„Integritatea are prioritate în vamă”, campanie anti-corupție

Serviciului Vamal declară toleranță zero actelor de corupție. În toate posturile vamale de frontieră va fi desfășurată campania „Integritatea are prioritate în vamă”. Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a menționat că această inițiativă își propune să responsabilizeze atât vameșii, cât și cetățenii, în așa fel ca lucrurile să se întâmple corect, transmite IPN.



„Corupția niciodată nu doarme și, în acest sens, trebuie să fim mereu atenți, mai ales în obiectivele strategice, care sunt punctele vamale, unde este un risc sporit pentru a face ilegalități, trafic de contrabandă, trafic de bunuri”, a remarcat Alexandru Iacub la evenimentul de lansare, organizat la Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni.

Campania este organizată de Serviciul Vamal, Centrul Național Anticorupție și Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene.



„Modelare, integritate pe viitor. Mereu vorbim despre cât de mult corupția afectează economia și integritatea unei țări. Noi trebuie să înțelegem care sunt măsurile pentru a combate corupția. Comunicarea e ceva foarte important”, a menționat Rosario de Blasio, înalt consilier UE în domeniul politicii vamale și fiscale în Republica Moldova.



Campania „Integritatea are prioritate în vamă” se va desfășura în perioada 6-11 decembrie. Cetățenilor care traversează frontiera le vor fi oferire pliante, care conțin și un QR code. Odată scanat, cetățenii vor putea raporta direct o abatere disciplinară sau un abuz din partea funcționarului vamal.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.