Investitorii străini avertizează asupra unei posibile deteriorări a climatului investiţional din R. Moldova
Asociaţia Investitorilor Străini (FIA) Investitorii străini avertizează asupra unei posibile deteriorări a climatului investiţional din R. Moldova. Un comunicat de presă al Asociaţiei, citat de Info-Prim Neo, apreciază astfel adoptarea în prima lectură, la sfârşitul săptămânii trecute, a modificărilor la Legea privind protecţia concurenţei, elaborate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei (ANPC).
În opinia FIA, modificările propuse nu corespund principiilor constituţionale ale unui stat democratic şi ale unei economii de piaţă, bazată pe libera concurenţă. În particular, modificările respective nu corespund principiilor de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, stabilite de Legea Ghilotinei-II (nr.235 din 21.07.2006). Acestea privează întreprinzătorii de prezumţia nevinovăţiei, în acelaşi timp atribuind ANPC putere nelimitată şi acordându-i dreptul de a sancţiona agenţii economici prin stabilirea unor amenzi enorme, care ar putea duce la încetarea activităţii întreprinderii, cu toate consecinţele ce urmează.
În acelaşi timp, proiectul modificărilor, pe de o parte vine cu o definiţie neclară a pieţei, care contravine practicii internaţionale, iar pe de alta parte atribuie ANPC dreptul de a elabora dar şi de adopta metodologia de stabilire a poziţiei dominante. Un număr impunător de prevederi ale Legii permit o dublă interpretare, asigurându-i ANPC o activitate netransparentă şi necontrolată de stat şi de societate, fapt care le oferă funcţionarilor ANPC o largă posibilitate de a săvârşi acte de corupţie, să abuzeze de competenţe, să ia decizii arbitrare şi selective faţă de orice agent economic şi asociaţiile acestora.
FIA atrage atenţia asupra faptului că aceste modificări au fost respinse de trei ori de Grupul Naţional de Lucru al Comisiei de Stat pentru Reglementarea Activităţii de Întreprinzător, inclusiv de reprezentanţii autorităţilor de Stat.
Mai mult ca atât, modificările au fost prezentate în Parlament fără includerea concluziilor şi propunerilor expertului internaţional, oferit de Proiectul Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivităţii.
FIA aduce la cunoştinţa Parlamentarilor şi Preşedintelui Republicii Moldova că o adoptare pripită a modificărilor la Legea concurenţei, va crea un instrument extrem de periculos pentru reprimarea liberei concurenţe şi va prejudicia grav climatul investiţional din ţară.
FIA recomandă insistent Deputaţilor Parlamentului Republicii Moldova, până la examinarea în lectura a doua a modificărilor la Lege, să poarte consultări adiţionale cu experţii internaţionali, reprezentanţii mediului de afaceri şi a societăţii civile, se menţionează în finalul comunicatului lansat de Asociaţia Investitorilor Străini.