În timp ce majoritatea echipelor din Divizia Naţională se pregătesc acasă pentru noul sezon fotbalistic, FC Costuleni a ales altă destinaţie pentru cantonamentul de vară. „Leii” vor pleca la începutul lunii iulie în Italia, unde se vor pregăti cu un nou antrenor, cel mai probabil unul italian, care va testa o serie de jucători noi. Anunţul a fost făcut de către finanţatorul clubului, Pietro Belardelli, care a preluat conducerea echipei acum două zile, transmite IPN.
„În timpul apropiat intenţionez să redenumesc echipa în FC Chişinău, care va lupta pentru titlu în sezonul care vine”, a menţionat omul de afaceri din Italia. Până a pleca la Roma, FC Costuleni va disputa o serie de meciuri de verificare.
Fostul conducător al „leilor", Iurie Chirinciuc, va deţine funcţia de preşedinte onorific al echipei.
Anterior Pietro Belardelli a negociat câteva luni cu Rapid Ghidighici, dar până la urmă situaţia a intrat în impas din cauza unor neînţelegeri cu patronul clubului, Victor Ostap.