Cu un singur click toţi cei interesaţi de profilul persoanelor care administrează afaceri publice pot obţine informaţii. Acest lucru este posibil datorită aplicaţiei „Fair Play”, lansată de către Asociaţia obştească „Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei” transmite Info-Prim Neo. „Au fost mai multe voci care au spus că aceste legi nu funcţionează tocmai bine, lipseşte transparenţa, iar comisiile de control, de verificare a intereselor, sunt ineficiente sau activează doar la nivel formal. Toate aceste premise ne-au sugerat ideea de implementare a unei baze de date pe care noi am intitulat-o joc cinstit. Scopul proiectului a fost de a spori transparenţa, profesionalismul şi eficienţa în administrarea treburilor publice şi implementarea efectivă a legilor care privesc prevenirea şi combaterea corupţiei”, a declarat Galina Bostan, directorul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei. Aplicaţia „Fair Play” conţine câteva seturi de date. Este vorba despre Guvern, persoane juridice şi întreprinzători individuali, rapoarte ale Curţii de Conturi, declaraţii la Comisia Centrală de Control şi la Comisia Electorală Centrală. Aceste seturi conţin informaţii cu privire la toate guvernele, începând cu 1992, informaţii cu privire la 200 de deputaţi, membri ai Guvernului, şefi ai instituţiilor subordonate Guvernului, informaţii despre participarea în alegeri, calitatea de membru în comisiile de stat, responsabilii de condamnarea Moldovei la CEDO. Totodată, prin intermediul aplicaţiei „Fair Play”, se pot obţine informaţii despre veniturile obţinute, bunurile mobile şi angajamentele persoanelor publice. Galina Bostan spune că informaţia a fost sistematizată din documentele publice. „Ne-am propus să creăm o bază de date privind persoanele care administrează afacerile publice, dar şi să instituim o monitorizare publică asupra respectării legilor din domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, să prevenim acest fenomen în administrarea afacerilor publice prin sporirea transparenţei”, a menţionat Galina Bostan. Baza de date urmează să fie reactualizată în permanenţă. La fel, urmează să apară noi rubrici ce vizează activitatea publică a funcţionarilor. Aplicaţia „Fair Play” este accesibilă pe site-ul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei. Costurile creării bazei de date sunt estimate la 42.3 mii de dolari, banii fiind oferiţi de Fundaţia Soros-Moldova.