Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport se reorganizează
Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport (INEFS) se va reorganiza în Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport (USEFS).
Potrivit unui decret semnat de preşedintele Vladimir Voronin, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport este o instituţie de stat de învăţământ superior universitar, subordonată Ministerului Educaţiei şi Tineretului, care îşi desfăşoară activitatea în calitate de persoană juridică, în baza propriului statut.
Potrivit Decretului, finanţarea USEFS se va efectua din contul şi în limita alocaţiilor bugetare, aprobate Ministerului Educaţiei şi Tineretului prin legea bugetului de stat pe anul respectiv.
În Decret se mai stipulează că Ministerul Educaţiei şi Tineretului, în termen de o lună, va aproba statutul USEFS şi va repartiza, anual, în modul stabilit, cotele de admitere pe specialităţi.
Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, şeful statului a decretat reorganizarea Institutului Naţional în Universitate de Stat „cu scopul promovării mai eficiente a politicii de stat în domeniul educaţiei fizice şi sportului la propunerea Guvernului”.
În R. Moldova funcţionează 35 de instituţii de învăţământ superior universitar cu un efectiv de aproximativ 115 mii studenţi.