Iniţiativele din Găgăuzia au 3 deficienţe, Valeriu Ghileţchi

Iniţiativele Adunării Populare din Găgăuzia de a desfăşura 2 referendumuri au 3 deficienţe din punctul de vedere al guvernării centrale – legalitate, relevanţă şi de ordin politic. Astfel a comentat deputatul liberal-democrat, Valeriu Ghileţchi, decizia Adunării Populare din Găgăuzia de a organiza la 2 februarie un referendum privind vectorul de dezvoltare externă al Republicii Moldova şi altul privind dreptul poporului găgăuz de a-şi declara independenţa în caz că Moldova îşi pierde suveranitatea.

„Din punctul de vedere al Partidului Liberal Democrat şi al coaliţiei de guvernare această iniţiativă are 3 mari deficienţe. Prima ţine de legalitatea organizării acestor referendumuri, în condiţiile în care este o decizie a instanţei de judecată care le/a calificat drept ilegale. Când organizăm astfel de acţiuni trebuie să aibă un temei legal şi aici îmi pare că este partea cea mai periculoasă – cineva vrea să creeze un precedent extrem de periculos”, a specificat parlamentarul în cadrul dezbaterii publice „Şansele dialogului civilizat dintre Chişinău şi Comrat şi alternativele periculoase ale acestuia”, organizată de Agenţia IPN.

Al doilea aspect remarcat de Valeriu Ghileţchi o reprezintă relevanţa şi necesitatea acestor 2 referendumuri. „Dacă e să ne referim la stabilirea vectorului extern al ţării, aceasta este o competenţă care nu ţine de autorităţile locale, ci de cele centrale. Nu cred că este necesar să se organizeze un referendum. Al treilea aspect este de ordin politic. Se vede cu ochiul liber că, de fapt, prin aceste referendumuri se încearcă obstrucţionarea cursului european al Republica Moldova. Suntem într-un an când planificăm semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu UE şi aceste referendumuri vin să limiteze aceste acţiuni”, a adăugat deputatul liberal-democrat.

Valeriu Ghileţchi califică situaţia din Găgăuzia ca fiind tensionată, dar nu dramatică, şi consideră că dialogul dintre Comrat şi Chişinău poate continua. Or, potrivit politicianului, acest dialog a fost deja lansat la nivel guvernamental şi parlamentar.

„Din puncul meu pur subiectiv, se putea începe şi mai înainte acest dialog. Este periculos precedentul care se creează. Rezultatele referendumurilor poartă un pericol pentru destabilizarea situaţie din ţară, o tensiune care poate atinge coarda etnică”, a încheiat deputatul.

Dezbaterea „Şansele dialogului civilizat dintre Chişinău şi Comrat şi alternativele periculoase ale acestuia” este ediţia XXV din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.