La Chișinău a început Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”

La Chișinău a început cea de a XI-a ediție a Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”. Astăzi și mâine, evenimentul are loc la Chișinău, iar pe 16 și 17 mai, în municipiul Iași, România. Ediția din acest an a fost deschisă cu depuneri de flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Directorul Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Claudia Balaban, a spus, solicitată de IPN, că Grigore Vieru, chiar dacă a plecat dintre noi, prin creația sa este prezent pretutindeni. Zeci de grădinițe, școli, licee și biblioteci îi poartă numele. Totodată, se organizează olimpiada de limbă română dedicată lui Grigore Vieru. „Cât de mult am face, tot puțin ar fi pentru Grigore Vieru. Toți trebuie să înțeleagă cât de valoroasă este creația lui Grigore Vieru pentru spiritualitatea noastră”, a spus Claudia Balaban.

Academicianul Mihai Cimpoi a menționat că organizarea Festivalului demonstrează că Grigore Vieru are o posteritate deosebită. Este citit, este studiat, admirat de cei mici și de cei mari, fiind poetul tuturor vârstelor. În opinia academicianului, dacă Grigore Vieru ar fi astăzi viu, ar spune că patriotismul nu trebuie declarat, nu trebuie țipat, ci trebuie trăit cu inima. „Grigore Vieru este o prezență reală în continuare”, a subliniat Mihai Cimpoi.

În cadrul ediției din acest an a Festivalului, va fi lansat un volum de versuri de Grigore Vieru traduse în italiană de către Francesco Altieri, din Torino, Italia. „Grigore Vieru este, înainte de orice, maestru absolut al limbii române. El a putut să folosească limba într-un mod perfect. Cu un cuvânt mereu a spus totul”, a remarcat traducătorul.

După depunerile de flori, activitățile organizate în cadrul Festivalului au continuat cu un colocviu cu genericul: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi” și lansarea mai multor cărți de și despre Grigore Vieru. La fel, a avut loc și un medalion literar-artistic „Poezia lui Grigore Vieru – judecătorul valoric suprem” și expoziția de carte „Grigore Vieru în constelația lirei”. Către ora 18.00, este planificată Gala Premiilor Festivalului și un spectacol omagial la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”.

Miercuri, la ora 10.00, în Sala Mică a Academiei de Științe, se va desfășura simpozionul științific „Grigore Vieru, destin înveșnicit în poezie”, iar către ora 13.00, în comuna Trușeni, în preajma Complexului monumental „Scriitorii Unirii”, va avea loc medalionul literar-artistic „Grigore Vieru – Poetul Unirii”. Joi și vineri, activitățile în cadrul Festivalului vor continua în municipiul Iași, România.

  • mihai cimpoi despre grigore vieru.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.