Lideri ai două partide politice îşi aduc acuzaţii reciproce
Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) acuză Partidul Liberal Democrat (PLDM) de atragerea aleşilor locali prin corupere şi solicită organelor abilitate să verifice sursele de finanţare a formaţiunii. În acelaşi timp, PLDM acuză PPCD de trădarea intereselor cetăţenilor şi susţine că acuzaţiile aduse de creştin-democraţi cad sub incidenţa Codului penal.
Vicepreşedinte PPCD, Ştefan Secăreanu a declarat în cadrul şedinţei de joi, 28 februarie, a Legislativului că PLDM, imediat după alegerile locale din iunie 2007 a început să atragă aleşii locali ai altor formaţiuni de partea sa, iar drept motivaţie pentru aceasta servesc sumele de bani achitate de PLDM. Inclusiv el s-a referit la decizia recentă a unor ex-creştin-democraţi de la Teleneşti care au anunţat părăsirea formaţiunii. Chiar daca ei se declară independenţi, toată lumea ştie că acţiunea a fost pusă la cale de aceşti „gangsteri ai tranziţiei”, a spus el
Secăreanu a mai declarat că în ultimele luni se observă o corupere masivă a jurnaliştilor de către Vlad Filat. Un număr impresionat de mijloace de presă s-au transformat în mijloace de promovare a lui Filat. Amploarea acestui fenomen este atât de mare, încât lumea l-a şi botezat „filatizarea presei”. Coruperea acestor jurnalişti ameninţă libertatea de expresie şi distorsionează opinia publică în ce priveşte faţa adevărată a unor politicieni, a declarat el.
Niciodată până în prezent amploarea şi viteza coruperii structurilor locale ale partidelor şi a presei nu a cunoscut astfel de proporţii, a mai spus deputatul, menţionând că Filat este cunoscut ca „erou al unor nenumărate scandaluri de corupţie, legate de privatizări dubioase de avioane şi imobile, contrabandă cu ţigări, etc”.
El a cerut organelor abilitate ale statului să verifice sursele de finanţare a partidului condus de Filat şi să ia măsurile de rigoare pentru a curma în caz de necesitate invazia pe bani murdari în politică, în ajunul alegerilor parlamentare. Secăreanu a spus că forma’iunea sa vrea să ştie „dacă fondurile nelimitate respective vin de peste hotare, de la mafia locală, sau separatiştii din Transnsitria”.
La rândul său, Filat a declarat pentru presă că afirmaţiile sunt făcute de „un partid iresponsabil cu lideri absolut iresponsabili”. Sunt afirmaţii grave, care nu sunt urmate de probe, absolut necesare în asemenea caz, a declarat el.
Totodată, el a spus că încercarea de a pune pe umerii PLDM problemele PPCD în teritoriu, este una greşită, deoarece decizia este a unor cetăţeni liberi în a lua decizii. El a mai declarat că formaţiunea sa nu primit nici o cerere de la aceşti cetăţeni privind aderarea la PLDM.
Filat a mai declarat că va studia mai atent această declaraţie, care conţine lucruri ce cad sub incidenţa Codului penal şi va cere luarea măsurilor de rigoare.
Vlad Filat a anunţat că la şedinţa de vineri a Parlamentului va veni cu o declaraţie care va stabili exact poziţia PLDM vizavi de insinuările nefondate aduse de PPCD.
-
ccv stefan secareanu cere verificarea banilor pldm.mp3
- 0
-
ccv vlad filat raspunde acuzatiilor ppcd.mp3
- 0