Indiferent de ce se va întâmpla azi, ne îndreptăm spre alegeri anticipate, opinie

Analistul politic, Ion Tăbârţă, este de părere că pe moldoveni îi aşteaptă o viaţă politică agitată, ca şi până acum, iar cel mai probabil, indiferent de ce se va întâmpla începând de azi, 14 mai, ţara merge spre alegeri parlamentare anticipate. Declaraţia analistului, pentru IPN, vine în contextul scurgerii unei săptămâni de la ultimele consultări ale şefului statului cu fracţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcţia de premier.

„Este evident că după voturile dintre Partidul Liberal Democrat şi Partidul Comuniştilor practic este exclusă formarea unei noi alianţe de guvernare în vechea formulă, de aceea chiar dacă va fi desemnată o candidatură cel mai probabil ea nu va trece de votul din Parlament. După desemnarea candidatului va fi declanşat mecanismul celor 45 de zile conform Constituţiei. Ne putem aştepta în continuare la voturi conjuncturale dintre PLDM şi PCRM pentru a slăbi mai mult Partidul Democrat”, a declarat Ion Tăbârţă.

Analistul consideră că nu este posibilă o înţelegere între comunişti şi liberal-democraţi. „Comuniştii au anunţat de multe ori că nu participă la guvernare, că nu fac niciun fel de coaliţie. Ei au votat pentru ca cel puţin Parlamentul să fie funcţional până la alegeri anticipate. Ei mizează ca după alegeri anticipate să vină la guvernare pentru un întreg mandat, nu vor fi de acord să facă o coaliţie pentru a fi la putere câteva luni”, a remarcat Ion Tăbârţă.

În cazul alegerilor anticipate, spune analistul, vor avea de pierdut toate partidele din fosta alianţă de guvernământ. „Perdante vor fi toate partidele, comuniştii în cel mai rău caz îşi vor păstra scorul de la alegerile precedente, dar există posibilitatea să şi-l îmbunătăţească. Ne putem aştepta chiar la surprize, poate vor veni noi forţe în Parlament, sau chiar unele partide din fosta alianţă, după majorarea pragului electoral, ar putea nici să nu acceadă în Legislativ”, a conchis Ion Tăbârţă.

Marţi, 14 mai, se face o săptămână de când preşedintele Nicolae Timofti s-a consultat cu fracţiunile parlamentare. După consultări, jurnaliştii au aflat că liberal-democraţii, dreptul cărora la desemnarea unui candidat pentru şefia executivului, îl evocă toţi politicienii, au solicitat o săptămână sau 10 zile ca să se decidă asupra candidaturii.

Între timp, preşedintele ţării a promulgat 4 legi dintre cele votate în comun de către liberal-democraţi şi de către comunişti. Democraţii au declarat după consultări că l-au informat pe şeful statului despre faptul că le va fi foarte greu să se aşeze la masa de negocieri pentru crearea unui nou Guvern, dacă legile vor fi promulgate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.