În școala din Republica Moldova a apărut o nouă disciplină, în procesul de predare a istoriei, menită să contribuie la studierea mai aprofundată decât până acum a represiunilor sau crimelor comise de regimul totalitar comunist, sovietic, în secolul trecut. Invitații dezbaterii publice „Istoria, antidot internațional împotriva represiunilor politice”, organizată de Agenția de presă IPN, au încercat să înțeleagă ce lecții poate prelua sistemul educațional din Republica Moldova din experiența internațională de studiere a crimelor regimurilor totalitare comuniste, astfel ca să putem utiliza această experiență comună a „Istoriei în calitate de antidot internațional împotriva represiunilor politice” și astfel încât nimic din cele ce ni s-au întâmplat să nu poată fi uitat, dar și să nu poată fi repetat.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului a explicat că represiunile sunt măsuri de constrângere împotriva persoanelor. Represiunea politică reprezintă acțiunea de blocare, reținere, pedepsire, urmărire a acțiunile politice sau sociale, de pe poziția de putere politica, a unui individ sau a unui grup. Represiunea politică neagă și împiedică exercitarea drepturilor civile, a libertăților politice: exprimarea, reuniunea, asocierea. Represiunea politică este, în mod obișnuit, însoțită de violență. Exercitarea de violențe asupra disidenților politici pretinde exemplificarea prin pedeapsa, spre a se răspândi astfel frica în restul societății, cu scopul de a reprima în sine exercitarea libertăților de către toți, prin frică, cu excepția celor aflați la putere și al acelora în beneficiul cărora se realizează acea represiune. Represiunea politică este însoțită de intoleranța și discriminare, fiind terorism de stat.

Potrivit expertului, cadrul politico-juridic de condamnare a represiunilor comise de regimurile totalitar comuniste la nivel internațional cuprinde proclamarea de către Parlamentul European a zilei de 23 august drept Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului. Proclamarea a avut loc în data de 2 aprilie 2009, având în vedere apropierea comemorării a 70 de ani de la semnarea Pactului de neagresiune dintre Germania și Uniunea Sovietică și a Protocolului adițional secret, care a împărțit Europa în sfere de influență. Zece ani mai târziu, la 17 septembrie 2019, Parlamentul European, listând un șir de principii fundamentale și zeci de documente de condamnare a regimurilor totalitare, a adoptat Rezoluția referitoare la comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial și la importanța memoriei istorice pentru viitorul Europei. La 21 august 2019 Guvernul Republicii Moldova a declarat ziua de 23 august drept zi de doliu în vederea comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare.

Virgiliu Bîrlădeanu, doctor în istorie, conferențiar universitar, șef secție Istoria Contemporană, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, susține că s-a constatat că Rusia Sovietică a intrat în al doilea Război Mondial  ca aliat al Germaniei hitleriste și a reușit până la sfârșitul  războiului să iasă de partea aliaților învingători, cu o imagine de eliberator al Europei de Est. Consecințele sunt bine cunoscute. Pe lângă faptul că Uniunea Sovietică și-a mai reanexat niște teritorii, care, conform tratatului Ribbentrop-Molotov și a anexei sale secrete, le-a anexat anterior, și evident, a intrat în calitate de învingător pe arena internațională cu anumit prestigiu.

Potrivit istoricului, prin intermediul acestor filiere, influența Uniunii Sovietice și a regimului comunist sovietic a crescut simțitor în Europa și nu doar. „Exista o perioadă de activitate a Uniunii Sovietice pentru extinderea acestor regimuri în Asia și Africa. Perioada de decolonizare a fost legată și de instaurarea regimurilor comuniste într-o serie întreagă de țări, inclusiv în Caraibe, având în vedere și Cuba, dar și extremul orient. Se cunosc țări care au moștenit aceste regimuri până ziua de astăzi și de fapt sunt exponențiale, când se vorbește despre regimurile totalitar-comuniste cum ar fi Coreea de Nord. În opinia sa, sunt niște progenituri asemănătoare regimului comunist sovietic”, susține Virgiliu Bîrlădeanu.

El spune că, de fapt, este foarte greu să ne detașăm de acest trecut totalitar comunist, fără ca să ne detașăm de consecințele acestor regimuri totalitare. „Și, evident, adesea nici nu simțim că, de fapt, suntem tributari ai acestui trecut și resimțim din greu consecințele acestui fenomen. În spațiul post-sovietic, este în lucru bine cunoscut că o serie de state post-sovietice, după ce au declarat niște reforme democratice, s-au pomenit că sunt aruncate într-o direcție de reîntoarcere, spre niște regimuri autoritare și în frunte acestor tendințe sunt Republica Belarus și Federația Rusă”. Doctorul în istorie se întreabă care sunt mecanismele de întoarcere și cum putem contracara aceste procese.

Flori Bălănescu, doctor în istorie, cercetător științific III în cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române din București, spune că extinderea comunismului, cel puțin în Europa, este o consecință directă a împărțirii sferelor de influență, după Al Doilea Război Mondial. „În România s-a avut de a face cu un comunism de tip sovietic și care s-a implantat, s-a instaurat și s-a fortificat aici și după model sovietic în absolut toate sferele care sunt studiate. Excepțiile în regimul comunist din România s-au datorat inerțiilor, erorilor umane și uneori chiar celor de sistem. Termenul represiune, așa cum este, înțeles el, în sens mai larg, este folosit în general pentru a indica pedepsirea adversarilor ideologici, spune Flori Bălănescu.

Institutul pe care-l reprezintă a realizat o cercetare care se referă la represiune din patru volume. Ea spune că această enciclopedie este relevantă și foarte importantă pentru că este una tematică. „Acolo se regăsesc texte, voci dedicate atât mecanismelor represiunii, atât conceptelor represiunii. România, comparativ cu alte state din fostul bloc sovietic, stă foarte bine la nivel de cercetare a comunismului, dar mai puțin bine la nivel de diseminare a acestor rezultate în mediul educațional. Altfel spus, nu există nici până în ziua de astăzi un manual de istorie a comunismului în România. Există mici conținuturi în curriculă, unde sunt tratate foarte pe scurt, într-o pagină de manual câteva aspecte, în manualele în care sunt adecvate perioadei tratate, dar încă nu există un manual de istoria comunismului”, a afirmat cercetătoarea.

Ea precizat că primele măsuri represive În România au început chiar de la sfârșitul anului 1944: „Au început să fie vânați basarabenii și bucovinenii care se refugiaseră în România, prin operațiunea care s-a numit „repatrierea cetățenilor sovietici”, considerați cetățeni sovietici în mod abuziv, conform unui decret din 1941 al regimului sovietic”.

Potrivit lui Flori Bălănescu, un proiect important în care se discută despre rezistența anticomunistă în România stă să apară din tipografie: „Este vorba despre primul volum, tot o temă de cercetare finalizată cu proiect editorial, din aceeași secțiune a Enciclopediei Regimului Comunist: „Rezistență, Opoziție, Disidență”, de data aceasta cu focalizare pe biografiile celor care au făcut parte din rezistență, opoziție și disidență” a afirmat ea.

Dezbaterea publică la tema „Istoria, antidot internațional împotriva represiunilor politice” este a 30-a ediție de dezbateri din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.