Întreprindere, lipsită de dreptul de a desfăşura activitate pe teritoriul „Expo Business Chişinău”
Compania „Rodanpol” nu mai este în drept să fie rezidentul Zonei Antreprenoriatului Liber (ZAL) „Expo Business Chişinău”, după ce s-a descoperit că păstra în condiţii antisanitare medicamente de calitate dubioasă, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
Organele de anchetă au fost sesizate de către Ministerul Sănătăţii, după ce o comisie de specialişti a stabilit încălcări grave la etapa de înregistrare a produselor farmaceutice depistate, iar la 24 martie curent a fost emis ordinul despre suspendarea înregistrării medicamentelor respective.
Testările de laborator au arătat că 3 poziţii de medicamente din cele depistate în depozitul întreprinderii „Rodanpol” SRL nu corespund calităţii şi, conform procedurii stabilite, vor fi nimicite.
După toate acestea, administraţia ZAL „Expo Business Chişinău” a emis o decizie potrivit căreia întreprinderea a fost lipsită de dreptul de a desfăşura activitate pe teritoriul zonei.
CCCEC a înaintat şi un demers către Serviciul Vamal, pentru a fi iniţiată o anchetă de serviciu pentru stabilirea angajaţilor care au admis pe teritoriul zonei libere medicamente, fără a verifica dacă rezidentul dispune de depozite special-amenajate pentru păstrarea preparatelor menţionate.