Klaus Iohannis la Summitul B9: Republica Moldova trebuie să primească asistență pentru consolidarea rezilienței

Președintele României, Klaus Iohannis, spune că partenerii NATO vulnerabili, în special Republica Moldova, ar trebui să primească atenție și asistență pentru consolidarea rezilienței. Moldova a fost puternic afectată de războiul din Ucraina prin numărul mare de refugiați, prin atacurile hibride. Declarațiile au fost făcute în cadrul sesiunii de deschidere a Summitului Formatului B9, care s-a desfășurat la Riga, Letonia, transmite IPN.

Klaus Iohannis a precizat că este necesară concentrarea pe îmbunătățirea securității pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, va fi întărită securitatea regională și euroatlantică și a tuturor celor 32 de aliați. Liderul de Cotroceni a mai spus că, de asemenea, trebuie continuat și crescut sprijinul pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie. „Alți parteneri NATO vulnerabili, în special Republica Moldova, ar trebui să primească, de asemenea, atenția noastră și asistență pentru consolidarea rezilienței”, a notat președintele român.

„Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre și pentru securitatea europeană. Trebuie să fim pregătiți să acționăm în consecință. Noi, aliații NATO de pe Flancul Estic, ne aflăm în prima linie de contracarare a efectelor negative ale acestui război devastator”, a mai spus președintele României.

Klaus Iohannis s-a referit la sprijinul pentru Republica Moldova. „Este partenerul NATO cel mai puternic afectat de acest război din Ucraina prin numărul mare de refugiați, prin atacurile hibride și am subliniat foarte clar că trebuie să ajutăm Moldova pentru că este un partener pe care îl dorim de partea noastră”, a mai spus liderul de la Cotroceni.

Șefii de stat și de guvern din Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Republica Slovacă – co-președinți ai Summitului Formatului București – au aprobat o declarație. „Rămânem mai hotărâți ca niciodată în sprijinirea Ucrainei atât timp cât este nevoie, pentru ca Ucraina să câștige. Ne angajăm să continuăm și să sporim sprijinul nostru cuprinzător pentru ucraineni, inclusiv prin mijloace militare, financiare sau umanitare, în sprijinul apărării eroice a națiunii lor, a teritoriului lor și a valorilor noastre comune. Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru războiul său ilegal, nejustificat și neprovocat de agresiune împotriva Ucrainei. Nu poate exista impunitate pentru Rusia pentru crimele de război și încălcările și abuzurile de drept internațional, inclusiv a drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar”, se menționează în declarație.

„Felicităm Republica Moldova pentru eforturile depuse de a menține stabilitatea și de a avansa pe calea reformelor pentru integrarea europeană. Vom continua să consolidăm sprijinul adaptat al NATO pentru Bosnia și Herțegovina, Georgia și Republica Moldova, recunoscând că acești parteneri sunt cei mai afectați de influența malignă a Rusiei”, se mai arată în declarație.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.