La Budeşti la teatru

Teatrul „Gâgâlici”, a prezentat, în premieră, spectacolul „Dănilă Prepeleac”, la care au participat în jur de 350 de copii din comuna Budeşti, mun. Chiinău. Valoarea evenimentul creşte considerabil, dacă se ţine cont de faptul trupa teatrului, compusă din trei actori, este localnică şi una don foarte puţinele care activează în spaţiul rural din Moldova Spectacolul „Dănilă Prepeleac” urmează să ţină şi în următoarele săptămâni, în fiecare zi de duminică, fiind pus în scenă de trupa personală a teatrului. Primarul comunei Budeşti, Nina Costiuc, a declarat pentru Info-Prim Neo că teatrul „Gâgâlici” a susţinut trei spectacole în anul trecut, „Dănilă Prepeleac” fiind deja al patrulea la număr. Ea a mai spus că accesul la spectacole este gratuit pentru copii din comună, iar pentru spectatorii din afara comunei, preţul biletelor constituie 10 lei. Duminica viitoare este preconizată premiera unui nou spectacol „Poieniţa verde”, montarea căruia este sponsorizată de Organizaţia teritorială Chişinău a Mişcării Ecologiste. Accesul va fi liber pentru toţi spectatorii. Primăria a lansat invitaţii şi altor comune din municipiul Chişinău pentru ca mai mulţi copii să vizioneze acest spectacol care are scopul promovării respectului faţă de natură. Nina Costiuc a menţionat că funcţionarea teatrului „Gâgâlici” este posibilă la Budeşti în urma reorganizării pe parcursul anilor 2002 – 2004 a Casei de cultură într-un Centru pentru copii şi tineret. Lucrările de reconstrucţie au fost finanţate din contul donaţiilor substanţiale din partea unor organizaţii din Germania, inclusiv a celor din orăşelul Caufunghen, care este înfrăţit cu Budeştiul. În cadrul Centrului sunt organizate diferite activităţi extraşcolare pentru copii, inclusiv de pictură, de predare a bunelor maniere, de design vestimentar, prezentări de modă, etc..

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.