Lilia Ranogaeț: Trebuie să lăsăm alegătorii să hotărască

A venit timpul ca în orașul Chișinău să aibă loc o schimbare și trebuie să lăsăm alegătorii să hotărască cine le va fi primar. Declarațiile au fost făcute de Lilia Ranogaeț, candidata Partidului Național Liberal la funcția de primar a capitalei la dezbaterile publice „Doar unul din mulți: cine și de ce?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Lilia Ranogaeț a spus că în Chișinău nu s-a realizat nimic până acum, deoarece „consilierii municipali au dat vina pe primar, iar primarul a dat vina pe consilieri”. Aceasta în timp ce legea stipulează foarte clar atribuțiile ambelor părți. „Primarul are obligația să controleze prin intermediul întreprinderilor municipale ceea ce decid consilierii”, a menționat candidata PNL.

Ea a afirmat că, dacă vor veni din nou la conducerea municipiului cei care au fost până în prezent, orașul va rămâne la fel. „Cei ce se declară manageri și sunt consilieri, habar nu au ce înseamnă managementul. Ca manager trebuie să ai capacități, să ai abilități, să ai tărie de caracter și să știi să gestionezi procesele, nu doar să le organizezi”, a spus Lilia Ranogaeț.

Candidata PNL a declarat că în această campanie electorală există multe manipulări politice. „Voturile nu se cumpără, ci se iau prin manipulări. O formă de manipulare este atunci când cineva cere să fie votat ca să nu câștige celălalt candidat, iar altă formă de manipulare sunt cercetările sociologice, care ridică un candidat și coboară îl pe altul”, a spus Lilia Ranogaeț.

Ea a precizat că din funcția de primar al capitalei singura politică pe care o va face este cea economică. „În opinia mea, asta este ceea de ce are nevoie Chișinăul”, a spus candidata PNL.

Aceasta a îndemnat alegătorii să se detașeze de lozinci și apartenența la partide și să voteze cu inima.

La rundaprima rundă de dezbateri au fost invitați Teodor Cârnaț, candidatul Partidului Politic „Voința Poporului” și Dorin Chirtoacă, candidatul Partidului Liberal, însă aceștia nu au participat.

Următoarele dezbateri sunt planificate pe 15 și 16 octombrie.

Dezbaterile „Doar unul din mulți: cine și de ce?”, cu participarea candidaților la funcția de primar general al municipiului Chișinău, prima rundă, sunt ediția a 118-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.