Op-Ed
	Integrarea în spaţiul energetic european poate contribui la diminuarea dependenţei faţă de regimul separatist de la Tiraspol, dar şi faţă de Rusia, ceea ce reprezintă o investiţie adevărată în securitatea energetică, dar şi stabilitatea politică a ţării...
Dionis Cenuşa

Alături de reformarea justiţiei sau combaterea corupţiei, agenda bilaterală Uniunea Europeană-Moldova încorporează o mulţime de obiective sectoriale, fără de care parcursul european al Moldovei este de neînchipuit. Unul dintre aceste sectoare este sistemul energetic, care este subdezvoltat şi, respectiv, ineficient, dar şi puternic dependent de importuri. Anume din aceste considerente, sectorul sistemul energetic necesită o inventariere riguroasă şi o ajustare profundă la cerinţele şi practicile europene.

Deşi toate componentele sistemului energetic sunt cruciale pentru dezvoltarea sectorului energetic moldovenesc, piaţa gazelor naturale este, deocamdată, prioritară. Or, dacă nu este asigurată livrarea de gaze naturale, atunci ar avea de suferit nu doar consumatorii finali şi agenţii economici, dar şi infrastructura de producţie a electricităţii. E important de reţinut că Moldova importă gaze naturale din Rusia pentru consum curent, iar indirect şi pentru producerea electricităţii. Aceasta se datorează faptului că guvernul de la Chişinău achiziţionează electricitate, produsă pe bază de gaze naturale ruseşti, de la Termocentrala Cuciurgan din regiunea transnistreană, aflată în proprietatea concernului rus RAO „UES” (Sistemul Unificat de Energie al Rusiei).

Situaţia ar putea fi mai puţin complicată, dacă Moldova nu ar depinde de un singur furnizor - Societatea pe acţiuni Gazprom, întreprindere de stat rusă. Or, datoriile istorice faţă de acest furnizor se ridică la circa 5 miliarde dolari (65% din PIB). La fel, acest furnizor deţine 50% din acţiunile Moldovagaz, care operează sistemul de gaze naturale din ţară. Din aceste considerente, preluarea şi aplicarea legislaţiei şi practicilor europene, la fel ca şi integrarea fizică în piaţa energetică europeană, reprezintă unica modalitate de a investi în securitatea energetică a ţării. Ca urmare, va fi posibilă diminuarea dependenţei faţă de gazele naturale ale Gazprom. La fel, aceasta va permite debarasarea de datoriile ţării faţă de Gazprom, cu condiţia interconectării aprofundate dintre Moldova şi România, atât pe dimensiunea gazelor naturale, cât şi pe cea a energiei electrice.

Interconectare, dar nu numai…

Reducerea dependenţei faţă de Gazprom poate avea loc doar dacă pe piaţa moldovenească vor intra actori noi, care se subordonează şi respectă regulile europene. Aceasta ar forţa într-o anumită măsură reformarea Moldovagaz, care dacă nu a degradat, atunci cel puţin a stagnat din cauza lipsei de concurenţă pe piaţă. De asemenea, aceasta ar duce la o revigorare a sectorului, cu efecte pozitive asupra calităţii serviciilor prestate, dar şi a preţurilor pentru consumatorii finali.

Reţeta succesului pentru piaţa gazelor naturale necesită câteva ingrediente esenţiale.

În primul rând, trebuie avansată interconectarea Iaşi-Ungheni către Chişinău, care consumă 50-65% din gazul natural procurat de către Moldova. Or, fără infrastructura fizică necesară, diversificarea livrărilor de gaze este imposibilă.

În al doilea rând, trebuie adoptată legislaţia energetică care implementează Pachetul energetic III şi care presupune liberalizarea pieţii gazelor (accesul părţii terţe la infrastructura de transportare, dreptul consumatorului de a-şi schimba furnizorii etc.). Mai mult ca atât, este necesară pregătirea pentru implementarea completă a Pachetului III pe partea separării furnizorului de transportator (Art. 9 Directiva 2009/73/CE). Doar un cadru legal robust poate crea premisele necesare pentru ca piaţa moldovenească să fie atractivă pentru operatorii noi, cum ar fi cei din România sau din alte ţări europene. La fel, o legislaţie robustă va impune reguli stricte şi pentru actorii tradiţionali (Moldovagaz). Mai nou, legislaţia reînnoită trebuie să fie impenetrabilă pentru companiile off-shore.

Al treilea element crucial ar fi autonomia garantată a organismului care reglementează piaţa energetică. Prin urmare, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova sau ANRE trebuie să fie reformată în sensul consolidării capacităţilor interne, maximizării transparenţei decizionale (la formarea preţurilor), deschiderii faţă de consumatori şi închiderii faţă de imixtiunile din partea politicului sau a grupurilor de interes. Depolitizarea instituţiei ar trebui să meargă mână în mână cu profesionalizarea acesteia. Lucru ce poate fi realizat, în primul rând, prin alegerea consiliului de administrare a ANRE în baza unui concurs deschis, sub monitorizarea reprezentanţilor societăţii civile şi a partenerilor externi.

Este cert faptul că niciunul dintre aceste ingrediente nu va deschide şi nici resuscita piaţa gazelor naturale fără ca legislaţia să fie implementată fără abateri şi ca actorii pieţii să aibă încredere deplină în justiţia moldovenească. Cu toate acestea, presiunea pentru schimbare poate veni începând cu sporirea transparenţei în sector. De asemenea, alt factor ajutător poate fi „colonizarea” sectorului de către profesionişti integri în cadrul ANRE şi de către operatori noi subordonaţi regulilor europene la nivel de piaţă a gazelor naturale.

Interconectare continuă…

Pe lângă interconectarea Iaşi-Ungheni şi extinderea acesteia spre Chişinău este esenţială interconectarea cu România pe dimensiunea energiei electrice (Isaccea-Vulcăneşti-Chişinău, Iaşi-Ungheni-Străşeni şi Suceava-Bălţi), planificate până în 2018. Deşi sunt semnificative, proiectele pe energie electrică nu sunt promovate la fel de puternic pe agenda bilaterală UE-Moldova precum extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni spre Chişinău. Acest lucru este confirmat de rezultatele Consiliului de Asociere, reunit la Bruxelles pe 14 martie curent, care scoate în evidenţa importanţa gazoductului Iaşi-Ungheni pentru diversificare şi, respectiv, pentru securitatea energetică a ţării. Niciun cuvânt nu s-a menţionat despre interconectările pe energie electrică, care continuă să fie omise din luările de poziţii pe Moldova (comunicate de presă, rezoluţii, concluzii etc.), adoptate recent de către instituţiile europene.

În realitate, interconectările pentru energie electrică sunt la fel de importante. Or, autorităţile moldoveneşti cumpără energie electrică, prin companii off-shore intermediare (Energokapital), produsă la Cuciurgan (regiunea transnistreană), pe bază de gaze naturale ruseşti. Problema este însă că Termocentrala de la Cuciurgan, controlată de compania rusă, nu achită pentru gazul natural rusesc livrat în baza contractului semnat dintre Moldovagaz şi Gazprom. Prin urmare, Moldova acumulează datorii faţă de concernul rus, în paralel, autorităţile moldoveneşti mai cumpără şi electricitate de la Cuciurgan, produsă cu folosirea gazului neplătit. În consecinţă, Moldova plăteşte de două ori. Adiţional, în ambele cazuri Chişinăul contribuie (in)direct la bunăstarea regimului separatist. Mai mult ca atât, prin acest intermediu regimul separatist împreună cu Rusia ţin „în şah” sistemul energetic moldovenesc.

Din aceste considerente, extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni trebuie să aibă loc în paralel cu interconectarea Moldovei la piaţa de energie electrică din România. Moldova trebuie să-şi diversifice atât sursele de livrare (inclusiv rutele) a gazelor naturale, cât şi cele de energie electrică. În acest fel, ţară poate fi scoasă gradual de sub dependenţa faţă de regiunea transnistreană (la energie electrică) şi Gazprom (la gaze naturale). Desigur, e nevoie de voinţă politică, condiţionalitate din partea factorilor externi, dar şi transparenţă maximă, pentru a elimina discreţia autorităţilor de a păstra status-quo-ul actual.

Cu toate acestea, decizia recentă de a prelungi contractul pentru achiziţionarea electricităţii de la Cuciurgan, în condiţiile în care ucrainenii au venit cu o ofertă bună, ridică multe semne de întrebare vizavi de interesul real al guvernării. Or, cum aceasta poate accepta contracte comerciale ce implică companii offshore şi care, la fel, nu contribuie sub nicio formă la securitatea energetică a ţării, ci invers. Astfel, contractul în cauză nu numai că ţine ţara dependentă de regimul separatist, dar şi stimulează interesul acestuia de a consuma gaz natural gratuit pentru care se îndatorează Chişinăul.

Având în vedere aceste anomalii din sectorul electricităţii, interconectarea cu piaţa energiei electrice din România trebuie să fie urgentată, fiind plasată la acelaşi nivel de importanţă ca şi extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni. La fel, este necesară liberalizarea pieţii de energie electrică, pentru a face posibilă intrarea operatorilor ucraineni.

În loc de concluzie

Integrarea în piaţa energetică europeană este un obiectiv realist ce prevede liberalizarea pieţii energetice din Moldova. Doar prin ajustarea la regulile şi practicile europene, sistemul energetic moldovenesc poate fi curăţat de scheme obscure prin care atât sectorul gazelor naturale, cât şi cel al energiei electrice, a fost şi continuă să fie parazitat. De aceea, agenda europeană trebuie să cuprindă aspecte clare legate de sectorul energetic (gaze naturale, energie electrică) şi condiţionări la fel de puternice cum are loc în domeniul justiţiei sau a sectorului bancar.

Rolul Uniunii Europene, dar şi al statelor membre (România), este esenţial pentru reformarea sectorului energetic moldovenesc. Autorităţile de la Chişinău trebuie angajate în reforme condiţionate, verificate îndeaproape de către partenerii europeni, inclusiv prin intermediul Comunităţii Energetice.

Falimentarea sectorului energetic ar putea genera o criză de proporţii, deocamdată ignorată, având în vedere faptul că datoriile istorice faţă de Gazprom sunt de circa 65% din PIB. Prin urmare, atât interconectările pe gaz natural cât şi cele pe energie electrică necesită atenţie.

Concurenţa, inexistentă în acest domeniu, dar posibilă prin transpunerea corectă a legislaţiei europene, ar duce la diminuarea preţurilor şi la intrarea unor noi operatori pe piaţa locală. Integrarea în spaţiul energetic european poate contribui la diminuarea dependenţei faţă de regimul separatist de la Tiraspol, dar şi faţă de Rusia, ceea ce reprezintă o investiţie adevărată în securitatea energetică, dar şi stabilitatea politică a ţării.
 

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.