Iurie Leancă se va întâlni în septembrie cu liderul de la Tiraspol

Premierul Iurie Leancă va avea o întrevedere în luna septembrie cu liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk. Prim-ministrul a spus jurnaliştilor, în cadrul unei conferinţe de presă, că este în interesul Chişinăului să se revină la o comunicare constructivă, transmite IPN.

„Suntem motivaţi să avem acest dialog. Din câte cunosc, vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, a conveni în cadrul discuţiilor cu colegii de la Tiraspol că o astfel de întâlnire va avea loc în luna septembrie. Sunt mai mult decât interesat pentru o astfel de întrevedere, pentru că atunci când nu există comunicare apar probleme, apar interpretări şi situaţia se tensionează doar”, a subliniat prim-ministrul.

Iurie Leancă speră că vor fi abordate nu doar probleme tehnice, ci şi problema esenţială, cea de statut. „Noi suntem gata, depinde foarte mult şi de colegii de la Tiraspol”, a spus Iurie Leancă.

De când a fost învestit în funcţie, la 30 mai, Iurie Leancă nu s-a întâlnit încă niciodată cu liderul de la Tiraspol.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.