„În astfel de circumstanțe nimeni nu împiedică deputații PAS și PCRM, nici chiar renegatul Dodon și deputații PSRM, să imprime o alură de neclintit politicii externe a țării, consfințind vectorul european în legea fundamentală. Ar fi un test extraordinar al consecvenței politice a ex-președintelui Vladimir Voronin și formațiunii sale…”
Deja-vu...
Aniversarea a 30-a de la disoluția URSS și proclamarea independenții ex-republicilor sovietice a oferit un prilej pentru reflecții asupra politicii regionale din Europa de Est. Participarea președintelui Maia Sandu la lucrările summit-ului Platforma Crimeea de la Kiev și organizarea la Chișinău a reuniunii cvadrilaterale: Republica Moldova-Polonia-România-Ucraina, a reconfirmat reperele politicii externe a Republicii Moldova. Spre marele regret al iubitorilor geopoliticii, actuala politică externă a Republicii Moldova nu prea se deosebește de cea din perioada guvernării președintelui Vladimir Voronin și a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). E adevărat că de-a lungul anilor s-a schimbat contextul politic regional, dar retorica și acțiunile președinților Maia Sandu și Vladimir Voronin se aseamănă foarte mult. În acest sens, putem vorbi despre existența unei consecvențe în politica externă a Republicii Moldova.
Pentru a demonstra faptul revenirii la promovarea unei politicii externe consecvente vom aminti că la 22 aprilie 2005 președintele Vladimir Voronin a convocat la Chișinău summit-ul GUUAM. La eveniment au participat președinții Georgiei – Mihail Saakașvili; Ucrainei – Victor Iușcenko; Azerbaidjanului – Ilham Aliev; României – Traian Băsescu; Lituaniei – Valdas Adamkus. Ultimii doi președinți au avut calitatea de observatori pe lângă GUUAM. La summit au mai participat: delegația SUA, condusă de Stiven Mann, consilier principal pentru Eurasia al Departamentului de Stat; reprezentanți ai OSCE în frunte cu Jan Kubis, Secretar General al OSCE; mai mulți ambasadori străini acreditați în Moldova, ceea ce a dat pondere summit-ului. În cadrul summit-ului au fost dezbătute probleme referitoare la: necesitatea consolidării statului de drept în țările participante; securitatea regională, inclusiv cea energetică; cooperarea economică regională; integrarea europeană; cooperarea cu NATO etc.
Cadrul GUUAM s-a dovedit a fi destul de strâmt pentru promovarea unei politici regionale colective. În acest sens, la 2 decembrie 2005, la Kiev a fost convocat Forumul Comunității Opțiunii Democratice (COD), la care a participat președintele Vladimir Voronin, alături de conducătorii Ucrainei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, României, Macedoniei, Sloveniei și Georgiei. Liderii celor nouă țări au convenit atunci asupra necesității cooperării economice și consolidării democrației în cadrul COD. Președintele Vladimir Voronin a lansat ideea instituirii unei Adunări Parlamentare a COD care, deopotrivă cu „unirea piețelor și resurselor” statelor participante, să contribuie la integrarea în UE. Inițiativa respectivă a fost supranumită a celor trei mări – Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Caspică. O inițiativă similară, numită, de asemenea, “a celor trei Mări” – Baltică, Neagră, Adriatică, a fost lansată zece ani mai târziu. Recent, președintele Maia Sandu, în cadrul întâlnirii cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, și-a exprimat dorința ca Moldova să adere în viitorul apropiat la noua Inițiativă a celor 3 Mări (I3M), deziderat susținut de liderul polonez. În acest context, de dragul adevărului, trebuie să recunoaștem că întâietatea în privința integrării regionale a Republicii Moldova pe diverse platforme îi aparține președintelui Voronin.
Din cele afirmate mai sus se poate desprinde clar că vectorul politicii externe a Republicii Moldova, în special a celei regionale, a fost tranșat încă în 2005. Mai mult, ne-am putut convinge că summit-ul GUUAM, convocat la Chișinău de președintele Voronin, a fost mai reprezentativ și cu un potențial de impact la nivel regional mult mai mare, decât întâlnirea cvadrilaterală, organizată recent de președintele Maia Sandu cu ocazia aniversării a 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova.
De bună seamă, peste doar câteva zile după summit-ul GUUAM, la 26 aprilie 2005, la Chișinău a fost convocată conferința internațională cu genericul "Moldova și Europa: consolidarea legăturilor", organizată cu contribuția Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE), care și-a propus să atragă atenția Uniunii Europene (UE) asupra discrepanței dintre capacitățile limitate ale Republicii Moldova și obiectivele complexe ale Planului de Acțiuni RM-UE, semnat de premierul Vasile Tarlev, la 22 februarie 2005. La lucrările conferinței a participat președintele Vladimir Voronin; coordonatorul special al PSESE, Erhard Busek; directorul general-adjunct al Directoratului General Relații Externe al Comisiei Europene Michael Leigh; negociatorul-șef al FMI pentru Republica Moldova, Thomas Richardson; oficiali din Germania, România, Ucraina etc. În așa fel au fost puse bazele asistenței financiare internaționale pentru Republica Moldova după ce conducerea acesteia pledase în favoare cursului european al țării.
Așadar, acțiunile întreprinse actualmente de președintele Maia Sandu nu sunt altceva decât o încercare a reabilitării relațiilor pe care le-au distrus liderii așa-zisei Alianțe pentru Integrare Europeană (AIE), odată cu politizarea și coruperea instituțiilor de drept și de reglementare ale statului. Instituțiile respective au fost utilizate ulterior în scopuri meschine, inclusiv pentru organizarea faimosului laundromat, furtul miliardului, concesionarea Aeroportului Internațional etc. Reformarea instituțiilor menționate reprezintă actualmente cea mai dificilă misiune a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și a președintelui Sandu. Există mari așteptări și speranțe că vor reuși, la fel ca și temeri că nu.
Cauzele ce determină vectorul politicii externe
Nu încape îndoială că priviți prin prisma educației, experienței de viață și activitate, preferințelor ideologice etc., președinții Maia Sandu și Vladimir Voronin se deosebesc în mod cardinal. Totuși, ne convingem că, în pofida deosebirilor, atitudinile celor doi față de politica externă a Republicii Moldova, practic, coincid. Întrebarea care se ivește în acest sens este: de ce doi șefi de stat, atât de diferiți – Voronin și Sandu, demonstrează o atitudine practic similară în privința priorităților politicii externe a țării? Răspunsul e la suprafață și el rezidă în reacțiile față de politica promovată de Federația Rusă în regiune.
Astfel, chiar în perioada desfășurării summit-ului GUUAM de la Chișinău, în aprilie 2005, președintele Vladimir Putin se adresa Adunării Federale a Rusiei, menționând că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Această constatare a anticipat acțiunile ulterioare ale Federației Ruse în raport cu fostele republici sovietice – exercitarea presiunilor economice și politice pentru a le ține în sfera sa de influență; introducerea embargourilor economice; susținerea regimurilor separatiste din Georgia, Moldova și Ucraina; războiul din 2008 din Georgia; războiul din Donbass și anexarea Crimeii, în 2014; susținerea fățișă a regimului dictatorial din Belarus, etc.
În astfel de circumstanțe, nu e de mirare că, la o distanță de aproximativ 15 ani, acțiunile președinților Vladimir Voronin și ale Maiei Sandu în domeniul politicii regionale sunt similare până în detalii. De exemplu, Republica Moldova a decis să adopte o poziție comună cu cea a UE față de războiul din 2008, din Georgia, aliniindu-se Rezoluției Parlamentului European și Declarației Președinției franceze a Uniunii Europene, lansată la 8 august 2008 în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului Permanent al OSCE. În acest sens, poziția Moldovei a fost prezentată într-un comunicat de presă al ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene din 11 august 2008, în care se menționează că "Uniunea Europeană își exprimă preocuparea deosebită față de confruntările violente care au loc în Osetia de Sud (Georgia) și se adresează tuturor părților să renunțe imediat la ostilități și să preia neîntârziat negocierile, pentru a permite soluționarea politică a crizei, respectând suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei". Privită prin optica reacției guvernării lui Vladimir Voronin față de războiului din Georgia, se poate constata că președintele Maia Sandu a procedat de aceiași manieră, atunci când a semnat Declarația comună a Platformei Crimeea, alături de reprezentanții statelor membre ale UE, precum și ai altor state influente. Adică, în probleme de securitatea regională, Republica Moldova se aliniază poziției UE.
Similitudinile în atitudinile președinților Voronin și Sandu s-au manifestat în cele mai neașteptate feluri. Astfel, președintele Vladimir Voronin l-a decorat, la 1 martie 2005, pe coordonatorul special al PSESE, Erhard Busek, cu Ordinul de Onoare "în semn de înaltă prețuire a meritelor deosebite în activitatea procesului de integrare a Republicii Moldova în structurile europene și pentru contribuția substanțială la promovarea unei imagini favorabile țării pe arena internațională". După o perioadă confuză, de renegare, peste 16 ani, președintele Maia Sandu l-a decorat, de asemenea, cu Ordinul de Onoare pe Ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, “in semn de înaltă apreciere pentru susținerea constantă, in numele Uniunii Europene, a valorilor democratice și a eforturilor țării noastre de democratizare și pentru dinamizarea procesului de integrare a tării în spațiul european...”. Acest exemplu de manifestare similară față de fenomene practic identice inspiră optimism în privința vectorului de dezvoltare a țării.
Paralele menționate sunt relevante în contextul reacției Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) față de participarea președintelui Maia Sandu la lucrările Platformei Crimeea și semnarea Declarației finale. Vorba e că liderii PSRM, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, în calitate lor de prim-ministru și prim-viceprim ministru, erau pe deplin de acord cu politica externă promovată de președintele Voronin în perioada 2005-2009, iar actualmente se arată îngrijorați de politică externă promovată de Maia Sandu, considerând-o anti-rusească. Metamorfoza respectivă își are explicația în faptul că PSRM a fost susținătorul și unul dintre beneficiarii politici ai anexării Crimeii de către Rusia și a războiul din Donbass. Astfel, în calitate de parte a Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor (BECS), PSRM contestă de fapt și politica promovată de PCRM în perioada 2005-2009. Nu e de mirare că, în cadrul plenarei a XVI-a formațiunii, din septembrie 2020, liderul PCRM, Vladimir Voronin, i-a dat o apreciere adecvată omologului său din PSRM, Igor Dodon – renegat, care și-a asumat rolul de “mână a Moscovei”, dar care n-a fost în stare să îndeplinească nicio promisiune electorală pe parcursul mandatului prezidențial din perioada 2016-2020. Iată și creasta de despărțire a apelor în politica moldovenească.
Concluzii
Sub presiunea circumstanțelor, politica externă, în special cea regională, a Republicii Moldova capătă un profil de maturitate, marcată de consecvență. Este important că menționata consecvență transpare în politici și abordări din perioade diferite, fiind promovate de guvernări absolut diferite, la început de PCRM, iar actualmente de PAS. Constatarea că, de fapt, cele două formațiuni au reacționat și procedat, practic, în mod similar la provocările cu care se confruntă țara este cea mai bună dovadă că actuala politică externă, promovată de președintele Maia Sandu, este una adecvată, inspirată de necesități obiective.
Deși PCRM și PAS se deosebesc cardinal în multe privințe, totuși cele două formațiuni ar putea contribui în mod fundamental la consolidarea parcursului european al Republicii Moldova. Potrivit programului de guvernare al PAS (vezi pagina 40): “o prioritate cheie a politicii externe a Republicii Moldova o va constitui integrarea în Uniunea Europeană prin avansarea și aprofundarea relațiilor politice și economice cu UE...” Pe de altă parte, liderul PCRM, Vladimir Voronin și-a convins alegătorii în recenta campanie electorală că fără UE Moldova nu se poate dezvolta: „În urmă cu 30 de ani nu se vorbea de integrare europeană. Acum acest lucru trebuie reflectat în Constituție. Noi trebuie să stabilim cum să ne dezvoltăm. Pentru că vine un Guvern și spune că vrea încolo, altul că vrea în cealaltă parte”. În astfel de circumstanțe nimeni nu împiedică deputații PAS și PCRM, nici chiar renegatul Dodon și deputații PSRM, să imprime o alură de neclintit politicii externe a țării, consfințind vectorul european în legea fundamentală. Ar fi un test extraordinar al consecvenței politice a ex-președintelui Vladimir Voronin și formațiunii sale.
