Irina Vlah: Referendumul propus de președinte nu are nimic în comun cu votul pentru aderarea la UE

Președinta Platformei Moldova, Irina Vlah, susține că referendumul anunțat de șefa statului nu are nimic în comun cu votul pentru aderarea la Uniunea Europeană. Potrivit ei, este vorba despre o acțiune de PR în interesul unui politician, care va fi finanțată de la bugetul statului și care nicidecum nu apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană.

„La 24 decembrie, președinta Maia Sandu și-a făcut publică intenția de a organiza un referendum privind aderarea Republicii Moldova la UE. „Platforma Moldova” atrage atenția opiniei publice că referendumul propus de președinte nu are nimic în comun cu votul pentru aderarea la UE”, a declarat Irina Vlah într-o conferință de presă la IPN.

Potrivit ei, extinderea Uniunii Europene presupune o succesiune clară de pași pentru noii membri. După începerea oficială a negocierilor, urmează ani sau chiar decenii de reforme interne. Statul candidat face ca legislația UE să fie parte a legislației naționale, demonstrează succes în domeniul justiției, protecției drepturilor și libertăților, inclusiv a minorităților lingvistice și naționale, asigură securitatea frontierei, stabilitatea sistemului financiar și o economie competitivă.

„În același timp, țara candidată negociază condițiile de aderare - cât va trebui să contribuie la bugetul UE, cum vor fi protejați exportatorii naționali și multe altele. Procesul de negociere cuprinde în total 33 de capitole și se încheie doar după ce Comisia Europeană confirmă progresele pentru fiecare dintre ele. Apoi țara candidată și reprezentanții tuturor statelor membre ale UE trebuie să semneze și să ratifice tratatul de aderare, în care sunt fixate condițiile și termenii aderării. Vreau să atrag atenția că doar după aceasta, autoritățile țării, la dorința lor, organizează un referendum național, în care ultimul cuvânt în stabilirea destinului țării este voința poporului”, a notat președinta Platformei Moldova.

În opinia sa, astăzi pentru Moldova acest obiectiv este unul îndepărtat, iar acțiunile planificate de șefa statului îndepărtează și mai mult Republica Moldova de UE. „Acest lucru este înțeles la Bruxelles, la fel cum îl înțelege și însăși Maia Sandu. Apare întrebarea: de ce președintele se avântă într-o asemenea aventură, inducând în eroare locuitorii Moldovei? Este evident că Maia Sandu face acest pas din lipsa rezultatelor cu care ar fi putut să se prezinte în fața alegătorilor la alegerile prezidențiale”, susține Irina Vlah.

Lidera Platformei Moldova a menționat că, în loc de reforme reale, s-a pus accent pe o imagine strălucitoare, atractivă și pe „vânzarea de vise”. „Un miting în sprijinul integrării europene, un summit la Bulboaca, un concert care să marcheze începutul negocierilor de aderare la UE și acum un referendum PR preelectoral. Sute de milioane de lei sunt cheltuite pe reclamă pentru un politician care a monopolizat ideea integrării europene. Beneficiul real pentru stat este aproape zero. Cu toate că inițiativa lui Sandu este lipsită de sens în ceea ce privește apropierea reală de UE, noi, ca realiști, înțelegem că referendumul va fi organizat oricum. Având mașina de vot cu 63 de deputați PAS, președintele a modificat deja legislația electorală în acest sens”, a mai spus Irina Vlah.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE