Ion Manole: Soluţionarea problemei transnistrene e o prerogativă ce ţine în mod exclusiv de competenţa autorităţilor constituţionale de la Chişinău. Sondaj Info-Prim Neo

Agenţia de ştiri Info-Prim Neo desfăşoară un sondaj de opinie printre lideri ai formaţiunilor politice, exponenţi ai societăţii civile, formatori de opinie de pe ambele maluri ale Nistrului cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean. Sondajul are drept scop acumularea a cât mai multor puncte de vedere care ar putea contribui la ameliorarea situaţiei existente. Tuturor participanţilor le-au fost adresate aceleaşi două întrebări. De data aceasta răspunde la ele Preşedintele Asociaţiei „Promo-Lex”, Ion Manole. [ - Cum vede organizaţia pe care o reprezentaţi soluţionarea diferendului transnistrean? În ce formă, prin ce mecanisme şi în ce termeni este aceasta posibilă?] - Soluţionarea problemei transnistrene este o prerogativă ce ţine în mod exclusiv de competenţa autorităţilor constituţionale de la Chişinău. Acestea trebuie să propună soluţii (care ar fi în strictă corespundere atât cu normele dreptului internaţional cât şi cu interesele populaţiei din regiune) şi să ofere posibilitatea locuitorilor regiunii să-şi decidă liber viitorul lor. Pentru realizarea acestui deziderat se cer respectate în mod obligatoriu necondiţionat următoarele condiţii: a) evacuarea trupelor militare străine de ocupaţie şi a arsenalului lor; b) înlocuirea „pacificatorilor” militari ruşi cu un contingent civil internaţional; c) accesul liber al reprezentanţilor societăţii civile pe ambele maluri ale Nistrului; d) accesul liber al jurnaliştilor pe ambele maluri ale Nistrului; e) accesul populaţiei din regiune la sursele alternative de informare în masă; f) elaborarea unui mecanism ce ar asigura şi garanta respectarea drepturilor omului în regiune (pentru ca locuitorii şi vizitatorii regiunii să se simtă protejaţi); g) implicarea, consultarea şi informarea multilaterală a populaţiei asupra aspectelor ce influenţează situaţia de facto din regiune şi drepturile lor. [ - În opinia dvs., pe cât de eficiente şi de adecvate situaţiei create sunt acţiunile pe care le întreprinde actualmente conducerea statului R. Moldova? Când credeţi că pot da rezultate eforturile depuse de autorităţi şi la ce rezultate ne putem aştepta?] - Consider că acţiunile întreprinse de către actuala guvernare a R. Moldova sunt totalmente lipsite de transparenţă. Autorităţile nu trebuie să ignore interesele majorităţii populaţiei (inclusiv ale celor refugiaţi cu 16 ani în urmă) de dragul mimării unor soluţii. Astfel, eforturile autorităţilor riscă să complice şi mai mult situaţia celor peste 400.000 cetăţeni, domiciliaţi în regiunea transnistreană a R. Moldova. Cred că nu se merită sacrificarea intereselor a sute de mii de oameni şi a drepturilor lor în schimbul unor interese politice sau de grup. Rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară dacă autorităţile se vor îngriji mai mult de drepturile individuale ale fiecărei persoane care domiciliază sau traversează această zonă. Numai prin acţiuni concrete şi legale, autorităţile constituţionale vor putea contribui şi accelera soluţionarea problemei transnistrene, care, desigur, este una pur artificială.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.