Legislația privind activitatea notarilor va fi modificată

Guvernul a aprobat completarea legislației cu privire la activitatea notarilor cu prevederea că „nu se admite schimbul teritoriului de activitate între notari”. De asemenea, se propune ca notarul să depună jurământul și în fața Președintelui Camerei Notariale, nu doar în faţa Comisiei de licenţiere şi a ministrului justiţiei. Ședința extraordinară a Adunării Generale a Notarilor va putea fi convocată inclusiv de către președintele Camerei Notariale, transmite IPN.

Legea cu privire la organizarea activității notarilor va fi completată cu o prevedere care va permite ca membrii Consiliului Camerei Notariale să beneficieze, pentru fiecare şedinţă la care vor participa, de o indemnizaţie echivalentă cu a treia parte din salariul mediu pe economie, dar nu mai mult decât pentru trei şedinţe pe lună. Aceasta va fi achitată de către Camera Notarială. În același timp, proiectul prevede ca notarii să răspundă disciplinar dacă absentează de la două ședințe consecutive Adunării Generale a Notarilor sau ale altui organ colegial în care au fost aleși, numiți sau delegați.

Proiectul de lege va fi înaintat Parlamentului spre adoptare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.