Instituirea votului unanim pentru înaintarea judecărilor este periculoasă, declaraţie

Iniţiativa legislativă a unui grup de deputaţi pentru instituirea votului unanim al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la înaintarea repetată a aceleiaşi candidaturi în funcţia de judecător este periculoasă şi vine în contradicţie cu Strategia de reformare a sistemului justiţiei. Declaraţia aparţine preşedintelui Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea.

Vladislav Gribincea a comunicat, în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că la 17 septembrie anul curent mai multe organizaţii neguvernamentale au făcut apel către Parlament să excludă votul unanim din proiectul de lege şi să organizeze dezbateri publice cu privire la această iniţiativă. Însă, reprezentanţii societăţii civile nu au primit niciun răspuns din partea legislativului.

Potrivit juristului, instituirea votului unanim al membrilor CSM la înaintarea repetată a aceleiaşi candidaturi la funcţia de judecător presupune că reconfirmarea în funcţie sau promovarea unui judecător nu va putea fi făcută fără acordul procurorului general şi al ministrului justiţiei, membri din oficiu ai CSM. Astfel, această iniţiativă creează premise pentru controlul judecătorilor de către executiv şi Procuratura Generală, iar aceasta constituie un impediment în crearea unui sistem judecătoresc independent.

Preşedintele Centrului de Resurse Juridice a spus că un astfel de precedent a mai existat în Republica Moldova până în anul 2005, când fără motive declarate din partea Preşedinţiei au fost eliberaţi din funcţie câteva sute de judecători. Acest lucru a dus la apariţia fricii în rândul judecărilor să se pronunţe pe anumite hotărâri care puteau afecta interesele statului sau a elitelor politice.

Membrii societăţii civile consideră că astfel de practici nu mai trebuie să existe în Republica Moldova, pentru că intră în contradicţie cu Strategia de reformare a sistemului justiţiei adoptată de Parlament în toamna anului 2011, care prevede modificarea legislaţiei pentru a reduce controlul executivului şi legislativului asupra  judecărilor.

  • vladislav gribincea despre initiativa deputatilor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.