Tiraspolul intenţionează aplicarea legislaţiei ruseşti în raioanele Moldovei din stânga Nistrului. Aşa-zişii deputaţi din regiune au aprobat în prima lectură o iniţiativă în acest sens a liderului transnistrean, Evghenii Şevciuk.
Vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, spune că iniţiativa Tiraspolului este o nouă provocare la adresa comunităţii internaţionale. Iar analistul politic Anatol Ţăranu şi expertul în problematică transnistreană Andrei Iovu au declarat pentru IPN că este o încercare de a pune o presiune şi mai mare asupra Moldovei în calea ei spre integrarea europeană.
Eugen Carpov a amintit că recent la Kiev, în cadrul şedinţei ministeriale a OSCE, s-a adoptat o declaraţie în care a fost reconfirmat caracterul suveran şi teritorial integru al Republicii Moldova şi necesitatea negocierilor pe marginea conflictului, inclusiv reglementarea politică a acestuia. „Cred că cei de la Tiraspol au oferit motive de îngrijorare şi celor din Federaţia Rusă, deja avem confirmări că provoacă îngrijorare acolo. Anterior au fost iniţiative de a utiliza valuta rusească, mai apoi simbolurile de stat ale Rusiei, dar nu au fost de bun augur. Vom solicita prin demersuri poziţia Federaţiei Ruse, ca aceasta să fie făcută publică şi auzită şi de către cei de la Tiraspol”, a subliniat vicepremierul pentru reintegrare.
Analistul politic Anatol Ţăranu crede că iniţiativa lui Evghenii Şevciuk nu are viitor. „Această iniţiativă nu are aplicare practică. Cum se vor plăti pensiile dacă cetăţenii din regiune nu cotizează la fondul de pensionare ale Rusiei? Cum se vor repara drumurile dacă ei nu cotizează pentru fondurile de menţinere a acestora? Este o acţiune propagandistică, se va face vâlvă”, a spus Anatol Ţăranu.
Expertul Andrei Iovu crede că prognoza cea mai pesimistă e că regiunea transnistreană treptat se va integra în Federaţia Rusă. Dacă această ţară nu recunoaşte regiunea, se va merge spre integrarea prin adoptarea legislaţiei. „Din păcate, Chişinăul reacţionează întârziat la toate acţiunile Tiraspolului, nu se doreşte tensionarea relaţiilor. Ceea ce face acum Tiraspolul se înscrie în şirul acţiunilor pentru a complica parcursul european al Republicii Moldova înainte de semnarea Acordului de Asociere cu UE”, a spus Andrei Iovu.
Expertul consideră că această iniţiativă a fost cel puţin consultată cu Kremlinul, deoarece regimul transnistrean nu ia decizii fără aprobarea Moscovei. Andrei Iovu mai crede că în perioada următoare Moldova se poate aştepta şi la alte provocări pe dimensiunea energetică, exportul de produse în Rusia, dar şi la tensionarea relaţiilor în regiunea transnistreană.