Ion Chicu: Încercările unor partide de a restricționa votul cetățenilor sunt inacceptabile

Președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, consideră inacceptabile încercările unor partide de a restricționa votul cetățenilor Republicii Moldova, în funcție de preferințele față de acest vot. Fostul premier spune că asemenea lucruri nu pot avea loc într-o societate democratică și corectă. Într-o declarație emisă presei, acesta îndeamnă politicienii, exponenții partidelor politice să renunțe la orice fel de manipulări, iar autoritățile responsabile să asigure fiecărui cetățean al Republicii Moldova condiții egale, nediscriminatorii pentru exercitarea votului liber și nestingherit, transmite IPN.

„Este regretabil că, în loc să vină cu propuneri cum să aducem acasă cetățenii țării, alungați de la vatră de hoții de miliarde și alte „istorii de succes”, politicienii recurg din nou la practici de dezbinare, cu scopul de a atrage diaspora în noi dispute și de a o folosi în interesele sale înguste de partid”, a menționat acesta. În opinia lui Ion Chicu, fiecare cetățean al Republicii Moldova, oriunde s-ar afla – în Uniunea Europeană, Rusia sau în stânga Nistrului, are dreptul la vot, iar statul este obligat să-i asigure condițiile necesare pentru a beneficia de acest drept.

Declarația este o reacție la faptul că în Comisia Electorală Centrală nu s-a găsit consens pentru majorarea numărului secțiilor de votare peste hotare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie – de la 139 la 162 de secții.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.