Jurnalistul Alexei Lungu, în fruntea unui partid politic

Partidul „Șansă”, condus de jurnalistul Alexei Lungu, își lansează activitatea. Moldova are o nouă șansă care nu trebuie ratată”, a declarat liderul formațiunii în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Potrivit lui Alexei Lungu, formațiunea va lucra pentru dezvoltarea țării, în condițiile în care politicienii care au promis să creeze în țară o viață mai bună nu au făcut-o. Alexei Lungu consideră că oamenii nu trebuie să meargă în est sau vest și să cerșească bani, indiferent care sunt condițiile, dar trebuie aduși investitori în proiecte exacte. E necesar de demonstrat investitorilor că justiția nu mai este o bâtă folosită pentru răfuiala politică, iar în funcții de conducere să ajungă oameni profesioniști. Partidul „Șansă” își asumă aceste lucruri.

Alexei Lungu spune că echipa sa  nu vrea să dea lecții de moralitate, ci să facă din Moldova o țară bogată și prosperă. El spune că echipa sa va aduce bani în țară prin intermediul proiectelor pentru majorarea pensiilor, salariilor, subvențiilor pentru agricultori.

Partidul este  deschis să colaboreze cu foști membri ai altor formațiuni politice care vor să dezvolte țara. În scurt timp va prezenta o echipă de profesioniști din diverse domenii. El a mai spus că și-a încheiat mandatul de jurnalist înainte de a fi numit în funcția de președinte al partidului „Șansă”.

Prezent la conferință, Pavel Verejan, membru al fostului partid Șor, declarat neconstituțional, a spus că, în calitate de reprezentant al echipei lui Ilan Șor, îl susține pe Alexei Lungu și Partidul Șansă, „ca să dea o oportunitate Republicii Moldova pentru dezvoltare”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.