Irina Vlah lansează o campanie de consultări cu cetățenii

După ce le-a propus autorităților să organizeze referendum despre neutralitate, Irina Vlah a decis să demareze o campanie de consultări cu cetățenii, informează IPN.

Irina Vlah, președinta noii formațiuni politice „Inima Moldova”, creată după scrutinul prezidențial în care a candidat independent, are câteva argumente pentru necesitatea unui plebiscit și respectiv a consultărilor.

„Principiul constituţional de neutralitate este pus la îndoială de unii politicieni, inclusiv aflaţi în funcţii de mare răspundere. Opinia exprimată de cetăţeni la referendum ar pune punct polemicilor şi declaraţiilor precum că Moldova trebuie să renunţe le neutralitate şi să adere la o alianţă militară.”

Irina Vlah se arată dezamăgită de lipsa de reacție din partea autorităților de la Chișinău față de inițiativa de a organiza un referendum concomitent cu alegerile parlamentare din anul viitor: „Autorităţile nu au avut capacitatea să intre în esenţa iniţiativei şi s-au făcut a nu înţelege, iar asta ne convinge că cei care acum reprezintă puterea în Republica Moldova au alte interese decât cetăţenii”.

Prin urmare, liderul partidului „Inima Moldovei” mizează pe viitoarea guvernare, instalată după scrutinul parlamentar din 2025, ca să demareze „ demersuri în plan extern în vederea recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova, or având garanţii internaţionale solide, statul se poate asigura că principiul de neutralitate va deveni pe deplin funcţional şi va garanta pacea”.

În perioada următoare se vor desfășura consultări cu cetățenii, campanie pe care și-o asumă Irina Vlah: „Vom merge în localităţi, vom discuta cu oamenii despre importanţa consolidării neutralității, despre atitudinea autorităţilor faţă de consolidarea statutului de neutralitate, iar la finalul campaniei vom anunţa public următoarele acţiuni”.

Este a treia oară în acest an când echipa Irinei Vlah desfășoară campanii de consultări cu cetăţenii. „Precedentele două campanii au fost de succes, au fost implementate propunerile şi ideile formulate”, se arată în comunicatul emis de partidul „Inima Moldovei”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.