de recuperare Hippcrates.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.