Ion Chicu: Corupția și injustiția pornesc de la imixtiunea politicului

Creșterea veniturilor cetățenilor și descurajarea fenomenului salariilor în plic poate avea loc prin reducerea poverii fiscale. O spune fostul premier, Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei. Chicu spune că diminuarea impozitelor va determina oamenii să muncească acasă, prima etapă din reforma fiscală fiind implementată în anul 2018, prin introducerea cotei unice de impozitare de 12% pentru persoanele fizice, notează IPN

În cadrul
dezbaterii electorale, organizate de IPN, fostul premier Ion Chicu a menționat că în eventualitatea în care va accede în Parlament, formațiunea sa va veni cu inițiative menite să asigure dezvoltarea economică a țării. Reforma fiscală fiind o prioritate pentru partidul condus de Ion Chicu.

„Capacitatea statului de a dezvolta domeniile sociale depinde de dezvoltarea economică. Noi avem un model orientat spre exportul de materie primă și forță de muncă. Resursa principală a unei țări este forța de muncă, capitalul uman, iar pentru păstrarea oamenilor în țară este necesară diminuarea poverii fiscale pe salarii. Prima etapă a constat în scăderea impozitelor pe venitul persoanelor fizice și a contribuțiilor sociale plătite de întreprinderi de la 23 la 18%. Acest lucru, pe lângă faptul că a lăsat mai mulți bani în buzunarele oamenilor, a sporit și veniturile la buget prin readucerea în circuitul legal a o parte din economia tenebră”, a spus Ion Chicu, candidat la funcția de deputat pe lista Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei.

În același timp, liderul PDCM spune că adevărata reformă a justiției se va produce atunci când factorul politic va fi exclus din sistemul judiciar. Chicu a menționat că agreează ideea evaluării externe a judecătorilor și procurorilor, dacă din comisia de evaluare ar face parte specialiști notorii din afara sistemului, din Republica Moldova, dar și din străinătate.

„Corupția reprezintă cea mai mare problemă în calea atragerii investițiilor. Există un asalt din partea puterii legislative asupra justiției, iar acest lucru erodează încrederea în sistem și camuflează problemele din celelalte domenii. Corupția și injustiția pornesc de la imixtiunea politicului. Unica soluție de a lupta cu corupția este de a asigura controlul eficient al cheltuielilor și veniturilor, când avem declarații potrivit cărora o casă în Chișinău constă 11 mii de euro sau Porshe - 10 mii de lei, este clar că sunt date eronate”, a spus Ion Chicu,


În timpul dezbaterilor electorale, fostul premier Chicu n-a ratat ocazia să arunce săgeți în direcția președintelui Maia Sandu.

„Nu avem nevoie de cei care în perioada 2013-2014 fără nicio ezitare au dat Aeroportul, fără mari ezitări, au pregătit terenul pentru furtul miliardului. Spre deosebire de Guvernul din 2019, eu am avut și capacitatea și curajul să-i iau lui Șor 4,5 euro din cei 9 euro achitați de fiecare pasager în calitate de taxă aeroportuară”, a mai spus Chicu.

La alegerile parlamentare din 11 iulie, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei va fi pe buletinul de vot cu numărul 13.

La cea de-a șaptea dezbatere electorală din seria „Analizăm Cererea și Oferta electorală – 2021” au mai participat reprezentantul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și reprezentantul Partidului Oamenilor Muncii.

La cea de a opta dezbatere electorală IPN, care va avea loc joi, 8 iulie, cu începere de la ora 11:15, au fost invitați concurenții electorali: Partidul Democrat din Moldova, Partidul Unității Naționale și Mișcarea Profesioniștilor Speranța –
Надежда.

Agenția IPN desfășoară dezbaterile electorale cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.