Op-Ed
	Atât modernizarea armatei în domeniul apărării, cât și consolidarea rezilienței de stat trebuie să acompanieze procesul de integrare europeană, accelerat de perspectiva viitoare de aderare a Moldovei la UE...
Dionis Cenușa, Columnist principal

Deși stabilitatea din regiune rămâne precară, perspectivele de securitate par să se echilibreze favorizând Ucraina și aliații occidentali în raport cu agresiunea rusească. Asistența militară pentru Ucraina sporește, acumulând miliarde de euro de la UE și alții, iar forțele militare ucrainene se mobilizează pentru a relua controlul asupra teritoriilor din regiunea Mykolaiv, Kharkiv, Luhansk și Donețk. Prelungirea războiului rusesc împotriva Ucrainei face ca și costurile socio-economice să devină dificil de gestionat și de asumat plenar de către factorii de decizie din Occident. Anume sub presiunea necunoscutei costurilor, Bruxelles-ul întâmpină dificultăți la instituirea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, promis în scurt timp după al cincilea val de sancțiuni (în luna aprilie). Neadoptarea noilor sancțiuni derivă din incapacitatea UE de a atinge consens în jurul embargoului împotriva importurilor de petrol din Rusia, unde Ungaria solicită excepții, invocând raționamentul efectelor economice. În timp ce guvernele statelor UE navighează problemele legate de costurile pentru industrii și cetățeni, Rusia apelează la substituirea importurilor, tentative de a institui administrarea externă a afacerilor ce aparțin companiilor occidentale, care au părăsit Rusia (circa 1.000 de entități), precum și la diversificarea rutelor și destinațiilor exporturilor sale. Mai nou, autoritățile ruse au aplicat contra-sancțiuni împotriva a 31 de companii ale țărilor “neprietenoase” din UE, care includ interzicerea tranzacțiilor financiare și interzicerea accesului în porturile rusești. Acestea pot duce la revizuirea relațiilor contractuale pentru furnizările de resurse energetice rusești și scumpirea lor ulterioară, ceea ce împiedică recuperarea economică post-pandemică.

Efectele ocupației temporare rusești în Ucraina

Regimul lui Vladimir Putin mizează pe acutizarea deficitului de produse alimentare de primă necesitate în Asia și Africa, dar și pe criza energetică globală pentru a continua războiul împotriva Ucrainei. Ramificarea crizelor deja existente va crește presiunea asupra Occidentului, atât în termeni financiari, cât și de securitate. Rusia este conștientă de acest lucru și folosește deliberat destabilizarea securității globale pentru a diminua semnificația cauzei ucrainene și a lovi în solidaritatea occidentală. Ambasadorul rus la Washington Anatoly Antonov a declarat că Rusia nu va “capitula” în fața Ucrainei și că toate obiectivele vor fi duse “până la capăt”. Asemenea discurs indică în mod explicit că Rusia va continua agresiunea sa, ajustându-și obiectivele în funcție de evoluția de pe terenul de război. De aceea, Ucraina nu are altă alternativă decât nu doar să se apere, dar și să-și restabilească, prin intermediul forței, controlul asupra teritoriului său.

În pofida sancțiunilor dureroase, care deja au provocat un exod al anumitor categorii de muncitori (din sectorul IT) și investitori străini (companii occidentale), Kremlinul continuă operațiunile de ocupare a sudului Ucrainei, unde administrațiile militar-civile controlate de armata rusă pun la cale de-ucrainizarea teritoriilor ucrainene ocupate temporar (Kherson, Zaporojie, Donețk și Luhansk) și “anexarea” acestora la Rusia după modelul Crimeii în 2014. Fără eliberarea completă a țării de sub ocupația rusească, securitatea națională a Ucrainei va fi subminată puternic și pe termen lung. În mod automat, vor crește amenințările pentru țările din vecinătatea imediată, indiferent că sunt protejate de aderența la NATO, precum Romania, sau contează pe un statut de neutralitate nesustenabil, cum e în cazul Moldovei. Autoritățile celei din urmă par să încerce să compenseze neutralitatea problematică, proclamată “pe hârtie”, dar slab realizabilă în practică, cu asistență internațională în reziliența de stat (IPN, Aprilie 2022) și o prezență, chiar dacă și simbolică, pe agenda puterilor globale. Acest argument și-a găsit expresie de asemenea în participarea ministrului de externe al Moldovei, Nicu Popescu, la reuniunea șefilor diplomațiilor statelor G7 din 14 Mai.

La reuniunea G7, Moldovei i-a fost recunoscută integritatea teritorială și suveranitatea, fiind reiterată disponibilitatea de a acorda asistență pe calea Platformei de Sprijin pentru Moldova, lansată în aprilie (circa 700 milioane de euro – împrumuturi și granturi noi și vechi). Totuși, accentul pus de G7 s-a referit la reforme și nu la pregătirea Moldovei pentru situații și scenarii negative. Reprezentanții statelor G7 au făcut referință la destabilizarea regiunii transnistrene, care nu conține deocamdată amenințări reale la adresa Ucrainei sau Moldovei (Riddle, Mai 2022). Totodată, G7 a trecut cu vederea faptul că cele întâmplate recent în regiunea transnistreană constituie un prilej suficient pentru a menționa în mod expres necesitatea unei asistențe ce ar capacita și pregăti armata și forțele de ordine moldovenești pentru situații de criză. În schimb, probabil la solicitarea Chișinăului, statele Occidentale au ales în mod deliberat să pună accentul doar pe reforme. Dacă însă prin “reforme” se are în vedere și asistență militară, atunci are sens ca acest lucru să fie expus publicului, deoarece oficialii europeni deja au declarat despre această intenție în mod deschis, dar numai cu referință la echipament militar non-letal (Consiliul UE, Mai 2022). Tot, în același context, chiar dacă statele G7 insistă pe sprijinirea stabilității Moldovei, acestea au omis reglementarea pașnică a conflictului transnistrean, care constituie unul din pilonii ce asigură stabilitatea țării.  

Asistența (militară) a UE sau altfel de sprijin de la NATO?

Potrivit Articolului 11 din Constituție (1994), Moldova este un stat cu neutralitate permanentă. În realitate, nu există niciun mecanism național sau internațional care să asigure neutralitatea țării, iar capacitățile de apărare ale armatei sunt necunoscute publicului, în mare parte pentru că nu există evaluări recente publicate de autoritățile competente. În timp ce doctrina militară a țării este învechită (1995) și reiese din neutralitatea permanentă, documentele de securitate națională sunt mai recente și vizează conceptul de neutralitate dincolo de neaderarea la blocuri militare. Astfel, hotărârea Parlamentului din iulie 2018 a aprobat strategia națională de apărare, precum și un Plan de Acțiuni, care prevedeau majorarea bugetului pentru apărare de la 625 milioane MDL în 2018 până la 1.4 miliarde MDL în 2025. În 2018, guvernarea controlată de forțele oligarhice conceptualiza neutralitatea țării prin prisma cooperării internaționale și a contribuției la securitate prin investirea într-o armată profesionistă. Același principiu este susținut de actuala guvernare pro-UE, ceea ce ar contrazice izolaționismul internațional promovat de forțele pro-ruse, care vor o legislație ce ar limita participarea armatei naționale la misiuni internaționale și alte forme de interacțiune cu organizații militare sau în domenii militare (cu Occidentul). În prezent, Chișinăul implementează strategiile de apărare și militare adoptate de forțele oligarhice în 2018, care însă pe alocuri și-au pierdut din actualitate și nu conțin aspecte explicite legate de reziliența de stat.

De la începutul agresiunii rusești împotriva Ucrainei în februarie 2022, Ministerul Apărării din Moldova nu a oferit nicio informație publică legată de pregătirea armatei naționale. Același tip de informație nu face parte nici din rapoartele anuale prezentate de Minister. Prin urmare, lipsește orice claritate minimă cu privire la capacitatea reală de apărare a țării împotriva unei eventuale amenințări militare. În același timp, este cunoscut faptul că Moldova primește asistență militară din partea UE prin intermediul instrumentului Facilității Europeană pentru Pace, care presupune oferirea de echipament militar, dar nu de tip letal, în valoare de 7 milioane pe durata anilor 2022-2024. Mai exact, echipamentul livrat de UE vizează sporirea capacității de asistență pentru populație oferit de Serviciul medical militar și echiparea Batalionului de geniu cu tehnică pentru eliminarea munițiilor explozibile. Altfel de echipament nu a fost promis de UE, pe de o parte, și nu a fost solicitat, de autoritățile moldovene, pe de altă parte. Cu toate acestea, Președintele Consiliului European Charles Michel a făcut o declarație despre intenția UE de „a spori semnificativ asistența” pentru Moldova prin livrarea de „echipament militar adițional”. Ministerul de Externe de la Chișinău a clarificat că nu este vorba de armament letal, dar nu a explicat dacă se prevede altfel de echipament decât cel promis pentru Spitalul militar și geniști. În orice caz, aceste măsuri se referă la o echipare parțială a unor unități din cadrul armatei naționale, nu și niște măsuri concrete dedicate rezilienței, în general. Totodată, alte măsuri susținute de UE se referă la managementul frontierelor, în care, pe lângă Misiunea EUBAM, UE finanțează 70 de reprezentanți ai Agenției Frontex care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova.

Anterior, potrivit Planului Individual de Acțiuni NATO-Moldova pentru 2022-2023 (IPAP NATO-Moldova), Chișinăul a preconizat o autoevaluare interinstituțională cu privire la „reziliență și pregătirea pentru situații de urgență civilă” pe bază a 7 criterii de referință ale NATO. Aceste criterii conțin următoarele dimensiuni: 1) continuitatea funcționării guvernului; 2) resurse energetice; 3) gestionarea fluxului necontrolat de oameni; 4) accesul la produse alimentare și apă; 5) gestionarea accidentelor în masă 6) sistemele de comunicații civile; 7) transportul civil. Aceste aspecte ale rezilienței au fost stabilite în cadrul summitului de la Varșovia din 2016, transformate ulterior în criterii pentru Planificarea Capacităților de Apărare la nivelul statelor NATO în 2017 și transmis Moldovei în timpul activităților comune în 2018 (anul guvernării oligarhice a lui Vladimir Plahotniuc).

Spre deosebire de strategiile naționale din 2018, care nu fac referință la reziliență, IPAP-ul NATO-Moldova indică 8 acțiuni ce urmăresc sporirea capacității de reacție a Moldova, precum: dezvoltarea potențialului instituțional de reziliență, supravegherea infrastructurii critice, sporirea capacităților de reacție rapidă etc. Cu toate acestea, documentul nu specifică sursa de finanțare. De asemenea, în loc să fie menționată o singură autoritate responsabilă de coordonarea întregului proces, sarcinile sunt distribuite între o multitudine de actori – de la parlament până la ministere aparte. Drep rezultat, măsurile menite să consolideze statul în cele 7 domenii menționate mai sus se află sub riscul neimplementării fie din cauza lipsei de fonduri bugetare sau ca urmare a deficienței de coordonare centralizată. Mai mult ca atât, statele NATO sunt dispuse să ofere asistență tehnică Moldovei, care trebuie reflectată corespunzător în documentele strategice și cele de comunicare cu publicul larg în mod cotidian.

Aderarea la NATO sau alte modalități pentru a compensa handicapurile neutralității moldovenești?

Pentru a contracara eventuala amenințarea rusească, Suedia și Finlanda renunță la neutralitate militară, pregătindu-se să devină state membre ale NATO, unde acestea vor putea beneficia de Articolul 5 cu privire la apărarea colectivă. Aceleași raționamente ar avea beneficii practice pentru Moldova, a cărei neutralitate constituțională nu are efecte tangibile. Evident, în contextul politic intern actual nu există loc pentru discuții competente despre aderarea țării la NATO, având în vedere opoziția publică față de aceasta (61% în aprilie 2022). Două precondiții sunt necesare pentru a face o tranziție calitativă de la fobiile legate de NATO la avantajele apartenenței la acest bloc militar:

În primul rând, trebuie modificate prevederile constituționale pentru care sunt necesare 67 de voturi (din totalul de 101) în legislativ. Un asemenea rezultat este posibil, dacă o formațiune politică pro-NATO reușește nu doar să repete performanța Partidului Acțiune și Solidaritate din iunie 2021, dar și să o îmbunătățească adițional cu patru mandate. Acest lucru va depinde de calitatea guvernării actuale a PAS, care în cazul eșecului va favoriza forțele pro-ruse și conservatoare la viitoarele alegeri parlamentare. Viitoarea modificare a Constituției necesită dialog național incluziv și, respectiv, transparență.

Și, în al doilea rând, ca aderarea la NATO să devină măcar ipotetic probabilă, soluționarea conflictului transnistrean trebuie să devină un exercițiu fezabil. Acest lucru înseamnă înainte de toate victoria Ucrainei împotriva agresiunii rusești, urmată de o coordonare excelentă între Kiev și Chișinău cu privire la pașii de readucere a regiunii transnistrene în albia constituționalității moldovenești. Acest proces trebuie să includă democratizarea, decriminalizarea și demilitarizarea regiunii separatiste, care este profund loială Rusiei, chiar dacă vrea să creeze aparențele unei occidentalizări prin integrarea economică cu piața europeană.

Dacă însă NATO reprezintă o opțiune indezirabilă în rândul forțelor politice pro-occidentale din Moldova, atunci soluția alternativă este construirea unei armate puternice pe baza modelului euro-atlantic, cu investiții substanțiale în modernizarea capacităților de apărare (infanterie, potențialul aerian), interoperabilitate eficientă cu forțele NATO și management anti-criză și reziliență națională pe bază de cooperare eficientă cu autoritățile civile în stare adecvată. Această modalitate de a compensa deficiențele neutralității trebuie pusă în aplicare până când Moldova aderă la UE (obiectiv de durată), care va deschide accesul la Articolul 422 al Tratatului UE privind securitatea colectivă. În fine, Moldova trebuie să se decidă ce soluție alege, dar oricare din cele două propuneri menționate necesită decizii politice transparente, „foi de parcurs” realizabile și diplomație publică activă. Cât durează războiul în Ucraina, Chișinăul se poate concentra pe modelul doi legat de cooperarea cu UE și NATO. Ulterior, în funcție de rezultatele reformelor și ale alegerilor, discuțiile pot încorpora dezideratul aderării la NATO. În niciun caz, nu trebuie ignorate preocupările populației și limitările impuse de soluționarea conflictului transnistrean. Ignorarea oricărei din modalitățile sugerate pentru a compensa sau substitui neutralitatea permanentă va fi utilizată de forțele politice care promovează (re)unificarea Moldovei cu România. Pentru unele segmente din societate unirea se asociază nu doar cu beneficii de ordin economic, dar și cu garanții de securitate împotriva factorului rusesc (IPN, Aprilie 2022).

În loc de concluzii...

Contextul regional este instabil, iar perspectivele de îmbunătățire radicală a situației sunt incerte. Cu toate acestea, asistența militară pentru Ucraina poate schimba dinamica lucrurilor în defavoarea Rusiei, care contează pe instrumetariul său energetic pentru a obține timp, resurse financiare și spațiu de manevră în raport cu Occidentul. În asemenea circumstanțe, Moldova are nevoie de o strategie foarte precisă, cu resurse financiare și autorități coordonatoare, care să sporească reziliența pe toate criteriile aplicate în cadrul NATO.

Eforturile direcționate spre sporirea rezilienței sunt esențiale inclusiv pentru că pot fi combinate cu dezvoltarea capacităților de apărare ale Moldovei în contextul statutului de neutralitate. Dacă publicul moldovenesc nu este încă pregătit să reflecteze critic asupra NATO, atunci țara trebuie să investească în armată. Tentativele de destabilizarea a Transnistriei scot în evidență importanța posedării unui potențial de apărare adecvat. Fără o armată capabilă de apărare, neutralitatea țării este defectuoasă și poate constitui în sine o sursă de insecuritate. Atât modernizarea armatei în domeniul apărării, cât și consolidarea rezilienței de stat trebuie să acompanieze procesul de integrare europeană, accelerat de perspectiva viitoarea de aderare a Moldovei la UE.

Această analiză este realizată pentru Fundația germană Hanns Seidel și Agenția de presă IPN.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.