Ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Gideon Moshe Sa'ar, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova. Cu acest prilej, a fost marcat un moment important al relațiilor diplomatice bilaterale: deschiderea Ambasadei Israelului la Chișinău. În cadrul unei conferințe de presă, vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe al Republicii Moldava, a salutat această decizie, subliniind că este „un pas esențial în dezvoltarea relațiilor moldo-israeliene”, transmite IPN.
Potrivit vicepremierului, evenimentul subliniază aprofundarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări și vine ca un semnal puternic al angajamentului Israelului față de cooperarea bilaterală.
„Ne exprimăm aprecierea profundă pentru deschiderea Ambasadei Israelului la Chișinău, o decizie istorică, ce va impulsiona colaborarea în multiple domenii”, a declarat Mihai Popșoi.
Gideon Moshe Sa'ar a subliniat legăturile puternice dintre cele două națiuni, evidențiind rădăcinile sale moldovenești. Bunicul său, originar din Chișinău, a emigrat în Argentina în 1926, păstrând însă vii amintirile despre orașul natal.
„Sunt mândru că prima ambasadă pe care o deschid este Ambasada Israelului în Republica Moldova. Este o piatră de referință istorică și e un pas important în consolidarea relațiilor noastre”, a declarat Gideon Moshe Sa'ar.
În Israel locuiesc aproximativ 70 de mii de persoane originare din Republica Moldova, iar în Moldova comunitatea evreiască numără în jur de 20 de mii de oameni. Această legătură umană servește drept punte între cele două state, facilitând schimburile culturale și economice, a remarcat diplomatul israelian.
Pe agenda vizitei oficialului israelian sunt întrevederi cu președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean. Discuțiile purtate se axează pe consolidarea parteneriatului economic, dezvoltarea cooperării în domenii precum sănătatea și agricultura, dar și intensificarea turismului între cele două țări.