Partidul Liberal-Democrat (PLDM) propune partidelor politice din R. Moldova semnarea unui apel adresat participanţilor la reuniunea Consiliului Ministerial OSCE, preconizată pentru 4-5 decembrie la Helsinki. PLDM propune ca partidele să sensibilizeze înaltul for al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa asupra prezenţei militare a Federaţiei Ruse în Moldova şi să-i solicite să reia discuţiile pe această temă. Declaraţii în acest sens au făcut liderii PLDM miercuri, 19 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă la Agenţia Info-Prim Neo. Prezenţa militară rusă pe teritoriul R. Moldova este cea mai mare problemă a ţării noastre ce nu-i permite să se realizeze ca stat democratic şi european, se spune în apelul redactat de PLDM şi adresat Consiliului Ministerial OSCE. „Evenimentele ce au avut loc în această vară în Caucaz au demonstrat că forţele militare ruse, dislocate în zonele de conflict contrar voinţei statelor respective, sunt, mai degrabă, purtătoare de instabilitate”, opinează liderii PLDM. Întrebat cum poate fi convins premierul rus Vladimir Putin să retraga armata, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a spus „nu noi suntem cei care vom reuşi să-l convingem pe Putin să-şi convingă la rândul său generalii. Acest lucru revine tuturor actorilor implicaţi în acest sens”. Referindu-se la sondajele de opinie care demonstrează un interes scăzut al cetăţenilor din dreapta Nistrului pentru ca populaţia din regiunea transnistreană să se implice în procesul electoral din ţară şi, în general, faţă de chestiunea transnistreană, Vlad Filat a declarat: „În relatările de la televiziunea naţională această problemă cu siguranţă urma să fie prezentată într-un anumit fel şi societatea urma să fie informată”. „Eu consider că este o problemă de interes naţional. Partidele parlamentare şi-au expus expus punctul de vedere asupra prioritizării acestei probleme”, a spus politicianul. Referindu-se la aspectul legal al staţionării trupelor ruse pe teritoriul R- Moldova, prim-vicepreşedintele PLDM, juristul Alexandru Tănase, a reamintit că însăşi constituţia moldovenească nu permite aflarea oricăror armate în interiorul ţării. „Aceasta este prima premisă de la care trebuie să pornim. Regimul separatist de la Tiraspol nu este o entitate distinctă care funcţionează autonom. Fără susţinerea politică, militară şi financiară din partea autorităţilor Federaţiei Ruse este evident că şansele R. Moldova de a soluţiona pe cale paşnică diferendul transnistrean ar creşte semnificativ”. Tănase adaugă la lista de documente, care constată ilegalitatea prezenţei militare moscovite, legea cu privire la principiile de reglementare a situaţiei din Transnistria votată unanim de Parlament în vara lui 2005. De asemenea, există şi documente internaţionale, cum ar fi decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului în cazul Ilaşcu care stabileşte expres ilegalitatea prezenţei militare a Rusiei a îşi menţine armata. Vicepreşedintele PLDM, Mihai Godea, a spus că acţiunea partidului vine să atenţioneze repetat că Rusia are obligaţii şi angajamente internaţionale asumate la summitul OSCE de la Istanbul, „iar cancelariile occidentale trebuie să-şi intensifice demersurile pe lângă factorii de decizie din Rusia pentru ca ăştia să reia retragerea armatei şi muniţiilor din Transnistria”. În 1999, la Istanbul, Rusia a spus că-şi va retrage armata din R. Moldova, dar nu s-a ţinut de cuvânt, invocând interdicţia autorităţilor tiraspolene.
Liberal-Democraţii sensibilizează Consiliul Ministerial OSCE asupra prezenţei armatei ruse
-
filat despre faptul ca reintregirea tarii este o idee nationala.mp3
- 0
-
tanase despre sustinerea regimului de la tiraspol de rusia.mp3
- 0