Liderii PSDM susţin că ar putea fi reţinuţi într-un dosar penal vizând evenimente de acum 4 ani

Liderii Partidului Social-Democrat din Moldova (PSDM) ar putea fi reţinuţi miercuri, 27 septembrie, de angajaţii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) în baza unui nou dosar penal vizând evenimentele de acum 4 ani, legate de cunoscuta companie Megadat.Com. Liderii formaţiunii au făcut această declaraţie în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la ora la care erau aşteptaţi la CCCEC. Preşedintele PSDM, Eduard Muşuc, a declarat, cu referire la surse demne de încredere din cadrul CCCEC, posibila reţinere şi arestul lui se înscriu în scenariul guvernării comuniste de a decapita opoziţia, fiind planificate anume acum, în preajma Congresului PSDM şi a alegerilor locale, precum şi a examinării dosarului Megadat.Com la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Sursa citată a mai spus că se preconizează percheziţii la sediile partidului, domiciliile conducerii PSDM şi chiar arestul membrilor familiilor acestora. Potrivit lui Muşuc, acţiunile sunt pregătite de mai mult timp prin filare, persecutare, supraveghere foto şi video, încercarea instalării aparatajului de ascultare în sediile partidului. Liderul PSDM e de părere că guvernarea este gata să însceneze orice pentru o răfuială politică, procedând deja la fel cu liderii altor partide. “În pofida declaraţiilor privind democratizarea R. Moldova, puterea excelează în aplicarea metodelor autoritare de guvernare în toate domeniile vieţii sociale, protejând corupţia, mituirea şi delapidările de buget ale reprezentanţilor puterii şi folosind organele de forţă şi de anchetă drept instrument de răfuială politică, iar mass-media controlate de stat - pentru manipularea opiniei publice”, a mai spus Muşuc. Liderul social-democrat e de părere că puterea se află în pragul unei crize de proporţii, canalizându-şi însă eforturile pentru a suprima opiniile privind politica lor nocivă în loc să caute soluţii pentru a proteja cetăţenii RM. În timpul conferinţei de presă, în preajma locaţiei unde se desfăşura aceasta, s-au adunat circa o sută de simpatizanţi ai PSDM, decişi să-l însoţească la CCCEC şi să-l susţină pe Eduard Muşuc în timpul interogărilor.
  • gln musuc.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.