Op-Ed
	Urmând modelul țărilor din Balcanii de Vest, UE poate să adopte o poziție politică tranșantă prin care să ofere o perspectivă clară de aderare pentru țările asociate din vecinătatea estică. Oferirea statutului de candidat poate fi condiționată cu îndeplinirea suficientă a prevederilor Acordului de Asociere, după introducerea unor criterii clare de evaluare a performanței, în câteva runde. În finalul acestui exercițiu, Ucraina, Georgia și Moldova trebuie să fie eligibile pentru statutul de țară candidat...
Dionis Cenușa, Columnist principal

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei se prelungește, producând distrugeri enorme pentru statul ucrainean. Moscova și-a intensificat atacurile militare în direcția Kiev și Harikov, dar și în toată zona sudică a Ucrainei până în regiunea Odessa. Acțiunile Rusiei urmăresc două obiective majore – determinarea Kievului să capituleze și ocuparea teritoriilor din sudul țării pentru a tăia accesul Ucrainei la Marea Neagră. Acest lucru ar reduce cel puțin în jumătate dimensiunea actuală a economiei ucrainene, cu consecințe dramatice din punct de vedere teritorial și demografic. De aceea, interesul major al autorităților ucrainene este de a supraviețui și a riposta împotriva agresiunii rusești, cu ajutorul asistenței militare a statelor NATO și UE. Anume din cauza lipsei de alternative viabile, Kievul încearcă să convingă NATO să introducă zona de excludere a zborurilor deasupra Ucrainei („no-fly zone”), care ar implica lovirea în aviația militară rusă din spațiul aerian ucrainean. Acest lucru nu a găsit susținere în legislativul american (NYT, Februarie 2022), deoarece planează riscul atragerii NATO în războiul din Ucraina. Vladimir Putin a avertizat că un asemenea gest va însemna, în mod nemijlocit, extinderea războiului din Ucraina spre țările euro-atlantice (Aljazeera, Februarie 2022).

Politica distructivă a Rusiei în regiune și lipsa unei oportunități clare de aderare la NATO a intensificat aspirațiile Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană (UE). Din perspectiva Ucrainei, deschiderea ușii europene ar putea avea un impact pozitiv, complementar, asupra spiritului combatant al populației ucrainene. În acest sens, Ucraina a transmis UE cererea pentru statutul de candidat și solicitarea unei proceduri rapide de aderare, neprevăzută de tratatele europene. Demersul ucrainean a generat reacții în lanț în rândul celorlalte state asociate cu UE – Georgia și Moldova. Totuși, decizia celor din urmă de a cere aderarea la UE a avut la bază, în primul rând, raționamente legate de dinamica politică internă. Reieșind din angajamentul politico-moral al UE de a ajuta Ucraina în contextul invaziei ruse, există așteptări ridicate ca Bruxelles-ul să ofere Kievului o perspectivă clară de aderare. Ca Georgia și Moldova să poată beneficia de precedentul ucrainean, acestea au fost nevoite să se adreseze la UE cu demersuri de aderare imediat după Ucraina. Preluarea exemplului ucrainean a cauzat anumite antagonisme în relația cu Kievul, care prin vocea Ministrului de Externe Dmitry Kuleba s-a arătat nemulțumit de faptul că Georgia și Moldova ar dori să profite de demersul ucrainean.

Dilema lui Putin – între capitularea Kievului cu orice preț și evitarea unui „Euromaidan” rusesc

Războiul pornit de Vladimir Putin urmărește recroirea teritorială a Ucrainei și limitarea suveranității teritoriilor rămase în componența Ucrainei pe termen lung. În acest context nefast, populația și economia ucraineană trec printr-o cascadă de șocuri multidimensionale. Pe lângă pierderi umane și exod al populației (până la 2 milioane de refugiați în primele 11 zile ale invaziei ruse), Ucraina se confruntă cu distrugerea infrastructurii urbane, economice și militare și ocuparea infrastructurii strategice. Cel mai concludent exemplu este stabilirea controlului rusesc asupra celei mai mari centrale atomice din Europa (cu șase reactoare active), situată în Zaporojie, regiunea estică a țării.

Deși la cea de-a două rundă de negocieri, Kievul a cerut Rusiei să deschidă „coridoare verzi” pentru livrarea de ajutor umanitar și evacuarea populației din sudul țării, președintele Volodymir Zelensky a exclus capitularea sau abandonarea țării. Rezistența manifestată de Zelensky ar fi determinat Rusia să recurgă la măsuri radicale, precum cea de asasinare a lui Zelensky de către mercenari din „Grupul Wagner”, cu experiență militară în conflictele din Libia, Siria etc. Circa 300 de mercenari ar fi fost dislocați pe teritoriul ucrainean (NYT, Februarie 2022), la finele lunii februarie, după recunoașterea independenței regiunilor separatiste ucrainene (21 februarie 2022). Cu menținerea lui Zelensky în ecuație, Rusiei îi este greu să preseze Kievul să capituleze. Între timp, patriotismul de care Zelensky dă dovadă zilnic alimentează eroismul în rândul forțelor armate și consolidează populația rămasă în țară în jurul obiectivului de rezistență împotriva ocupației ruse.

În altă ordine de idei, prelungirea invaziei ruse nu numai că generează costuri politice și economice nemaivăzute până acum de regimul lui Vladimir Putin (slăbirea rublei, retragerea investitorilor străini, scăderea accesului la creditare etc.), dar și poate provoca un „Euromaidan” rusesc, cu prăbușirea „verticalei puterii”. Probabilitatea acestui scenariu este direct proporțională cu rezistența ucraineană (prelungirea războiului) și, respectiv, consecințele sancțiunilor occidentale. Doar împreună aceste elemente pot alinia nemulțumirea publică rusă în legătură cu înrăutățirea situației socio-economice și respectiv dezaprobarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, considerat, pe de o parte, inuman, iar, pe de altă parte, fratricid (între două popoare foarte apropiate). Chiar dacă protestele anti-război sunt deocamdată înăbușite eficient, scăderea puterii de cumpărare și alte probleme de ordin socio-economic ar putea însă destabiliza regimul lui Putin. Criticile anti-război exprimate de cel puțin șase oligarhi ruși sporește presiunea simțită de Kremlin. Supraviețuirea regimului depinde de „echilibrul” dintre interesele urmărite de serviciile secrete, oligarhi și aparatul de stat central și local, deasupra cărora se află Putin. Reieșind din aceste riscuri, Moscova vrea ca războiul să se termine cât mai rapid, dar numai dacă rezultatul final este comparabil capitulării. În cadrul primelor două runde de negocieri, Ucraina a refuzat categoric.

În prezent, trei aspecte majore îi conferă siguranță lui Putin. Pe partea economică, Banca Centrală a Rusiei a făcut rezerve impresionante în avans. La finele lui 2021, acestea constituiau circa 630 miliarde de dolari, dintre care circa 40% au fost afectate complet sau parțial de sancțiunile occidentale. Concomitent, au fost create constrângeri legale pentru a încetini fuga capitalului străin și scoaterea valutei străine de către populație. Suspendarea zborurilor internaționale începând cu 8 martie 2022 creează obstacole adiționale pentru ca populația și agenții economici să-și poată transfera în străinătate economiile din băncile rusești. În raport cu populația, chiar dacă protestele anti-razboi sunt în creștere, propaganda anti-ucraineană și anti-occidentală inoculată cetățenilor ruși, începând cu anexarea Crimeei în 2014, aduce roade în prezent. Cea mai mare parte a opiniei publice ruse pare să fie dezorientată, aprobând tacit agresiunea militară împotriva Ucrainei. Potrivit ultimelor date sociologice, după aproape o săptămână de la invadarea Ucrainei de Rusia (demarată pe 24 februarie), sprijinul pentru Putin a crescut până la 71% la începutul lui februarie (Levada, Februarie 2022). De asemenea, 71% din populație susține războiul Rusiei împotriva Ucrainei, referindu-se la acesta ca la o „operațiune militară specială”. Mai mult ca atât, aparatul politic subordonat lui Putin a criminalizat tentativele de exersare fizică și virtuală a libertății de exprimare și asociere. Au fost blocate platformele occidentale de informare, comunicare și mobilizare (Twitter, Facebook), iar cei care pun la îndoială versiunea Moscovei privind războiul din Ucraina (pe internet) riscă până la 15 ani de închisoare. Din punct de vedere geopolitic, în pofida sancțiunilor masive, piețele globale vor avea nevoie de eforturi costisitoare pentru a înlocui exporturile asigurate de industria extractivă rusă (petrol, gaze naturale, metale semiprețioase etc.) și alte categorii de exporturi strategice, precum cel de cerealiere, care are impact direct asupra securității alimentare la nivel global. Voința politică din majoritatea statelor UE este determinată să limiteze la maxim dependența energetică de Rusia deja începând cu 2022. Totuși, miezul problemei este că Putin poate utiliza alte dependențe (decât cele energetice) în încercarea de a limita efectele sancțiunilor occidentale, calificate de Putin drept „declarație de război”. Cu alte cuvinte, Rusia în frunte cu Putin este capabilă de orice, dar, pentru a-i limita mișcările, Occidentul trebuie să izoleze Rusia în continuare și să facă toxică orice asociere cu aceasta.

Invazia rusă și aspirațiile pro-UE din Ucraina, Georgia și Moldova – trei motivații distincte

Intensificarea aderării europene a devenit principalul răspuns a țărilor asociate cu UE la agresiunea rusească din regiune. După agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, lărgirea NATO spre est este amânată pe un termen nedeterminat, iar Moldova are statut de neutralitate constituțională. Chiar dacă aderarea la UE nu presupune protecția NATO (adică clauza apărării colective), aceasta este unica alternativă geopolitică de integrare în spațiul occidental la care Georgia, Moldova și Ucraina pot aspira în mod realist. Cu toate acestea, motivațiile celor trei țări de a transmite solicitările de aderare la UE contrastează.

În cazul Ucrainei, solicitarea statutului de candidat UE pare să fie dominată de scopul de a proiecta optimism în societate. Mai exact, o perspectivă clară de aderare la UE poate energiza spiritul forțelor militare ucrainene și fortifica coeziunea națională. De asemenea, acest lucru va avansa solidaritatea europeană pentru cauza ucraineană împotriva invaziei ruse. Anterior, aspirațiile pro-UE au constituit o forță motrice în desfășurarea „Euromaidanului” (2013-2014), soldat cu semnarea Acordului de Asociere cu UE, primele progrese în democratizarea țării și lupta împotriva corupției. Propunerea Kievului de a institui un „regim rapid” de aderare pentru Ucraina nu a avut ecou în rezoluția Parlamentului European (Martie, 2022). Deși a chemat instituțiile UE să-i acorde Ucrainei statutul de candidat, legislativul european nu a cerut urgentarea lucrurilor. UE nu aplică un regim rapid de examinare a solicitării ucrainene, chiar dacă Kievul așteaptă un răspuns clar în cel mai apropiat timp. Deocamdată, solicitările Urainei au fost discutate de către reprezentații statelor UE (Consiliul UE), împreună cu cele venite de la Georgia și Moldova, fiind trimise mai departe Comisiei Europene. Abordarea „la pachet” a UE deranjează Kievul, care în schimb apelează la proceduri politico-diplomatice focusate exclusiv pe Ucraina, separat de celelalte două țări.

Motivațiile Georgiei de a aplica pentru aderarea la UE diferă de circumstanțele ucrainene. Confruntat cu proteste anti-guvernamentale, provocate de reticența față de sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, autoritățile de la Tbilisi au solicitat statutul de candidat UE la două zile distanță după Ucraina și înainte de promisiunea făcută anterior de a solicita aderarea la UE deabia în 2024. În acest fel, guvernarea a reușit să arunce mingea pe terenul UE (responsabilitatea pentru vectorul european al țării) și să relanseze competiția cu opoziția pentru vocația de principala forță politică pro-UE. Chiar dacă guvernarea de la Tbilisi vrea să urce în aceeași locomotivă cu Ucraina, faptele denotă lucruri contrare apropierii de UE. Doar pe parcursului lui 2021, partidul de la guvernare „Visul Georgian” a anulat unilateral acordul lui Charles Michel destinat depășirii crizei politice, a eșuat protejarea protestatarilor și sursele mass-media, a influențat negativ derularea alegerilor locale și a promovat discurs eurosceptic. De aceea, chiar dacă Ucraina creează un precedent pozitiv, candidatura Georgiei se află în risc,
din cauza impasului în procesul de reforme și criza instituțiilor democratice, care s-au agravat în ultimii ani.

 
Moldova a avut cea mai bruscă schimbare de atitudine vizavi de cererea de aderare la UE. Deși relațiile cu UE sunt în ascensiune începând cu alegerile anticipate din 2021, guvernarea avea rezerve în privința stabilirii unui calendar pentru solicitarea statutului de candidat. Integrarea europeană presupune modernizarea țării, reforme și implementarea Acordului de Asociere cu UE. Nici faptul că Ucraina a aplicat (pe 28 februarie) și nici agresiunea rusească nu a convins exponenții puterii de la Chișinău să se adreseze Bruxelles-ului în privința aderării. Cel mai degrabă, decizia autorităților moldovenești a fost influențată de alt factor și anume decizia Georgiei de a aplica imediat după Ucraina. Astfel, Moldova ar fi rămas unica țară din „Trioul Asociat”, care încă nu a transmis o solicitare de aderare. Acest lucru ar fi pus în dificultate Partidul Acțiune și Solidaritate aflat la guvernare, deja criticat pentru nealinierea la sancțiunile împotriva Rusiei. Prin urmare, Moldova a semnat cererea de aderare după Georgia, în decursul zilei de 3 martie. Această decizie a fost condamnată de forțele pro-ruse din Moldova, care au cerut un referendum pe acest subiect. Totodată, regiunea transnistreană a folosit acest eveniment pentru a-și reitera demersul de independență față de Moldova.

În loc de concluzii...

Ucraina este determinată să lupte până la capăt împotriva agresiunii ruse, fără a renunța la integritate sa teritorială sau a capitula. În timp ce Kievul și nord-estul țării rezistă, sudul și estul țării nimeresc gradual sub ocupația rusă. Deși Occidentul sprijină financiar și militar Ucraina, acesta nu vrea să fie atras în război. Criza refugiaților ucraineni de la frontierele externe ale Ucrainei și cea umanitară din interiorul țării necesită eforturi suplimentare din parte SUA și UE, care trebuie să apeleze la organizațiile internaționale umanitare, ale căror contacte diplomatice cu Moscova nu sunt afectate.

Deși Ucraina, Georgia și Moldova au avut motivații distincte ce au determinat solicitarea aderării la UE, acestea nu și-au sincronizat pașii, făcând uz de platforma „Trioului Asociat”. Cu toate acestea, este în interesul UE de a-și regândi strategia vizavi de aceste țări și a le privi separat de restul Parteneriatului Estic. Urmând modelul țărilor din Balcanii de Vest, UE poate să adopte o poziție politică tranșantă prin care să ofere o perspectivă clară de aderare pentru țările asociate din vecinătatea estică. Oferirea statutului de candidat poate fi condiționată cu îndeplinirea suficientă a prevederilor Acordului de Asociere, după introducerea unor criterii clare de evaluare a performanței, în câteva runde. În finalul acestui exercițiu, Ucraina, Georgia și Moldova trebuie să fie eligibile pentru statutul de țară candidat. În orice caz, până la obținerea statutului de candidat, cele trei țări pot să înceapă implementarea unor reforme inspirate din experiența țărilor din Balcanii de Vest, în paralel cu transpunerea în practică a Acordului de Asociere. Totuși, înainte de toate, UE trebuie să elimine animozitățile apărute în relația dintre Ucraina, pe de o parte, și Georgia și Moldova, pe de altă parte. Ucraina trebuie să primească garanții de la UE că abordarea „la pachet” nu îi afectează șansele pentru candidatura sa. Totodată, urmează să fie clarificat faptul că Georgia și Moldova au drepturi similare cu cele ale părții ucrainene în privința aderării la UE.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.