Op-Ed
	Rusia este deranjată de faptul că Occidentul, în principal UE, avansează în spațiul ex-sovietic, pe care îl consideră habitatul său geopolitic natural. Pe de o parte, decidenții ruși vor să contrabalanseze influența sporită a UE în regiune, iar, pe de altă parte, să modernizeze agendele de lucru ale CSI și Uniunii Economice Euroasiatice pentru a corespunde discursului occidental...
Dionis Cenușa, Columnist principal

În contextul aniversării a 30-a de la înființarea Comunității Statelor Independente (CSI), Rusia demonstrează intenții clare de mobilizare a capacităților politico-diplomatice pentru a-și fortifica pozițiile în spațiul pe care în consideră habitatul său geopolitic natural. Asigurarea relevanței CSI în spațiul post-sovietic, inclusiv prin stimularea integrării în interiorul Uniunii Economice Euroasiatice nu dispare de pe lista priorităților de politică externă a Rusiei. Din contra, acest subiect a revenit în prim plan, după ce autoritățile de la Moscova au revitalizat regimul politic al lui Vladimir Putin, prin forțarea unei victorii electorale la alegerile legislative din 17-19 septembrie 2021.

Rolul factorului rusesc în gestionarea celor mai importante dosare internaționale este (deocamdată) greu de înlocuit. Participarea Rusiei pare a fi un lucru atât inevitabil, cât și foarte imprevizibil în varii subiecte internaționale: de la stabilizarea prețurilor la gazele naturale pe piața europeană și a situației din Libia, până la reîntregirea teritorială a Ucrainei și mitigarea efectelor pentru securitatea regională după revenirea Talibanilor la putere în Afganistan. Unele poziții critice cu caracter generalist au ieșit la suprafață (UE, Septembrie 2021) în legătură cu calitatea alegerilor parlamentare. Totuși, nu s-a observat vreo intenție de a coordona o poziție comună în rândul forțelor occidentale privind nerecunoașterea legislativului rus nou votat. Pe fundalul acceptării externe tacite a realităților electorale rusești, regimul lui Putin manifestă determinare pentru a împrospăta contestarea externă a pozițiilor UE-SUA în spațiul post-sovietic. De asemenea, cel puțin declarativ, Moscova preia prioritățile de dezvoltare promovate de Occident în domeniul digital sau al politicii climatice și le transpune în agenda de lucru a CSI și a Uniunii Economice Euroasiatice. În acest mod, aceste organizații pot fi actualizate, apropiindu-se măcar tangențial de standardele occidentale de cooperare interstatală. Chiar și așa, Rusia a folosit declarația dedicată celor 30 de ani de funcționare a CSI pentru a revendica suveranitatea statelor împotriva măsurilor unilaterale externe și a interferențelor în afacerile interne ale statelor CSI, prin care nu a avut în vedere nimic altceva decât forțele occidentale.

Emanciparea post-electorală a Rusiei

Deși „cercul lui Putin” a obținut un rezultat robust la alegerile parlamentare, mijloacele aplicate pentru atingerea lui a discreditat complet noțiunea de alegeri democratice în Rusia. Perpetuarea controlului asupra puterii legislative a avut menirea de a alimenta percepția publică a populației despre invincibilitatea regimului. De asemenea, s-a urmărit scopul de a bloca pătrunderea elementelor politice autonome față de centrul de comandă de la Kremlin în sistemul de luare a deciziilor. Necesitatea reînnoirii bazelor legitimității publice a explicat determinarea cu care regimul a utilizat restricții înainte și pe parcursul alegerilor față de opoziție, mass-media, observatorii locali și cei internaționali.

Astfel, obstrucționarea participării opoziției non-sistemice sau limitarea activității surselor media independente, declarate „agenți străini”, au fost combinate cu utilizarea largă a tehnicilor tradiționale de falsificare. În acest sens, spațiul online a fost inundat cu evidențe privind multiplele cazuri de introducere a buletinelor de vot falsificate, inclusiv de către reprezentanții comisiilor secțiilor de votare locale sau votarea repetată. Drept urmare, din totalul de 450 mandate în Duma rusă, 72% sau 324 de mandate i-au revenit partidului lui Putin - „Rusia Unită”. Dacă nu era votul mixt și alegerile ar fost organizate cumsecade, atunci votul în baza listei de partid ar fi favorizat formațiunea lui Putin în proporție de aproape 39% din voturi, fiind urmată de Comuniști cu 24% (Levada-Centre, Octombrie 2021). Occidentul a admis de o manieră tranșantă că condițiile în care s-au desfășurat alegerile nu au permis desfășurarea unui proces corect (Reuters, Septembrie 2021), iar reprezentanții opoziției în exil au solicitat nerecunoașterea scrutinului. Totuși, afacerile internaționale sunt prea puternic întrețesute cu politica externă rusească. De aceea, deși după un scrutin în stil autocratic, lipsirea parlamentului rus de legitimitatea externă poate provoca o reacție în lanț, cu impact greu de estimat, asupra arhitecturii internaționale deja slăbite, fără a disciplina cumva regimul lui Putin.

Cele trei lentile rusești de interpretare a influenței occidentale

Reieșind din propriile constrângeri întâmpinate în relațiile cu Occidentul, începând cu sancțiunile în vigoare din 2014, Rusia manifestă disponibilitate de a împărtăși cu alții propriul exemplu de rezistență în fața presiunii exercitate din exterior. Supraviețuirea Rusiei în condițiile sancțiunilor occidentale a fost prezentată de către Președintele Putin drept know-how ce poate fi transferat, în caz de necesitate, către alte state membre ale Uniunii Euroasiatice (Kremlin.ru, Octombrie 2021). Răspândirea practicilor rusești în spațiul ex-sovietic nu reprezintă nicidecum un fenomen nou. Anterior, legislația rusă anti-LGBT (adoptată în 2013) a servit ca sursă de inspirație pentru unele guverne conservatoare din spațiul ex-sovietic, dar și din cadrul UE. Deși parțial trecut cu vederea, modelul rusesc de opunere împotriva influenței occidentale constituie un risc major pentru statele Parteneriatului Estic. Acestea se confruntă cu tranziții democratice împotmolite în reforme ce stagnează din motive pur politice. De asemenea, pentru majoritatea reformelor sunt necesare capacități instituționale și resurse umane și financiare, care sunt în deficit.

Rusia încearcă să pătrundă percepția publică, în primul rând din spațiul post-sovietic, cu ideea că „Occidentul colectiv” vrea să instaleze „democrații din exterior” cu ajutorul organizațiilor neguvernamentale și celor internaționale, dirijate de serviciile secrete din Vest (SVR.ru, Octombrie 2021). În aceeași ordine de idei, sancțiunile sunt interpretate ca instrument de intervenție atunci când componentele puterii blânde nu sunt operaționale.

Așadar, utilizarea sancțiunilor este primul reproș la care apelează Moscova pentru a discredita motivațiile pro-democratice ale UE și SUA în spațiul ex-sovietic. Potrivit percepției rusești, suveranitatea proceselor politice și electorale locale prevalează asupra instituțiilor democratice și drepturilor omului, pe care le apără și promovează Occidentul. Cazul Belarusului este folosit pe larg de către oficialii ruși pentru a adăuga substanță la critica anti-occidentală. În cadrul reuniunii CSI de la Minsk, Ministrul de Externe Serghei Lavrov a reiterat că sancțiunile direcționate împotriva Belarusului încalcă „statutul ONU”, iar încercările de acest fel trebuie “reprimate cu fermitate” (MID.ru, Octombrie 2021). Partea rusă și-a exprimat interesul de a sprijini autoritățile belaruse, dar și alți parteneri strategici, în crearea unui front comun împotriva sancțiunilor neaprobate de către Consiliul de Securitate al ONU. Aflat în fața unui nou val nou de sancțiuni, în proces de definitivare pe motivul facilitării traficului de migranți în UE, regimul lui Alexandr Lukașenko vrea să folosească potențialul cooperării din interiorul CSI pentru a reduce impactul presiunilor externe (Belta.by, Octombrie 2021). Exteriorizarea costurilor economice este unica modalitate prin care Minsk poate supraviețui în fața sancțiunilor sectoriale, iar CSI și Uniunea Euroasiatică oferă piețe de desfacere și alte resurse vitale pentru a absoarbe de o manieră mai eficace șocurile socio-economice.

Cel de-al doilea unghi de reproș formulat de actorii politici ruși constă din faptul că UE nu doar oferă sprijin Ucrainei, ci adoptă o poziție tranșantă vizavi de implicarea directă a Rusiei în încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Șeful diplomației UE Josep Borrell a înșirat aceste obiecții într-o formă deschisă în dialogul cu omologul său rus Lavrov (UE, Septembrie 2021). În luna iunie 2021, UE a formulat liniile directorii în relația cu Rusia bazate pe cooperare selectivă, sancționare și constrângere. Acestea au specificat că Rusia este „parte la conflict” și că comite agresiune împotriva Ucrainei (UE, Iunie 2021). Constatări foarte similare s-au regăsit în Declarația summitului UE-Ucraina din 12 octombrie 2021, la care însă Serghei Lavrov a reacționat sanguinic. El a acuzat UE de calificarea explicită a Rusiei drept “agresor”, care în calitate de parte la conflict este obligat să implementeze Acordurile de la Minsk (MID.ru, Octombrie 2021). În realitate, iritarea pe care o emană Rusia pare a fi cauzată de faptul că UE și-a sincronizat practic integral discursul public cu cel al Kievului, lucru care avantajează Ucraina în „Formatul Normandia”, în care Franța și Germania joacă roluri neutre. Odată ce viziunea europeană se suprapune cu cea a guvernelor din spațiul ex-sovietic, UE își sporește legitimitatea locală, iar cea a Rusiei scade.

A treia lentilă prin care Moscova privește la UE și îi reproșează impactul asupra regiunii este gradul de independență a guvernelor pro-europene din spațiul ex-sovietic în desfășurarea unei politici externe autonome. În acest context, Lavrov consideră că reticența Președintelui Moldovei Maia Sandu în raport cu Rusia este cauzată de faptul că decidenții politici europeni ar dirija de la distanță politica externă moldovenească (MID.ru, Octombrie 2021). Contactele active dintre Chișinău și Bruxelles, intensificate după alegerile anticipate din iulie 2021 (IPN, Octombrie 2021), pe fundalul dezinteresului președinției de la Chișinău de a interacționa cu Kremlinul, creează un soi de frustrare în rândul oficialilor ruși. Deși și-a început mandatul în decembrie 2020, Președintele Sandu nu a prioritizat clarificarea relațiilor cu Rusia, care după mandatul președintelui filorus Igor Dodon au rămas în suspans. Recent, premierul Natalia Gavriliță a sugerat că Moldova este interesată în continuare Acordului de liber schimb din CSI, care însă să fie cu adevărat funcțional. Urmează ca Ministrul de Externe Nicu Popescu să se deplaseze la Moscova în luna noiembrie pentru a începe pregătirea pentru resuscitarea dialogului bilateral, dar problema majoră care tensionează dialogul bilateral este contractul pentru achiziția de gaze naturale. Moldova depinde în totalitate de livrările de gaze din Rusia. De aceea, dacă prețul din octombrie (790 dolari pentru mia de metri cubi) se va menține pe toată perioada rece a anului, atunci situația socio-economică a țării va fi subminată înainte ca să-și revină după șocul provocat de pandemie. Declarațiile lui Lavrov despre lipsa unei politici externe a Chișinăului autonome față de UE poate fi analizată prin prisma crizei energetice pe care o traversează țara. Prin urmare, nu este deloc exclus că Moscova așteaptă implicarea directă a președintelui moldovean în negocierea contractului pe gaze.  

În loc de concluzii...

Rusia este deranjată de faptul că Occidentul, în principal UE, avansează în spațiul ex-sovietic, pe care îl consideră habitatul său geopolitic natural. Pe de o parte, decidenții ruși vor să contrabalanseze influența sporită a UE în regiune, iar, pe de altă parte, să modernizeze agendele de lucru ale CSI și Uniunii Economice Euroasiatice pentru a corespunde discursului occidental (digitalizare, economia verde etc.).

Neintervenția în afacerile interne și respectarea suveranității democrației electorale constituie părțile frontale ale demersului rusesc împotriva Occidentului. Cel din urmă este criticat prin cel puțin trei lentile de reproșuri. Rusia consideră ca occidentalii utilizează sancțiunile cu scopul de a declanșa schimbări de regim ca urmare a izbucnirii nemulțumirii publice, invocând cazul Belarusului. Totodată, partea rusă este iritată de faptul că Occidentul, și în particular UE, nu ar fi imparțial în soluționarea situațiilor critice din spațiul post-sovietic. De aceea, Moscova problematizează solidarizarea necondiționată a UE cu Ucraina. Nu în ultimul rând, Rusia învinuiește UE (mai puțin SUA) pentru că ar exercita presiuni asupra guvernelor pro-europene din Estul Europei, ceea ce le-ar împiedica să dezvolte dialog constructiv cu partea rusă, referindu-se la Moldova.

În calitate de exponent principal al influenței occidentale în regiune, UE trebuie să se asigure că politica sancțiunilor este perfecționată pentru a avea efecte înainte ca regimul lui Lukașenko să absoarbe șocurile, folosind modelul rusesc de adaptare. În privința Ucrainei și Moldovei, solidaritatea europeană ar avea o pondere considerabilă dacă ar cuprinde accelerarea procesului de integrare a celor două țări în spațiul energetic european și diminuarea dominației energetice rusești prin implementarea integrală a Pachetului Energetic 3.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.