La alegerea preşedintelui s-ar putea să nu fie nevoie de o candidatură de alternativă
La funcţia de preşedinte al Moldovei vor putea candida una sau mai multe persoane. Un proiect de modificare a procedurii de vot urmează să fie prezentat deputaţilor spre aprobare la şedinţa în plen din 29 octombrie, transmite Info-Prim Neo.
Modificarea dată a fost examinată şi inclusă în proiect de către Comisia specială pentru alegerea preşedintelui.
Alegerea şefului statului, preconizată iniţial pentru 23 octombrie, a fost amânată din cauza înregistrării doar a unei singure candidaturi. Printr-un proiect aprobat de Parlament, comisia specială a cerut 10 zile pentru înregistrarea şi examinarea modificărilor propuse la procedura de vot. În termen de 3 zile după schimbarea legii, comisia va stabili data alegerii preşedintelui.