Liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, va continua să figureze în calitate de bănuit în trei dosare înaintate în noiembrie anul trecut. Procuratura Anticorupţie a prelungit luni, 9 februarie, cu trei luni, termenul de recunoaştere a lui Filat în calitate de bănuit. Politicianul figurează în trei dosare distincte de contrabandă cu ţigări, încălcări în privatizarea Uzinei de ciment din Rezina şi în procesul de comercializare a unor avioane civile. Acesta a fost citat luni la Procuratură, transmite Info-Prim Neo. După aproximativ 10 minute cât s-a aflat în biroul procurorului, Filat a declarat presei că îşi menţine declaraţiile anterioare, potrivit cărora „aceste dosare sunt fabricate la indicaţia lui Voronin”. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi demonstrează lipsa de probe şi lipsa oricărei raţiuni pentru intentarea acestor dosare, din moment ce procedura legală stabileşte foarte clar că, după trei luni, ori se înaintează învinuirea ori se clasează dosarul”, a spus preşedintele PLDM, adăugând că „acţiunile dânşilor (autorităţile statului, n.r.) nu mă vor intimida şi nu mă vor face să mă opresc din drumul pe care am pornit”. Avocatul lui Vlad Filat, Alexandru Tănase, a spus că „cele trei luni de zile instituite de lege nu sunt date pur şi simplu, ci pentru a verifica dacă bănuiala este sau nu întemeiată”. Faptul că până în ziua de azi nu i s-a prezentat vreo învinuire demonstrează clar că această bănuială nu are absolut nici o substanţă şi că este un dosar fabricat clar în context electoral pentru a denigra opoziţia partidului de guvernământ, a spus Tănase. „Legea permite contestarea deciziei Procuraturii, dar noi suntem conştienţi că nu este un litigiu penal, prin urmare, nici soluţiile acestui dosar nu sunt judiciare”, a spus Tănase. Acesta spune că nu exclude faptul că „pe măsură ce ne apropiem de alegeri, poate să mai apară şi alte evenimente”. Potrivit lui Tănase, Codul de procedură penală permite prelungirea termenului de recunoaştere a unei persoane în calitate de bănuit, însă doar în cazuri excepţionale. „În cazul de faţă, dosarul are o vechime de10 ani, iar acum, la indicaţia tovarăşului Roşca (Iurie Roşca, liderul PPCD, vicepreşedintele Parlamentului - n.r.) Vlad Filat a fost recunoscut drept bănuit”, a mai spus Alexandru Tănase. Acesta este de părere că dosarele vor fi clasate după alegerile parlamentare din 5 aprilie. Procurorul Alexandru Casir a declarat jurnaliştilor că Vlad Filat a refuzat să semneze ordonanţa de prelungire a termenului de menţinere în calitate procesuală de bănuit. Acesta a spus că s-a decis prelugirea calităţii de bănuit „pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale”. „Dacă timp de trei luni nu au fost acumulate suficiente probe de înaintare a învinurii, Codul de procedură penală prevede prelungirea acestui termen”, a spus Casir.
Liderul PLDM, în continuare bănuit
-
vlad filat spune ca prelungirea termenului este dovada de lipsa a probelor impotriva sa.mp3
- 0
-
alexandru casir motiveaza prelungirea termenului de mentinere a calitatii de banuit.mp3
- 0