Foametea a fost provocată intenționat de către regimul de la Kremlin, dar cu suportul administrației locale de la Chișinău. În timp ce RSS Moldovenească murea de foame, Uniunea Sovietică exporta cereale. Declarația a fost făcută de către Lidia Pădureac, doctor în istorie, prorector la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți în cadrul unei dezbateri publice de la IPN.
„Dacă ne referim la anii 1946-1947, Uniunea Sovietică a exportat cereale, în timp ce RSS Moldovenească murea de foame. Au luat tot ceea ce oamenii aveau, inclusiv având în vedere că recolta a fost mică, instituțiile statului nu au intervenit cu nimic pentru a evita foametea. Se știa foarte bine ceea ce va urma în cazul în care persoanele sunt lipsite de alimente. Oficialitățile deja aveau rezultatele morții a milioane de oameni din cauza fiscalității excesive în urma evenimentelor din 1932-1933 în Ucraina. Administrația la nivel local era obligată să îndeplinească acel plan dat de centrul unional, iar de multe ori cu exces de zel. Și atunci ne dăm seama că și oficialitățile sovietice de la Chișinău care se subordonau direct Kremlinului au partea lor de vină”, a declarat Lidia Pădureac.
Doctorul în istorie spune că cel mai mult au avut de suferit țăranii, proprietarii de pământuri și oamenii din zonele rurale. „Țăranilor, micilor proprietari li se lua totul, iar ulterior li se măturau podurile. Numărul persoanelor care au decedat în mediul rural este dublu față de persoanele care au decedat în mediul urban. Principala cauză a foametei a fost această fiscalitate excesivă, iar măturatul podurilor era în sensul direct al cuvântului. În cazul în care autoritățile nu ar fi luat ceea ce aveau oamenii, nu ar fi avut loc această foamete.”, mai spune ea.
Persoanele care refuzau să achite impozite statului sau se opuneau directivelor de la Kremlin, erau duse în pușcării. „Dacă o persoană nu achita impozite față de stat, risca pușcărie. De exemplu, o persoană care nu a achitat impozitul pentru 25 de kilograme de grâu, a fost condamnată, arestată, iar copii său au fost duși în Siberia singuri, fără părinți”, declară doctorul în istorie.
Deși au fost instituite puncte de alimentare pentru persoanele care sufereau de distrofie, regimul de atunci a avut grijă ca acestea să fie organizate disproporționat. „Observăm o discrepanță foarte mare în ceea ce privește atitudinea instituțiilor statului față de Basarabia și malul stâng al Nistrului. Pentru Transnistria erau 400% locuri raportate la numărul de persoane înregistrate. În județele din dreapta Nistrului, de exemplu Chișinăul – 15% din cei care erau înregistrați fiind bolnavi de distrofie se puteau alimenta la aceste puncte, iar la Bălți – 30%”.
Totodată, doctorul în istorie spune că cei care au supraviețuit foametei menționează că „foametea a fost mai grea decât războiul”, iar cazuri de canibalism s-au atestat în fiecare localitate. „Atunci când realizăm interviurile cu cei care au supraviețuit foametei, majoritatea din ei menționează că în sate au murit circa 30% din populație. Dacă raportăm numărul persoanelor decedate nu la întreaga populație a RSS Moldovenească, dar preponderent pentru partea dreaptă a Nistrului, atunci noi vedem că acest procent este mult mai mare. De exemplu, cazurile oficiale legate de canibalism, ele sunt documentate foarte puțin, dar atunci când mergem în localități, supraviețuitorii menționează că foametea a fost mai grea decât războiul, iar când vorbim despre cazuri de canibalism, în fiecare localitate ni se spune că a fost. Noi înțelegem că a fost un fenomen tragic pentru întreaga populație”.
Lidia Pădureac menționează că cei care sunt întrebați cum a fost posibil să supraviețuiască unei asemenea orori au și un răspuns: „Mulți spun că moartea era o speranță pentru ei pentru a încheia chinurile prin care treceau. Totuși, dorința de a trăi era generată de dorința de a-și ajuta copii. Era o foamete fără speranță, întrucât oamenii nu știau ce îi așteaptă în ziua următoare”.
Dezbaterea publică cu genericul „Foametea organizată din 1946-1947: victime, călăi, memorie” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.
