La Chișinău începe aplicarea marcajului rutier, a anunțat, marți, șeful interimar al întreprinderii municipale „Exdrupo”, Adrian Boldurescu, la ședința operativă de la Primărie, transmite IPN.
În acest an, va fi aplicată vopsea mai rezistentă față de anii precedenți, de până la 6000 de treceri, a comunicat Boldurescu. Estimativ, lucrările vor fi încheiate către mijlocul lunii iunie. În bugetul municipal pentru marcajul rutier au fost prevăzuți în jur de 6 milioane de lei.
În perspectivă, autoritățile intenționează să treacă la marcaj rutier bicomponent, dar mai întâi urmează să organizeze licitația pentru selectarea agentului economic care va efectua lucrările.