La Chişinău vor apărea un Comitet strategic şi un Colectiv de anchetă publică
La Chişinău va fi creat un Comitet strategic de dezvoltare durabilă a capitalei, precum şi a unui colectiv de anchetă publică în cadrul acestuia. Un proiect de decizie în acest sens a fost discutat în cadrul unei şedinţe speciale la Primărie, la care au participat administraţia capitalei, consilieri municipali şi reprezentanţi ai institutelor de proiectare.
Conform proiectului, scopul acestuia este de a asigura procesul de informare şi consultare a Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Chişinău, precum şi de coordonare a activităţilor de formare şi dezvoltare strategică a municipiului. De asemenea, noua structură va corela activităţile între serviciile Primăriei, societatea civilă, mediul de afaceri şi alte structuri, în contextual acumulării informaţiei, propunerilor, materialelor de sinteză, analitice necesare pentru elaborarea compartimentelor PUG. Comitetul mai are drept sarcină informarea şi consultarea populaţiei în procesul elaborării şi adoptării PUG.
Din componenţa comitetului vor face parte consilieri municipali, primarul capitalei şi viceprimarii, preşedinţii comisiilor permanente ale Consiliului Municipal, consilierii şi primarii din localităţile suburbane ale municipiului, reprezentanţi ai sectorului neguvernamental, ai mediului de afaceri şi celui academic. Comitetul va funcţiona pe baze obşteşti.
Primăria municipiului Chişinău şi-a asumat angajamentul ca PUG să fie elaborat până la sfârşitul anului curent.