Întâlnirea Voronin - Smirnov se poate constitui într-un prim pas pentru deblocarea situaţiei în problematica transnistreană, afirmă experţii

Întâlnirea dintre preşedintele Vladimir Voronin şi liderul regimului separatist Igor Smirnov se poate constitui într-un prim pas pentru deblocarea situaţiei create în jurul conflictului transnistrean, cu condiţia respectării anumitor reguli de joc, a afirmat pentru Info-Prim Neo Radu Vrabie, coordonator de programe la Asociaţia pentru Politică Externă. Expertul apreciază că, judecând după comunicatele şi informaţiile prin care a fost mediatizată întrevederea, aceasta s-a desfăşurat într-un context pozitiv, care poate aduce anumite motive de optimism, dacă se ţine cont de faptul că cei doi nu s-au mai întâlnit de 7 ani. De asemenea, se cere menţionat că întâlnirea a fost salutată de către mediatorii şi observatorii din formatul 5+2, ceea ce demonstrează că toate părţile din acest format erau interesate in deblocarea situaţiei actuale. Este incurajator şi faptul că s-a decis rezolvarea unor probleme cotidiene, cu care se ciocnesc cetăţenii R. Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului. În acelaşi timp, Radu Vrabie remarcă diferenţele mari în reflectarea întâlnirii de către presa de la Chişnău şi cea de la Tiraspol. În acest context, Chişinaul s-a arătat optimist, declarând câ vor fi reluate negocierile în formatul 5+2 şi-şi vor începe activitatea grupurile de lucru, prevăzute de măsurile de încredere propuse de preşedintele Voronin în octombrie 2007 şi că va apela la UE pentru a scoate interdicţia de circulaţie pentru liderii transnistreni. La rândul sâu, Tiraspolul a fost mult mai rezervat, singurul pas în intimpinare a fost scoaterea interdictiei de a circula pe teritoriul regiunii pentru conducerea R. Moldova, dar şi aceasta cu anumite condiţii. De asemenea, Smirnov a declarat că el a insistat asupra unui “dialog egal între părţi” şi că anume aceasta va putea duce la continuarea negocierilor. Din acest punct de vedere, mai ales tinind cont de istoricul relaţiei dintre Chişinău şi Tiraspol, Radu Vrabie formulează anumite rezerve în ceea ce priveşte dorinţa administraţiei de pe malul stâng de a merge la anumite cedări în cadrul negocierilor, Potrivit expertului, faptul că liderul transnistrean a acceptat întâlnirea demonstrează o dată în plus că Rusia are o influenţă extrem de mare asupra regimului de la Tiraspol, or, Rusia a declarat de câteva ori că rezolvarea conflictului este posibilă doar prin întîlnirea celor doua parti. Tiraspolul, la rândul sâu, declara anterior ca nu doreşte reunificarea R. Moldova şi negocierei cu Chişinăul. În ansamblu, însă, urmărind politica externă a Rusiei din al doilea mandat al preşedintelui Putin, vedem că Rusia nu doreşte să facă cedări în tematica transnistreană, apreciază sursa citată. “Cu toate că în istoria relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol au fost mai multe promisiuni nerespectate, mai ales cât priveste Tiraspolul, această întâlnire reprezintâ un prim pas important în deblocarea relaţiilor dintre R. Moldova şi administraţia de la Tiraspol, şi sper că în viitorul apropiat, cu ajutorul partenerilor externi, vor fi rezolvate o serie de probleme apărute pe parcursul ultimei perioade”, conchide Radu Vrabie, coordonator de programe la Asociaţia pentru Politică Externă. În paralel, Chişinăul trebuie să-şi intensifice eforturile în vederea consolidării şi creării unor relaţii cât mai transparente cu UE, SUA, Ucraina în acest sens, a precizat pentru Info-Prim Neo expertul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.