Intervalul de circulaţie a transportului public din capitală va fi majorat
Primăria capitalei ar putea majora până la circa 15 minute intervalul de circulaţie a trolebuzelor şi autobuzelor. O iniţiativă în acest sens a venit din partea primarului interimar Vasile Ursu, care a declarat, luni, 31 iulie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că autorităţile locale sunt nevoite să recurgă la aceste restricţii din cauza fluxului redus de călători pe perioada verii.
Potrivit lui Ursu, pe durata verii, când fluxul de călători este redus, nu mai este justificată economic lansarea pe rute a aceluiaşi număr de troleibuze şi autobuze ca în alte perioade ale anului, când cu aceste unităţi de transport circulă şi elevii, şi studenţii. Cheltuielile pentru întreţinerea parcurilor de autobuze şi troleibuze se ridică la 150 de milioane de lei anual, fiind prea mari ca un autobuz să circule cu 5 pasageri, a precizat sursa citată. „Nu-i nimic dacă lumea va mai aştepta în staţii câte 15-20 de minute suplimentar”, a declarat Ursu.
Primarul interimar nu a exclus faptul că ar putea fi micşorat şi numărul de unităţi de autobuze, numărul de troleibuze fiind deja redus cu câteva zeci de unităţi.
Potrivit datelor Direcţiei Generale, Transport Public şi Căi de Comunicaţie, în prezent, pe străzile din capitală circulă 220 de troleibuze şi 103 autobuze.