„În lupta politică din Republica Moldova, între forțele proeuropene și cele pro-rusești, se dă, de fapt, lupta pentru modelul de guvernare a țării...”
---

Determinismul electoral vs. determinismul suicidal

În perioada 15-17 martie 2024, în Federația Rusă au avut loc alegeri prezidențiale privind înscăunarea lui Vladimir Putin în fotoliul prezidențial pentru un termen de încă șase ani. Necesitatea realegerii lui Putin este dictată de faptul că aflarea sa la cârma Rusiei, timp de ¼ de secol, s-a dovedit a fi insuficientă pentru soluționarea problemelor țării. Noul mandat, cu certitudine, va fi urmat de încă cel puțin un mandat de șase ani, aducând termenul de aflarea neîntreruptă la guvernare la 37 de ani, așa cum prevede constituția Rusiei, modificată în 2020.

Cifra de 37 de ani de aflare la guvernare este, oarecum, emblematică. În acest sens, nu este deloc întâmplător că în interviului pentru Tucker Carlson, Vladimir Putin a recurs la depănarea firului istoriei Rusiei, începând cu anul 862, pentru a demonstra că toate evenimentele au o legătură intrinsecă. Vorba e că, începând cu anul 862, în topul domnitorilor Rusiei, trei au guvernat câte 36 de ani: Vsevolod Yurievich Cuibul Mare (1176-1212), Vasilii I (1389-1425) și Petru I cel Mare (1689-1725). În actualul cadru constituțional, Vladimir Putin îi va depăși pe cei teri, egalându-l pe Ioan al IV, cel Groaznic, care a guvernat 37 de ani, în perioada 1547-1584. Totuși, în cadru constituțional menționat, Vladimir Putin nu-l va putea devansa pe doar pe Ioan al III-lea, bunelul lui Ioan cel Groaznic, care s-a aflat la cârma Rusiei 43 de ani, în perioada 1462-1505.

Pentru soluționarea problemei menționate, după toate aparențele, va fi nevoie de încă o modificare a constituției, privind resetarea termenelor guvernării lui Putin. Noua resetare îi va asigura lui Putin încă cel puțin două mandate prezidențiale consecutive, până în 2048, și un termen de aflare continuă la cârma Rusiei de 48 de ani. Asta dacă între timp nu va apăsa Butonul Roșu, pentru un eventual Game Over. Asta e posibil în cadrul transformării determinismului electoral în determinism suicidal, apocaliptic, promovate cu insistență de politologii și filozofii de curte ai lui Putin, precum Serghei Karaganov și filosoful Alexandr Dughin.

Dacă ne referim la istoria contemporană, atunci, sensul modificării din 2020 a constituției Rusiei a constat în garantarea pentru Putin a unui termen de guvernare care să-l depășească pe cel al lui Stalin la cârma URSS. Ultimul, a preluat frâiele puterii în 1922, odată cu alegerea sa în funcția de secretar general al Comitetului Central al partidului bolșevic, și nu le-a mai scăpat din mâini timp de 31 de ani, până la moarte, în martie 1953. În mod firesc, cu cât sunt mai îndelungate termenele de guvernare a conducătorilor Rusiei, cu atât mai feroce sunt represiunile politice împotriva oponenților și anvergura acestor represiuni. De ce se întâmplă așa? Fiindcă istoria Rusiei are în țesutul său istoric doar perioade de represiune sau vremuri tulburi, inclusiv consecințele guvernării lui Boris Elțin, tertium non datur. Potrivit ideologilor putiniști, idolul lor are sarcina să pună capăt vremurilor tulburi, pentru a începe o nouă eră a represiunilor în vederea asigurării măreției Rusiei, realizarea sarcinilor mesianice.

Nu încape îndoială că regimul putinist s-a angajat plenar în promovarea represiunilor de dragul măreței. Astfel, după puciul bolșevic din 1917, în topul conducătorilor care au recurs la represiuni în masă Vladimir Putin îi cedează doar lui Iosif Stalin, devansându-i pe toți ceilalți secretari generali ai PCUS. De exemplu, în ultimii șase ani de guvernare a lui Putin “peste 116 mii de persoane au fost supuse represiunilor directe în Rusia, dintre care 11.442 de persoane au fost urmărite penal, iar aproximativ 105 mii au fost supuse răspunderii administrative pentru declarații și participare la mitinguri”. Pentru comparație, în perioada conducerii lui Nikita Hrușciov (1953-1964), doar 4.883 de persoane au fost condamnate în temeiul articolelor Codului penal „Agitație și propagandă antisovietică” sau „Diseminarea născocirilor deliberat false”. În anii următori, până la perestroika, în 1985, și mai puține persoane - 3.234 au fost condamnate în temeiul articolelor menționate.

Singura intrigă a realegerii lui Putin...

Așadar, la alegerile din 15-17 martie 2024 Vladimir Putin a fost reales pentru al cincilea mandat prezidențial. Cea ce trebuie reținut, în acest context, este că în niciuna din cele cinci campanii Putin nu a participat la dezbateri electorale, deși de fiecare dată lui, prin diferite metode, i s-a asigurat o majoritate absolută de voturi. La fel, niciodată la sfârșit de mandat prezidențial Putin n-a prezentat vreo dare de seamă privind realizarea promisiunilor sale electorale. Mai mult, a recurs la modificarea constituției de câte ori a avut nevoie, pentru a-și asigura prelungirea mandatelor, dând uitării promisiunile făcute anterior.

Performanțele electorale ale lui Putin, în pofida neparticipării la dezbateri electorale și refuzul prezentării dărilor de seamă pentru nerealizarea promisiunilor electorale, se datorează măiestriei tehnologilor politici, care i-au deservit interesele. Tehnologia electorală utilizată de Vladimir Putin are la bază așa-zisele contracte sociale informale, agreate de majoritatea corpului electoral. Sensul contractelor sociale se rezumă la soluționarea unor probleme sociale acute în schimbul refuzului de a contesta calitatea guvernării. Accentul s-a pus pe sindromul post-imperial al rușilor. Astfel, în prima sa campanie electorală prezidențială, în calitate de exponent al clanului corupt elținist, Putin i-a promis electoratului din Rusia – securitate. În acest sens, a fost declanșat cel de al doilea război cecen, după seria de explozii de origine dubioasă, din toamna anului 1999. Lozinca de campanie a fost – nimicirea teroriștilor în WC.  

Al doilea contract social al lui Putin cu electoratul, pentru perioada 2004-2005, s-a referit la ridicarea bunăstării populației pe fundalul creșterii dramatice a prețurilor la hidrocarburi și extinderea exporturilor acestora în Europa. În această perioadă, pe fundalul creșterii bunăstării, a început procesul de reducerea a drepturilor cetățenești și nimicirea opoziției, evident, în schimbul bunăstării. Al treilea contract social, pentru perioada 2012-2018, a fost anticipat încă la Conferința pentru securitate de la Munich, din februarie 2007, când a fost lansată ideea refacerii măreției Rusiei, în cadrul refacerii ordinii mondiale pentru edificării lumii multipolare. Primul test în cadrul acestui contract a fost războiul împotriva Georgiei din august 2008, iar apogeul a fost atins în 2014, odată cu anexarea Crimeii și începutul războiului în Donbass. Al patrulea contract social, pentru perioada 2018-2024, a avut la bază asigurarea suveranității Rusiei pe fundalul sancțiunilor impuse de comunitatea internațională pentru anexarea Crimeii, în baza așa-ziselor decrete din mai 2018. În decembrie 2021, au început pregătirile pentru cel de al cincilea contract social, care prevedea amenințări la adresa NATO și intenția de retragere a cadourilor poporului rus, în vederea adunării pământurilor rusești. Punctul culminant al acestui demers a fost începerea, la 24 februarie 2022, a agresiunii militare împotriva Ucrainei.

În recenta campanie electorală prezidențială, în cadrul paradigmei edificării noii ordini mondiale și a adunării pământurilor rusești, Putin și-a anihilat toți potențialii concurenți, promițând, după 25 de ani de aflare la guvernare, să edifice și o nouă elită, capabilă să asigure suveranitatea Rusiei și edificarea noii ordini mondiale. Evident, noua elită va avea drept bazin de selectare participanții la agresiunea împotriva Ucrainei și potențiali criminali de război.

Evident, pe fundalul sarcinilor desemnate în ultimul contract social, propus de Putin, Comisia Electorală Centrală din Rusia și-a propus să demonstreze că alegerile prezidențiale din Rusia sunt marcate de o intrigă nemaivăzută încă în istoria electorală a omenirii. În aceste sens, a fost organizată o conferință dedicată estimărilor potențialului contracandidat ai lui Putin, din cei trei înscriși în electorală, de a se putea plasa pe locul doi. În acest sens, filosoful Alexandr Dughin a fundamentat rolul lui Putin de suveran incontestabil, care participă la alegeri doar din considerente de ritual de întronare. În aceiași ordine de idei, principalul propagandistul putinist, Vladimir Soloviov, s-a adresat alegătorilor ruși să meargă la urnele de vot în semn de depunere a jurământului în fața lui Putin.

Observatorii din Republica Moldova la întronarea lui Putin

Din perspectiva opoziției politice din Republica Moldova, la recenta realegere a lui Vladimir Putin s-au întâmplat lucruri curioase. Astfel, deși autoritățile ruse au anunțat că printre observatorii internaționali la procesul de întronarea a lui Vladimir Putin participă și reprezentanți ai Republicii Moldova, a fost dificil să fie identificat măcar un singur partid politic, care să-și fi anunțat trimiterea observatorilor.

Nici blocul comuno-socialist și nici multiple clone șoriste nu și-au anunțat participarea în misiunea de observare a procesului de legitimarea a dreptului lui Vladimir Putin de a apăsa butonul roșu.

În astfel de circumstanțe, nu ne rămâne decât să sperăm că această manifestare de lașitate îi va costa scump, partidele respective fiind, eventual, lipsite de suportul financiar din partea Kremlinului. Desigur, nu putem exclude că pro-putiniștii moldoveni totuși își vor lua inima în dinți și își vor asuma participarea la alegerile din Rusia. Cele observate ar putea fi extrem de utile pentru însușirea de către autoritățile electorale moldovenești a tehnicilor de organizare a alegerilor de-a lungul a trei zile, a modalității democratice de înregistrare a candidaților sau a organizării competiției electorale pentru determinarea învingătorului în lupta pentru locului doi etc.

Concluzii

Cetățenii și clasa politică din Republica Moldova trebuie să tragă învățăminte de pe urma așa-zisului proces electoral din Federația Rusă, care din competiție electorală s-a transformat în ritual de întronare a lui Vladimir Putin.

În lupta politică din Republica Moldova, între forțele proeuropene și cele pro-rusești, se dă, de fapt, lupta pentru modelul de guvernare a țării. În eventualitatea victoriei Coloanei a V-a, viitorul țării și modelul de guvernare a acesteia nu va putea fi altul decât cel putinist. De aceea, în circumstanțele menționate, eventualul referendum privind introducerea obiectivului integrării europene în Constituție, va fi un test extrem de important pentru alegerea vectorului de integrare regională a Republicii Moldova. Evident, nu trebuie să ne facem iluzii în privința ireversibilității vectorului european, chiar dacă referendumul va confirma pledoariei pro-europeană a majorității.