Ion Leahu: Delegaţiile Transnistriei şi Rusiei în CUC demonstrează neglijenţă totală faţă de poliţiştii arestaţi la Tiraspol

Comisia Unificată de Control, întrunită marţi într-o şedinţă extraordinară, nu a ajuns la un numitor comun în ce priveşte soartea celor 2 poliţişti moldoveni care mai sunt reţinuţi de structurile de forţă ale regimului de la Tiraspol. Ion Leahu, membru al delegaţiei Chişinăului, a comunicat pentru Info-Prim Neo că partea moldovenească a propus formarea unui grup mixt care să examineze situaţia creată, însă delegaţia Federaţiei Ruse şi Tiraspolului s-au opus. Delegaţia moldovenească este sigură că poliţiştii nu au nimic în comun cu acuzaţiile care li se aduc, a conchis Leahu. Discuţiile la această temă vor continua joi, 22 iunie. Cinci colaboratori de poliţie au fost răpiţi, miercuri, 14 iunie, de serviciile de securitate ale autoproclamatei republici nistrene, 3 dintre care au fost eliberaţi sâmbătă, 17 iunie. Potrivit ministrului de Interne al RM, Gheorghe Papuc, patru dintre aceştia sunt colaboratori ai Comisariatului de Poliţie Tighina, iar cel de-al cincilea, făcea parte dintr-un grup mixt de investigare a unui caz de omor. Ministrul a calificat acţiunea drept sechestrare de persoane, pe motiv că nu a existat nici un temei de reţinere. Potrivit versiunii forţelor separatiste, cei 5 poliţişti au fost arestaţi pe motiv că “pregăteau răpiri de activişti politici şi de stat din Transnistria”. Agenţia oficială de ştiri Olvia-press informează că judecătoria de la Tiraspol a prelungit mandatul de arest pentru cei 2 poliţişti pentru încă 30 de zile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.