Negocierile la masa de tratative în vederea reglementării conflictului transnistrean constituie singura soluţie a acestei probleme pe cale paşnică, cu respectarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a R. Moldova şi cu acordarea unui statut special Transnistriei. Declaraţia aparţine preşedintelui în exerciţiu al OSCE, ministrului belgian de Externe Karel de Gucht, aflat într-o vizită oficială în R. Moldova. Într-o conferinţă comună de presă cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM Andrei Stratan, Karel de Gucht a chemat părţile implicate în conflict să revină la masa de tratative şi a promis că Preşedinţia belgiană a OSCE va face tot ce îi stă în puteri pentru a soluţiona diferendul transnistrean. Referindu-se la retragerea muniţiilor militare ruseşti de pe teritoriul R. Moldova, ministrul a declarat că această este o sarcină ce poate fi realizată în decurs de 3 luni, iar OSCE are prevăzut un buget de 10 mil. de dolari în acest scop. În ce priveşte forţele pacificatoare din regiunea transnistreană, diplomatul s-a pronunţat pentru înlocuirea acestora cu o misiune multinaţională care va monitoriza atât hotarele, cât şi depozitele cu muniţii. De Gucht a mai anunţat că Belgia a trimis în Transnistria o echipă de experţi constituţionalişti care au alcătuit un raport şi vor face propuneri privind statutul regiunii. Preşedintele OSCE a salutat succesele înregistrate de Misiunea UE de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană, spunând că aceasta a înregistrat rezultate bune, fapt ce exclude revenirea la vechiul sistem. Oficialul a îndemnat administraţia de la Tiraspol să înceteze a opune rezistenţă faţă de noul sistem de înregistrare a întreprinderilor, iar autorităţile de la Chişinău să fie flexibile în procesul de implementare a acestuia. În dimineaţa zilei de joi, 1 iunie, ministrul belgian a avut o întrevedere cu preşedintele Vladimir Voronin, care a durat mai mult de o oră. După întrevedere, de Gucht a declarat pentru presă că a discutat un spectru de chestiuni ce ţin de reglementarea conflictului transnistrean, reiterând declaraţiile făcute anterior. De Gucht s-a deplasat la Tiraspol unde va avea o întrevedere cu liderul autoproclamatei republici moldoveneşti nistrene Igor Smirnov, iar ulterior va pleca la Kiev.