Ion Ceban: Ca și consilier mi-au reușit multe, în funcția de primar voi reuși totul

Candidatul PSRM la Primăria capitalei, Ion Ceban, susține că, împreună cu fracțiunea din Consiliul municipal Chișinău, a reușit implementarea mai multor proiecte sociale sau de infrastructură pe care le-a promis anterior orășenilor. Potrivit lui, chiar dacă PSRM a fost în opoziție, a reușit să-și convingă colegii că anume aceste domenii și proiecte merită atenție, transmite IPN.

Potrivit lui Ion Ceban, havuzul din Parcul Valea Trandafirilor a făcut parte din planul PSRM de amenajare. „E un proiect la care am lucrat din 2017”. El spune că alte două havuzuri din acest parc sunt în stare de proiectare. Timp de un an, au fost instalate și 250 de terenuri de joacă pentru copii. Zece stadioane și 150 de terenuri de sport au fost construite în curțile blocurilor de locuit.

Ion Ceban mai spune că a crescut numărul beneficiarilor de înlesniri în transportul public. 7700 de persoane pot beneficia astăzi de un suport în această privință. „La fel, a crescut numărul celor care beneficiază de alte înlesniri și compensații, începând cu perioada rece a anului și terminând cu mamele care nasc al treilea copil”, a declarat Ion Ceban.

Un alt proiect, spune Ion Ceban, este reabilitarea zonelor spațiilor verzi din municipiul Chișinău. Astfel, pe parcursul anului s-a intervenit în mai multe parcuri și scuaruri. „Din funcția de consilier mi-au reușit multe, din funcția de primar îmi va reuși totul”, a declarat candidatul.

Ion Ceban își va prezenta programul electoral pentru Chișinău săptămâna viitoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE