Ion Sturza: Voi refuza orice propunere de a reveni în politică

Ex-premierul Republicii Moldova, omul de afaceri Ion Sturza, declară că nu pretinde la nicio funcţie de conducere şi nu se doreşte lider sau chiar membru de partid. Mai mult ca atât, fostul politician susţine că va refuza orice propunere de a reveni în politică. Declaraţiile au fost făcute în emisiunea „Politica” de la TV7. Anterior se zvonea prin culisele politicii că Ion Sturza ar putea prelua conducerea Partidului Liberal Reformator, transmite IPN.


„Mulţi consideră că eu sunt gata să devin liderul oricărui partid numai să revin în politică. Eu nu pretind la nicio funcţie în Moldova. Însă nimeni nu-mi poate interzice să mă expun, să adun în jurul meu oameni chiar fiind societate civilă”, a subliniat Ion Sturza.

Profitând de timpul de emisie, ex-premierul s-a referit la situaţia regională şi la ceea ce poate face Moldova. „Partenerii noştri economici se află 50 la 50 în Est şi în Vest. Suntem un element al jocului actorilor mari, de noi depinde foarte puţin. Când suntem într-o perioadă furtunoasă ca acum, avem nevoie de o voinţă politică mare”, a remarcat Ion Sturza.

Omul de afaceri apreciază că cea mai proastă decizie pe care o pot lua moldovenii este organizarea unui maidan asemeni celui din Ucraina, deoarece atunci va încerca Vestul şi Estul să salveze Moldova şi ţara va fi pierdută. „Moldova nu are altă cale decât să menţină relaţiile bune cu Rusia. Situaţia de astăzi nu ne lasă o alegere”, a subliniat ex-premierul.

Ion Sturza a mai spus că, judecând după ceea ce se întâmplă acum la Chişinău, este posibilă o situaţie absurdă prin care să se rateze semnarea Acordului de Asociere cu UE. Cu toate acestea, fostul politician speră că Rusia va fi atât de ocupată cu problemele sale, încât va lăsa în pace Moldova, care va semna Acordul încă mai devreme decât s-a stabilit. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.