 |
|
| Veaceslav Craciun | |
Nesupunerea Gagauz-Yeri
Adoptarea legii privind „interzicerea propagandei ruse” nu a provocat nicio reacție vizibilă în societatea moldovenească. Mulți lideri politici au făcut comentarii de rutină în susținerea sau, dimpotrivă, detestarea pasului respectiv. Dar după două săptămâni noi nu vedem nici pichete stradale, nici mitinguri, nici alte acțiuni, motivate cu „legea antirusă”. Unica reacție, preluată de toate fluxurile de știri din întreaga mass-media moldovenească a fost declarația conducerii autonomiei găgăuze.
Prima a reacționat la decizia Parlamentului moldovean bașcanul Irina Vlah. Pe 7 decembrie serviciul de presă al acesteia a dat publicității o declarație, în care Vlah numește decizia autorităților moldovenești drept „o încălcare a dreptului de acces la informație al cetățenilor RM”. De fapt, însă, șefa autonomiei este deranjată cel mai mult de starea limbii ruse și autoritatea Rusiei în Moldova.
„Conducătorul autonomiei atestă că sub lozinca unei „amenințări informaționale” inexistente, în realitate se duce lupta cu limba rusă și înalta autoritate a Federației Ruse în Republica Moldova”, se menționează în declarația publicată pe site-ul oficial al Gagauz-Yeri. Același document relevă că mass-media rusă, în conformitate cu legislația regională, va fi menținută în volum deplin pe rețelele de cablu din autonomie.
După Vlah a venit reacția speakerului Adunării Populare a Gagauz-Yeri Vladimir Kîssa. Pe site-ul APG-Y a fost publicată o declarație, aproape identică celei a bașcanului, cu singurul supliment că „năzuința de a asigura securitatea spațiului informațional nu trebuie să contravină normelor europene privind libertatea cuvântului și expresiei”. Kîssa nu a promis garantarea transmiterii volumului deplin al canalelor rusești, dar, în numele APG-Y, a chemat Parlamentul să revadă decizia adoptată „ținând cont de interesele locuitorilor din Gagauz-Yeri”.
Gradul emoțiilor l-a ridicat ex-deputatul APG-Y, în prezent consilierul bașcanului în probleme juridice Ivan Burgudji care, împreună cu câțiva activiști din autonomie, a convocat cu această ocazie o conferință de presă la Comrat.
„Gagauz-Yeri poate să participe în politica externă a țării cu subiecte care vizează autonomia. În procesul de adoptare a legii în cauză, Parlamentul era obligat să obțină acordul Adunării Populare a Gagauz-Yeri. Și dacă nu a avut acordul, Gagauz-Yeri nu se va supune acestei legi”, a declarat Burgudji jurnaliștilor găgăuzi.
Timpul va arăta care vor fi urmările reale ale nesupunerii la prevederile unei legi republicane, anunțate de bașcan și consilierul ei. Comratul dispune de cel puțin o posibilitate formală și legală pentru a face acest pas. În Moldova canalele de televiziune își desfășoară activitatea în baza unei licențe emise de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, dar în Gagauz-Yeri mulți difuzori de televiziune activează în baza licenței emise la timpul respectiv de Comitetul Executiv, mai exact, de Direcția principală pentru construcții și infrastructură, care a avut pe parcursul câtorva ani și competența dezvoltării telecomunicațiilor.
CCA consideră drept inacceptabilă situația, dar nu o poate schimba prin metode legale.
Oare va limita legea „propaganda rusească”?
În societatea găgăuză, inclusiv urmând exemplul autorităților regiunii, decizia Parlamentului moldovenesc a fost percepută ca o manifestare antirusească. Dar există anumiți factori, care arată altă fațetă a deciziei „antirusești”.
Legea care a bulversat atât de mult Gagauz-Yeri, constă din amendamente și completări la Codul Audiovizualului al RM. În special, Codul dă interpretare termenului de „securitate informațională”. Această noțiune prevede „o complexitate de măsuri în scopul asigurării protecției persoanelor fizice, societății și statului de la posibile tentative de dezinformare și/sau informarea manipulatorie din exterior, precum și preîntâmpinarea provocărilor de proveniență mediatică, îndreptate împotriva Republicii Moldova”.
În afară de aceasta, unul din articolele Codului a fost suplimentat cu o nouă componentă: „În scopul asigurării securității informaționale a statului, a permite difuzorilor transmiterea programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar sau politic, produse în țările-membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră”.
Anume din cauza acestui compartiment, care limitează lista țărilor, de unde se permite transmiterea unui anumit gen de produs, s-a și iscat întreaga gâlceavă. Precum se vede, el nu conține niciun cuvânt despre Rusia sau limba rusă. Dar, deoarece Rusia nu a semnat Convenția amintită, aceasta a dat pretextul de a percepe legea sub unghiul de vedere antirusesc.
De dragul corectitudinii, unii deputați recunosc că inițiativa este îndreptată împotriva politicii informaționale a Rusiei și nu socotesc de cuviință să elimine respectivele temeri ale oponenților săi. Dar se prea poate că poziția în cauză este dictată de consolidarea unui anumit image solicitat de electorat.
Între altele, autoritățile Rusiei nicio dată nu s-au pronunțat împotriva Convenției. Dimpotrivă, FR se află în procesul de aderare – Convenția a fost semnată de Guvern, dar nu a fost ratificată de Duma de stat.
Convenția urmărește scopul integrării spațiului informațional al țărilor-membre. Documentul proclamă standarde comune privind elaborarea produselor informaționale, principiile de transmitere a publicității, sponsorizării etc. Precum explică funcționarii și specialiștii de profil ruși, până în prezent, Convenția nu este ratificată din cauza excesul de birocratizare a procesului de adoptare a deciziilor, numărul enorm de mare al comitetelor și comisiilor prin care trec documentele internaționale. Așa că nu este deloc fantastică varianta că Rusia va deveni în viitor un membru plenipotențiar al Convenției. Mai ales, că o decizie în acest sens va ridica obstacolele pentru favoriții Moscovei în străinătatea apropiată (în Moldova aceasta se referă la Igor Dodon și Irina Vlah), care vor beneficia fără limite de serviciile specifice ale canalelor rusești de televiziune.
Îngrijorare sau PR?
În Gagauz-Yeri există o practică nostimă. Când la nivelul republican se adoptă decizii care pot fi interpretate ca antirusești, politicienii din autonomie se declanșează care mai de care în a condamna, exprima un protest hotărât și în a formula cerințe autorităților moldovenești. Se creează un fundal că cel care a tăcut e trecut aproape ca un trădător și complice al regimului. «Хто не скаче, той москаль»(„Cine nu sare, acela e moscal” – un slogan al Maidanului ucrainean – n.r.) în versiunea găgăuză. Dar atunci când aceleași decizii sunt examinate fără reflectarea în mass-media și participarea societății, politicienii locali dau dovadă de un comportament mult mai reținut. În special, aceasta s-a văzut la etapele inițiale de adoptare a amendamentelor „antirusești” la Codul audiovizualului.
Inițiativa legislativă a fost înregistrată în Parlament încă în iunie 2017 a anului curent și autoritățile găgăuze nu au făcut nicio declarație. Mai mult, când peste o lună Guvernul și-a dat avizul pe proiectul de lege, Irina Vlah care a participat la ședință, în genere nu a prezentat nicio obiecție.
Astfel, și modul cum au votat deputații democrați originari din Gagauz-Yeri admite presupunerea că atitudinea negativă față de proiectul de lege e legată de preocuparea politicienilor de image-ul lor. Bunăoară, doar Demian Caraseni din cercul reprezentanților găgăuzi în fracțiunea PDM, a susținut amendamentele la Codul audiovizualului, în timp ce alții doi, Nicolai Dudoglo și Cornel Dudnic, s-au abținut de la vot. Se așteaptă că la viitoarele alegeri anume Dudoglo și Dudnic își vor înainta candidaturile pentru circumscripțiile uninominale din autonomie.
De notat că adoptarea legii în Parlament a coincis cu vizita președintelui PDM Vlad Plahotniuc în SUA. „Legea antirusă” s-ar fi potrivit ca argument pentru obținerea sprijinului politic și financiar autorităților moldovenești.
Metode inadecvate
Dacă lăsăm la o parte interpretarea motivelor care au făcut să apară inițiativa legislativă, precum și reacțiile la adoptarea ei, apar întrebări și față de rostul ei practic. Odată cu răspândirea internetului, interdicția de retransmitere a unor programe televizate și chiar canale întregi devine un anacronism. Oricine vrea poate găsi Youtube-canalul emisiunii preferare sau să vizioneze transmisiunea online pe site-ul telecanalului. Adesea numărul vizionărilor acestor emisiuni se ridică la milioane, devenind comparabile cu auditoriul telecanalelor. Informația politică e difuzată prin rețelele de socializare, prin public-uri, cu alte cuvinte există mii de metode de a promova un anumit content. Să combați aceasta cu metode din secolul trecut nu are niciun sens.
În genere, dacă apreciem propaganda ca o amenințare pentru securitatea informațională, interdicția, precum arată experiența istorică, este una din cele mai proaste soluții. Altceva e când vorbim despre ciber-securitate, activitatea obiectelor de infrastructură sau baze de date personale. În aceste cazuri, interdicția sau barajele sunt instrumente potrivite. Dar dacă securitatea informațională e legată de modelarea ideologiei oamenilor, amenințarea poate fi înlăturată prin propria politică de stat de sporire a standardelor de viață, crearea unui produs informațional de calitate, instruirea cetățenilor în spiritul gândirii critice. Dar în ce măsură aceasta și-o dorește conducerea Moldovei și, în principiu, e capabilă să transpună aceasta în fapt?
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
