Negocierile privind crearea coaliţiei de guvernământ după alegerile din 28 noiembrie 2010 au scos în vileag câteva trăsături inedite ale procesului politic contemporan din Republica Moldova. Examinarea lor este importantă din perspectiva unei înţelegeri mai bune a direcţiei de dezvoltare a ţării pentru următoarea perioadă istorică şi, respectiv, pentru şansele de viaţă decentă a societăţii moldoveneşti. În episodul I, publicat la 18 ianuarie 2011, puneam accentul pe faptul că negocierile au marcat sfârşitul erei de guvernare unitară, autoritară a ţării şi au profilat două modele de negocieri. Convenţional vorbind, una ţinea societatea pe rol de „prostime”, alta – pe rol de „proşti”. Episodul II, publicat la 19 ianuarie 2011, este consacrat unor probleme ale culturii politice în devenire, care ţin de ipocrizia politică şi neîncrederea politică totală ca fenomene ale relaţiilor inter- şi extra-politice. Prezentul episod vine să analizeze rolul şi prestaţi actorilor interni şi externi, implicaţi în procesul de negocieri.
PLDM: pe muchie de cuţit
Partidului Liberal Democrat (PLDM) i-au revenit meritele cele mai mari pentru formarea coaliţiei de guvernământ de centru-dreapta, dar şi responsabilităţile cele mai mari pentru eventualul eşec al acestui proces. Chiar dacă a trezit anumite animozităţi în cercul politicienilor şi al experţilor la momentul apariţiei, rămâne valabilă şi astăzi teza inclusă în analiza Info-Prim Neo {„Cine a câştigat alegerile în Moldova?”}, publicată la două zile după scrutinul parlamentar: „PLDM va avea meritul creării coaliţiei şi beneficiul actului de guvernare, dacă va reuşi, dar şi marea responsabilitate, chiar marea vină, dacă nu va reuşi”. În perioada imediat următoare scrutinului, PLDM a ţinut o pauză pe cât de îndelungată, pe atât de deranjantă pentru publicul larg. Formaţiunea a înaintat oferte viitorilor parteneri de coaliţie cu întârziere şi, trebuie să deducem, mai puţin „generoase” decât a făcut PCRM pentru PDM, care negociau la celălalt capăt al eşichierului politic. De asemenea, trebuie să înţelegem că PLDM a îmbunătăţit oferta în doze mici, odată ce au fost necesare tocmai o lună şi ceva şi tocmai 13 runde de negocieri. Din punctul de vedere al publicului larg, a fost un joc riscant, pentru că semnarea documentelor de constituire a coaliţiei PCRM-PDM se anunţa „din zi în zi” sau chiar „din clipă în clipă”.
Până la urmă, s-a dovedit că riscul s-a meritat, iar PLDM, în calitate de „dirijor”, a dus „concertul negocierilor” până la finalul programat. Oricum, chiar şi după o perioadă mare de la finalizarea negocierilor rămân doua mari semne de întrebare:
1. PLDM s-a purtat aşa pentru că avea siguranţa (informaţia ?) că alianţa de centru-stânga nu va fi formată? Sau...
2. PLDM a întins coarda negocierilor la maximum în mod arbitrar, „la ghici”, de pe poziţia „fratelui mai mare” care are în „desaga parlamentară” mai multe mandate decât PDM şi PL luate împreună?
Deznodământul din 30 decembrie, cu semnarea Actului de constituire a AIE, precum şi principiul conform căruia învingătorii nu sunt judecaţi (apreciaţi rău), înclină situaţia spre prima variantă de răspuns. PLDM şi liderii formaţiunii merită toată aprecierea pentru jocul politic „pe muchie”, dar calificat, ca pe note. Însă ecoul emoţiilor mari prin care a trecut societatea timp de mai bine de o lună, precum şi anumite frânturi de informaţie mai confidenţială, venite de pe segmentul negocierilor, nu ne permite să excludem în totalitate şi posibilitatea celei de-a doua variante de răspuns. De exemplu, se afirmă că, în perioada negocierilor, liderul PLDM, Vladimir Filat, ar fi declarat în discuţia cu un foarte înalt demnitar european ceva de genul: „dacă şi există cineva în ţara aceasta care ştie ce-i trebuie ei, această persoană este în faţa Dumneavoastră...”.
Nu este exclus că procesul de negocieri a fost marcat, într-o măsură mai mare sau mai mică, de această autoapreciere exagerată caracteristică doar altui politician, cu acelaşi nume, de la noi – Vladimir Voronin. Această supra-autoapreciere, ca să nu-i spunem aroganţă politică, i-a jucat lui Vladimir Voronin, dar şi partidului său, dar şi societăţii moldoveneşti în ansamblu, festa de mai multe ori pentru ca să fie cineva încântat de reeditarea aceluiaşi model de abordare a problemelor ţării. Oricum, PLDM va rămâne în istoria proceselor politice de la noi fie ca formaţiunea care, într-o perioadă crucială, a înclinat balanţa sorții ţării într-o direcţie favorabilă, fie ca una care a făcut un joc foarte riscant cu ceea ce numeam mai sus „direcţia de dezvoltare a ţării şi şansele de viaţă decentă a societăţii moldoveneşti”.
PDM: „pe două fronturi” sau „de la două vaci”?
Partidul Democrat (PDM) a purtat cele mai ample şi „tehnologice” negocieri, care au fost, în acelaşi timp, destul de transparente pentru publicul larg. După proporţiile şi scopurile propuse, după profesionalismul executării, acestea pot fi plasate în categoria fenomenelor inedite în arealul proceselor politice din ultimul timp. Pe de o parte, formaţiunea a purtat negocieri cu PCRM, pentru o coaliţie de centru-stânga, pe de alta, cu PLDM şi PL, pentru coaliţie de centru-dreapta. PDM a jucat „pe două fronturi” pe intern, dar s-a aventurat să se implice într-un joc dublu şi pe extern. A fost un comportament politic riscant, foarte complicat, ambiţios, care a fost şi mai este în măsură să-i aducă atât victorii, cât şi eşecuri serioase politice. În cazul PDM întrebarea crucială era dacă formaţiunea şi liderii ei aveau suficientă hotărâre să aleagă cu adevărat între două opţiuni istorice sau contau să-şi menţină şi în continuare statutul de „viţel blând”care tinde să „sugă de la două vaci”.
Într-un fel, anume comportamentul PDM a introdus în procesul de negocieri elementul de dramatism periculos, deznodământul căruia nu a fost previzibil până în „ceasul de la urmă”. Acest comportament a fost unul nou şi corect din punctul de vedere al ştiinţei politice, pentru că i-a oferit formaţiunii posibilitatea de a utiliza destul de abil pârghiile de presiune asupra partenerilor de dialog atât de pe stânga, cât şi de pe dreapta. Dar acesta nu şi-a atins scopul întru totul. Jocul „la două capete” care putea fi interpretat şi ca nehotărâre sau nesinceritate politică, scorul electoral modest, comparativ cu amploarea acţiunilor şi a mijloacelor utilizate, nu i-au adus PDM poziţia pretinsă în alianţa constituită de centru-dreapta, au deteriorat la maximum relaţiile cu PCRM care rămâne o importantă forţă politică în Parlament şi în ţară. Judecând după reacţiile ulterioare, PCRM nu-i va ierta PDM-ului şi, în special, liderului Marian Lupu această „nouă înaltă trădare”.
Nu este exclus că PDM şi-a făcut suficiente probleme şi cu propriul electorat. În calitate de formaţiune de centru-stânga, dar creată şi în baza unor foste partide de dreapta, este firesc să aibă membri, simpatizanţi şi votanţi cu viziuni atât de stânga, cât şi de dreaptă, cu viziuni atât pro-europene, cât şi pro-ruse. Electoratul unor asemenea formaţiuni nu este atât de univoc şi omogen ca cel al Partidului Liberal, de exemplu, sau al partidelor „de nişă”, în general. Este de presupus ca unei bune părţi dintre votanţii PDM să nu-i fi plăcut „cochetarea” cu stânga politică, iar altei părţi cochetarea cu dreapta. Anume la PDM mă refeream în special când spuneam, în episodul trecut, că dacă duminica viitoare ar avea loc noi alegeri, formaţiunea s-ar fi ales cu pierderi considerabile în rândul electoratului. PDM ar fi avut de pierdut şi mai mult, anume din cauza acestui joc dublu, dacă, până la urmă, ar fi fost constituită coaliţia de guvernământ de centru-stânga, dar aceasta ar face obiectul unei alte analize. Este cert doar că PDM ar fi avut o vină mare, egală sau mai mare cu cea a PLDM, dacă AIE ar fi eşuat.
De asemenea, ne putem aştepta la tensiuni serioase în relaţiile PDM cu partidul puterii din Federaţia Rusă „Edinnaia Rossia”, iar ultima circumstanţă ar putea atrage mari probleme atât pentru AIE, cât şi pentru Republica Moldova în ansamblu. De multe ori liderii PDM au abordat o tonalitate nesigură, plângăreaţă, în sens că „vedeţi, foştii parteneri din AIE – 1 ne-au obijduit mult până acum şi continuă să ne obijduiască şi în actualele negocieri...”. O astfel de tonalitate nu are foarte multă priză nici măcar la oamenii cu simţul compasiunii mai dezvoltat, chiar dacă se afirmă că liderul PDM place în special femeilor... Oricum, PDM a testat un nou model de negocieri, care ar fi demn de examinat şi dezvoltat pe viitor.
PL: marjă de manevră redusă
Partidul Liberal (PL) a avut o marjă îngustă de manevră în aceste negocieri, de aceea nu a putut să se manifeste în vreun fel anume mai nou şi mai important. Motivul ţine în special de numărul scăzut de mandate câştigate în noul Parlament, dar şi de poziţionarea sa univocă, chiar rigidă, în raport cu partenerii şi oponenţii politici din Legislativ. În condiţiile când apropierea de PCRM sau trecerea în opoziţie faţă de toate partidele parlamentare ar fi însemnat moartea politică a formaţiunii, PL nu a avut de ales decât intrarea în AIE. Poate de aceea PL a fost unicul partid care şi-a declarat din start şi deschis opţiunea pentru reconstituirea AIE. A existat un singur moment, când PL a încercat să-şi adjudece un rol mai important în triumviratul negociatorilor, dar aceasta s-a întâmplat, practic, la sfârşitul procesului, când lucrurile erau deja bătute în cuie.
Cerând pe ultima sută de centimetri şefia Ministerului de Interne, ca mai apoi să accepte şefia SIS-ului, liderul PL, Mihai Ghimpu, şi-a rezolvat mai degrabă o problemă personală decât una de stat. Logica acestei mişcări poate fi înţeleasă mai bine, dacă ne amintim că fostul Ministru de Interne, generalul Victor Catan, l-a umilit pe preşedintele interimar, pe atunci în funcţie, Mihai Ghimpu, comandat suprem al forţelor armate, neadmiţându-i accesul la dosarele secrete şi toate acestea s-au petrecut în public, în ochii presei. Aşa cum Mihai Ghimpu nu este omul care iartă foarte uşor, a solicitat mult – ministerul în întregime – ca să se mulţumească cu puţinul – înlocuirea generalului Catan prin generalul Roibu, ministerul rămânând în continuare la PLDM. Este de la sine înţeles că Victor Catan nu a putut să-şi permită atunci acest gest fără ştirea şi aprobarea „de mai de sus”, dar şi aceasta este deja altă temă.
PCRM
Partidul Comuniştilor din Moldova (PCRM) a avut în aceste negocieri un comportament cu totul nou: a redus din critici dure, din atacuri la persoană în cazul PDM în calitate de potenţial partener la guvernare şi al liderului acestuia Marian Lupu. A oferit, practic, tot ce i s-a cerut sau a crezut că poate atrage PDM-ul în calitate de ce-al de-al doilea cal la trăsura guvernamentală de centru-stânga. Însuşi Vladimir Voronin în persoană i-a făcut o vizită lui Marian Lupu, la sediul acestuia, recunoscându-l în calitate de partener egal în negocieri şi, eventual, în actul de guvernare comună. Vladimir Voronin nu s-a purtat în felul acesta niciodată cu nimeni dintre oamenii politici din Moldova, inclusiv colegi, parteneri, cu atât mai mult cu adversari politici.
Aceasta demonstrează că şi PCRM, şi Vladimir Voronin au început să conştientizeze şi să accepte schimbările macro-politice produse în ultimul timp în ţară, care dictează necesitatea stringentă a modernizării, europenizării şi civilizării proceselor atât în interiorul propriului partid, cât şi în domeniul relaţiilor cu alţi actori politici. O eventuală înrădăcinare a acestei înţelegeri oferă şi ţării, şi societăţii mai multe şanse de modernizare, europenizare şi civilizare. Timpul va arăta pe cât de bine şi-a făcut PCRM lecţia de acasă în urma acestor negocieri post-electorale, pe care le-a pierdut. Aceasta dacă nu rămâne în vigoare regula conform căreia, oricum, lupul îşi schimbă părul, nu şi năravul.
Actorii externi: două abordări
Despre implicarea în procesul intern de negocieri post-electorale a actorilor internaţionali s-a discutat mult şi în contradictoriu. Unii confirmă implicarea Uniunii Europene (sau a unor ţări din cadrul acesteia) şi a Federaţiei Ruse, alţii o infirmă. Unii o salută, alţii o blamează. În acest sens – nimic nou sub soare. Însă, în alte sensuri, procesul de negocieri a profilat cel puţin două lucruri noi şi foarte importante:
1. Procesul de negocieri, ca şi ultima campanie electorală în ansamblu, au confirmat, pentru prima dată fără drept de tăgadă, că Republica Moldova prezintă interes atât pentru Est, cât şi pentru Vest. Şi Vestul, şi Estul şi-au manifestat din plin acest interes într-un moment de cotitură a ţării. Orice s-ar spune, şi o parte, şi alta, ar fi vrut să aibă statul Republica Moldova în sfera influenţelor sale şi aceasta este esenţa comportamentului Estului şi Vestului în raport cu Moldova. Până nu demult, inclusiv în ultima campanie electorală, unul dintre mesajele politice centrale spunea că „Moldova este ţară mică şi săracă şi nimeni nu are nevoie de ea”. Nu examinăm acum motivele acestui comportament al actorilor externi. Însă clasa politică din Moldova urmează să chibzuiască bine măcar de acum înainte cum foloseşte aceste circumstanţe în beneficiul Moldovei şi al moldovenilor.
2. Negocierile au profilat foarte clar două abordări ale actorilor externi faţă de Republica Moldova. Ele sunt cunoscute din istorie şi poartă numele „politicii biciului şi zăhărelului”. Atâta doar că, în mod tradiţional, această politică este folosită de unul şi acelaşi actor în raport cu alt actor, pe care, vorba de mai sus, „vrea să-l aibă în sfera influenţelor sale”. În cazul nostru, rolurile s-au împărţit, Estul preferând „biciul” şi Vestul „zăhărelul”. Vizita la Chişinău a şefului administraţiei prezidenţiale din Federaţia Rusă, Serghei Narâşchin, care, printre altele, l-a ignorat, demonstrativ, pe unul dintre conducătorii statului în care a venit, unul dintre politicienii moldoveni importanţi, în favoarea altora, este doar o singură mostră, destul de nevinovată, de punere în aplicare a „biciului”. Embargourile frecvente ale produselor moldoveneşti pe piaţa rusă sunt mult mai relevante în acest sens. În acelaşi timp, occidentali foarte importanţi vin în Moldova cu bani, cu promisiuni de noi bani mulţi, de liberalizare a regimului de vize, a regimului de comerţ ş.a. Ar fi fost contrar logicii şi fiinţei omeneşti ca moldovenii să dea preferinţă, de bună voie, „biciului” în defavoarea „zahărului”.
Ultimul episod al analizei Info-Prim Neo „Încotro şi cum a pornit Moldova?” se va referi la efectele pe care le-au produs negocierile post-electorale examinate prin prisma direcţiei de dezvoltare a ţării în perioada următoare.
Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo
Valeriu Vasilică
Vezi și:
- De care parte a cortinei se va afla Moldova după noua împărțire a lumii? Analiză de Valeriu Vasilică
- Participarea transnistrenilor în alegeri: între beneficiu și pericol. Analiză de Valeriu Vasilică
- Cârdășia Moscovei și a Tiraspolului va continua „până la sfârșit”. Analiză de Valeriu Vasilică
- Valentin Constantinov: Pe dictatori îi interesează doar puterea personală. Interviu IPN
- Yoshihiro Katayama: Programele japoneze de asistență s-au extins în toate domeniile vieții societății moldovenești. Interviu IPN
- Beneficiile și riscurile reluării exporturilor de fructe în Rusia. Analiză de Valeriu Vasilică
- Opriți războiul!… și filmele despre război. Consemnări de Valeriu Vasilică
- Benedetto Della Vedova: Pornim de la relațiile excelente pentru a crea spații noi pentru apropiere
- După Rusia, și o parte din Moldova bate în SUA sau Patria se vinde doar ieftin! Analiză de Valeriu Vasilică
- Hârtia de turnesol a dosarului deputaților transfugi. Analiză de Valeriu Vasilică
- Asociația, venită de pe Lună, a Judecătorilor din Republica Moldova. Analiză de Valeriu Vasilică
- Virusul sau Cel de-al Doilea Om este ucigaș? Analiză de Valeriu Vasilică
- Valeria Biagiotti: Vă invit să deveniți agenţii schimbării, fiecare să înceapă de la sine
- Natalia Gavrilița: E crucial să construim țara cu o majoritate stabilă, integră și bine intenționată. Interviu IPN
- Ruth Huber: Noua Strategie de cooperare internațională a Elveției confirmă că Moldova rămâne o țară prioritară. Interviu IPN
- „Guvernarea”- Opoziția, scor 1:1. Prelungiri sau lovituri de departajare? Analiza IPN
- Mihai Murguleț: Reformarea justiției depinde de voința politică. Interviu IPN
- Desiree Jongsma: Examinăm și implicațiile mai larg COVID-19 pentru copii și femei. Interviu IPN
- Mihail Cotorobai: „Coronavirusul nu poate să anuleze drepturile omului”. Interviu IPN
- Peter Michalko: „Cuvântul-cheie în noile politici ale UE este „împreună”. Interviu IPN
- Premierului Ion Chicu îi cedează nervii?
- Fisura salvatoare a PDM. Analiză IPN
- Ion Chicu: Avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile și viitorul acestui stat
- Pavel Filip: Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție
- Maia Sandu: O viață mai bună înseamnă libertate și regim care respectă drepturile omului
- Andrei Năstase: PPPDA a militat și a insistat pe unitatea forțelor proeuropene
- Daniel Ioniță: Acolo unde sunt mai mulți români, există și o mică Românie... Interviu IPN
- Ion Manole: Vom insista ca dialogul politic să conțină garanții reale pentru respectarea drepturilor omului în Transnistria
- Valeria Biagiotti: Există lucruri care fac relațiile moldo-italiene mai speciale... Interviu IPN
- Inițiativa sau Moțiunea? Motivele și efectele lor. Analiză IPN
- PSRM-ACUM: Condamnați la colaborare și la distrugere... Analiză IPN
- Angela Ganninger: Și nu este adevărat că înainte lucrurile au stat mai bine... Interviu IPN
- Nicu Popescu: Cu partenerii de dezvoltare avem un „târg” decalat în timp. Interviu IPN
- Felicitări pentru „holding”. Întrebări pentru Maia Sandu. Analiza IPN
- Ce au spus si ce au vrut să spună deputații în ultima sesiune? Analiză IPN
- De ce a plecat Vlad Plahotniuc? Va reveni? Analiză IPN
- De cine se teme Ilan Șor? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Ceea ce ne leagă vine din dorința comună de a fi liberi. Interviu IPN
- Coaliția de guvernare: comunicare deficitară, fumigene și opacitate. Analiză IPN
- Nu se va ajunge la anticipate, deși este una din soluții, sugerate de electorat. Analiză IPN
- Kalman Mizsei: Linia de demarcare între putere și opoziție se trage pe interpretarea calității democrației
- Zdeněk Krejčí : Oamenii din țările mici nu-și pot permite luxul să se certe între ei în chestiuni de bază. Interviu IPN
- O fază mai bună a relațiilor moldo-ruse: mit, realitate sau deja-vu? Analiză IPN
- Vadim Bacinschi: „Suntem o seminție bântuită de atâtea controverse, himere și erori...”. Interviu IPN
- Repoziționarea PDM – corectă, forțată și nesinceră. Analiză IPN
- Integrarea europeană și consensul în Constituție, analiză IPN
- Daniel Ioniță: Susținerea Republicii Moldova este un obiectiv împărtășit la nivelul întregii societăți românești. Interviu IPN
- Moldova, țară căreia nu i se întinde mâna? Analiză IPN
- Reforma nu are susținere, Revoluția se amână. Analiză IPN
- Apoi a venit pădurarul și i-a alungat pe toți sau De ce nu a mers? Analiză IPN
- Opoziția a mușcat nada. Cine a pus-o? Cine se va prinde? Analiză IPN
- Sabine Krause: Un manual ce-i ajută pe germani să înțeleagă mai bine Moldova, pe care o îndrăgește oricine vine aici. Interviu IPN
- Valeria Biagiotti: Moldovenii sunt bine integrați și apreciați de populația italiană. Interviu IPN
- Andrian Candu, recidivă simptomatică? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Visul meu este să creăm o legătură puternică între oamenii de aici și din Polonia. Interviu IPN
- De la Unire a lipsit „producătorul”, dar a fost prezent „produsul” său. Notițe subiective
- Guvernarea se repetă și opoziția întârzie. Analiză IPN
- „Curățare de grajduri” și de speranțe la Chișinău. Analiză IPN
- Peter Michalko: În 2017 au apărut elemente noi în relația UE-RM. Interviu IPN
- Parlamentarele 2018, balaur cu trei capete condamnate să se înghită reciproc. Analiză IPN
- Ce au în comun șoferii, politicienii și butoanele pentru arme de distrugere în masă? Analiză IPN
- Pentru ce a putut merge Plahotniuc la Erdogan? Analiză IPN
- Sistemul mixt: Înger sau Demon pogorât peste Moldova? Analiză IPN
- Planurile B ale schimbării sistemului electoral. Analiză IPN
- Merab Antadze: Calea europeană de dezvoltare este cea mai corectă pentru Moldova și Georgia, interviu IPN
- Deficit de comunicare şi de consens în „uninominalul-mixt”. Analiză IPN
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN, episodul 2
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute, analiză IPN. Reluare din 15 aprilie 2009
- Principala problema a iniţiativei uninominale este iniţiatorul. Analiză IPN
- Deteriorare previzibilă şi inevitabilă a relaţiilor moldo-ruse? Analiză IPN
- Sensul politic şi sensul uman al împăcării. Analiză IPN
- De ce a fost imposibilă o dezbatere publică necesară? Analiză IPN
- Alexandru Tănase: Există deosebiri esenţiale între hotărârile CCM şi atitudinile politice, interviu IPN
- „FACEM!” Interviu IPN cu Valeriu Turea, şeful BRD
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Secretarii generali ai… Republicii Moldova sau Dedublarea programată
- Ultima alianţă pro-europeană a Moldovei
- Coaliţia pro-europeană între interesele naţionale şi cele de partid
- Marian Lupu: PDM a devenit asociat în Partidul Socialist European. Vom folosi noul statut în interesul ţării
- Însemnele naţionale ale alegerilor locale
- De ce vin liderii europeni în Moldova?
- Raportul Kroll: întârziere fatală
- Securitatea informaţională: între stângăcie politică şi interes special
- Două în unu, cu impact european
- Edgars Rinkevics: Asocierea nu este ultima etapă în relaţiile UE-Moldova, interviu IPN
- Dosarul transnistrean: Al treilea deja-vu în circumstanţe mai bune ca înainte
- Agenţiile de presă din Moldova: între adaptare continuă şi dispariţie
- Şah pentru guvernarea pro-europeană: motive, pericole, soluţii
- Iurie Leancă – simbol şi prim-ministru?
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-III
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-II
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare - I
- Igor Dodon prezintă pericol mare pentru pacea şi stabilitatea din Moldova, Valentin Crîlov. Alegeri 2014
- Mihail Magdei: Cea mai gravă boală a clasei politice este „morbul dezbinării”. Alegeri 2014
- Interviu IPN x 2: Letonia vrea să ajute Moldova să deschidă porţile Europei
- De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru destinul european al Moldovei?
- Linas Linkeavicius: „Însă noi cunoaştem cu toţii că şi libertatea are preţul său…”
- Marian Lupu: Cetăţenii vor schimbări în politică şi noi dăm oamenilor puterea să decidă
- Republica Moldova nu s-a constituit. Dar nu a falimentat. Ce şanse are? Analiză IPN
- Presa, internetul şi politica moldovenească în off-shore? Analiză IPN
- Lumea Rusă versus Restul Lumii. Locul Moldovei? Analiză IPN
- Moldova nu mai este „singură acasă”, analiză IPN
- UE, UEA şi biletul de loterie, analiză IPN
- Vlad Filat: În 2020, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană
- Valentina Buliga: Vom împinge PCRM în extrema stângă, acolo unde e locul unui partid extremist
- Ce a dus Filat la Washington şi ce a adus de acolo? Analiză IPN
- Moldova este ţara care creează The Bat!-uri
- Măştile şi cagulele la proteste trebuie interzise prin lege, urgent, analiză IPN
- Rogozin sau Bufonada ca stil în geopolitică, analiză IPN
- Prejudicii afiliate războiului aduse Moldovei de criza regională
- Sunt patru milioane de argumente privind importanţă istorică a liberii circulaţii în Europa, interviu IPN cu Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte PLDM
- Preţul integrării europene a Moldovei este de peste 60 milioane de dolari, poate şi mai puţin
- Criza din Crimeea şi abolirea vizelor ca factor stimulator pentru ideea naţională a cetăţenilor moldoveni
- Coeziune şi contraziceri în coaliţia de guvernare
- Mizele şi investiţiile politice ale anului electoral 2014
- Moldova începe să încetinească oscilaţiile
- Ambasador leton: UE este deschisă pentru colaborare în toate domeniile cu Rusia, dar nu pe seama Parteneriatului Estic
- Ex-preşedintele Arnold Ruutel: Realizările actuale ale Estoniei au devenit posibile doar în componenţa UE
- De ce Acţiunea Pro-Moldova aprinde spiritele atât de tare?
- Miza Vilniusului: puterea în Moldova şi circulaţie liberă în Europa CAMPANIE IPN
- Limba română care uneşte şi care desparte
- Colaborarea moldo-chineză a intrat într-o nouă etapă, Andrian Candu
- BAC-ul, politica şi biletele de troleibuz
- Spaţiu public acaparat şi legile convieţuirii violate. Un caz dintr-o mie, unul cât o mie
- Moldova este aproape ca niciodată de scopul pe care şi-l propune la Vilnius, Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei
- Poziţia faţă de conflictul transnistrean: fără drept la greşeală
- Acum Moldova poate obţine de la UE orice. Doar să vrea şi să poată
- Victor Chirilă: Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic şi instituţional
- Noul candidat la funcţia de premier va fi cel vechi – Vlad Filat
- Corneliu Gurin: Sistemul Procuraturii trebuie şi poate fi reformat în interesul cetăţenilor şi al societăţii
- Alexandru Oleinic: Moldova încă nu a avut un şef de Guvern anticomunist
- Deznodământul crizei politice este pe aproape ? sau Coada peşte ca simbol naţional
- Agenţia de presă IPN are două case noi
- Câteva semne de război la negocierile de pace pentru AIE 3
- Agenţia de presă Info-Prim Neo nu mai este. Este IPN
- Cetăţenii pot taxa politicienii care fură reformele, Comisarul pentru Drepturile Omului al CoE
- Filat va fi premier "până la sfârşitul lumii"
- Bombă cu neutroni în curtea (fostei?) AIE
- Dombrovskis: Ritmul bun al Moldovei în sfera eurointegrării se cere apreciat la justa valoare
- „Dacă UE nu e, nimic nu e” sau AIE învaţă să-şi aştearnă patul?
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc - 2
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc
- Info-Prim: 14 ani de căutare de sine, cu o distrugere la mijloc
- Microbusiştii acţionează iraţional sau prea raţional
- Igor Corman: Să înţelegem interesul Germaniei pentru a realiza interesul Moldovei
- Guvernul Letoniei a ales Moldova ca prioritate de vârf, însărcinat cu afaceri leton
- În cinci ani se poate schimba cardinal viaţa ţării, diplomat georgian
- Cea mai mare reuşită şi cel mai mare pericol pentru Moldova
- Exclusiv: Lituania îi acordă Moldovei perspectiva de membru al UE, Irena Degutienė, preşedinta Seimului lituanian
- Moldova va trebui să demonstreze că este capabilă să implementeze legile legate de regimul liberalizat de vize, Sergiu Ostaf
- Integrarea europeană a moldovenilor văzută din ...China
- AIE: Victorie cu iz de înfrângere
- „Pentru mine Ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională”, Daniela Terzi-Barbăroşie
- Isteria antiromânească este din frustrare sau din rea credinţă?
- „Dacă Moldova vrea să fie cunoscută, ea trebuie să fie mediatizată”, un moldovean francez
- Microfonul – unul din puţinii duşmani ai radiojurnalistului Gheorghe Danu
- Reacţia autorităţilor la hotărârile CC reprezintă un indiciu de maturitate a statului de drept, Alexandru Tănase
- Cine-i cel mai frumos la moară sau De ce clasa politică ne ţine în capcană?
- „Cred că mentalitatea popoarelor Chinei şi Moldovei este în general la fel”, însărcinat cu afaceri chinez
- Guvernarea provoacă ciocniri între angajaţi şi angajatori
- Forţele de pacificare: tancul din cui
- Pentru Moldova există riscul ca o persoană să devină mai puternică decât cetăţenii, Kalman Mizsei
- Ne-am asumat şi riscuri pentru că schimbările de mentalitate se produc mai greu, Irina Tişacova
- Nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conştiinţei etnice limpezi şi a identităţii civice puternice, Marius Lazurca
- PCRM şi-a ratat şansa de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate
- Plus-minus 2,5 motive pentru care Zinaida Grecianîi să poată fi aleasă preşedinte
- Cu Kalaşnikov sub trenci sau AIE: „pe viaţă şi pe moarte”, cu asistenţi - 2
- Contează nu doar Constituţia, ci şi ceea ce fac politicienii la modul practic, Dirk Schuebel
- „La sigur, toamna politică în Moldova va fi una „fierbinte”, chiar „aridă”, Ion Tăbârţă
- Anul 2011 – Anul Muchiei de Cuţit, Valeriu Vasilică
- „Forţa transformatoare a Europei constituie cea mai puternică resursă pentru modernizarea Moldovei”, Kalman Mizsei
- Puşca din cui a împuşcat. Nu a omorât pe nimeni. Deocamdată...
- Moldova, fără duşmani interni - II
- Moldova, fără duşmani interni
- PCRM pregăteşte Marea Revoluţie Socialistă din ... Toamnă
- Filat ascultă dar şi vorbeşte, în premieră
- „Este necesar să se înceapă pregătirea societăţii pentru eventuale compromisuri cu bătaie lungă în procesul de reglementare a diferendului transnistrean”
- Igor Dodon: „În Chişinău va începe o viaţă nouă, ascendentă, plină de realizări”
- De ce a trebuit „muşcat” ambasadorul UE în Moldova Dirk Schuebel?
- Rezultatele alegerilor locale la Chişinău: lupul a intrat în stână
- O zi ideală pentru diversiuni şi provocări electorale. Analiză Info-Prim Neo
- Câţi viitori primari vor merge la Bruxelles? Analiză Info-Prim Neo
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Viitorii primari ai capitalei în rol de cerşetori obraznici. Analiză Info-Prim Neo
- Finanţele tuturor partidelor depind de câteva zeci de persoane. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director CReDO
- Diagnosticul americanilor: guvernarea comunistă a fost nedemocratică. Analiză Info-Prim Neo
- Autorităţile demonstrează interes corporativ de a nu permite dezvoltarea şi finanţarea organizaţiilor societăţii civile. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul IV
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Ce au în comun trânta moldovenească şi Internetul? Interviu Info-Prim Neo cu doctorul în ştiinţe Serghei Busuioc, decanul facultăţii de pedagogie la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport,
- Cu europenii despre moldoveni. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în RM
- Renumărarea voturilor pe rol de şoc benefic pentru partidele parlamentare. Analiză Info-Prim Neo
- De înţelepciunea politicienilor în negocieri depinde stabilitatea democraţiei în Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Kalman Mizsei, reprezentant special al UE pentru RM
- Tinerii vor să se implice, ştiu cum şi ştiu de ce. Interviu Info-Prim Neo cu Sandu Coica, preşedinte CNTM
- Cum l-a refuzat Filat pe Şelin şi despre „darul suptului” după Ghimpu şi Voronin. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Voronin l-a refuzat pe Filat? Analiză Info-Prim Neo
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Bombă cu efect cumulativ sau de câte limbi de stat are nevoie Moldova? Analiză Info-Prim Neo
- Scandalul Mocanu-Plahotniuc: cui îi este convenabil? Analiză Info-Prim Neo
- „Cartea transnistreană” secretă a Rusiei. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Rusia se poarta cu Moldova ca şi „câinele grădinarului?”. Interviu Info-Prim Neo cu expertul independent rus Dmitrii Danilov, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- „Vin Noii Moldoveni!?” - interviu Info-Prim Neo cu fraţii Cristina şi Dumitru Podgurschi, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- Recidive periculoase. Analiză Info-Prim Neo
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- AIE a murit "de moarte bună". Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Instinctul autoconservării manifestat în mod diferit de liderii politici moldoveni. Analiza Info-Prim Neo
- Sincronizări, repoziţionări şi regrupări în formatul „5 + 2”. Analiză Info-Prim Neo
- Vandalismul din aprilie 2009 prin prisma florilor de romaniţă. Analiză Info-Prim Neo
- Mişcarea sindicalistă predată partidelor politice. Analiză Info-Prim Neo
- „Milă mi-i de Gumeniţă, da' de mine şi mai tare...”. Analiză Info-Prim Neo
- Noul Cod al vizelor aduce beneficii tuturor solicitanţilor de vize în UE, dar în special ţărilor vecine precum Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Lorenz, Ofiţer politic al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova
- Declaraţiile contradictorii din cadrul AIE diminuează eforturile guvernării moldoveneşti de a soluţiona conflictul transnistrean. Interviu Info-Prim Neo cu Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- Cetăţenii Republicii Moldova vor fi acceptaţi în Europa doar atunci când se vor simţi confortabil în limba oficială a ţării lor. Interviu Info-Prim Neo cu Alexei Axan, profesor la Casa Limbii Române
- Societatea tolerantă a Moldovei şi în particular societatea civilă ar trebui să-i facă pe politicieni să se potolească într-un final. Interviu oferit Agenţiei Info-Prim Neo de către Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- „Muruianu” a aruncat mănuşa. Cine o ridică? Analiză Info-Prim Neo
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute. Analiză Info-Prim Neo
- Igor Boţan: Formaţiunile politice nu-şi vor putea preciza strategiile electorale fără consultarea unei lucrări precum „Lecţii electorale la şcoala democraţiei din R. Moldova”
- Sindromul neprezenţei în Consiliul municipal Chişinău. Analiză Info-Prim Neo
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I
- În 2009 PCRM ar putea reveni în opoziţie. Analiză Info-Prim Neo
- Interviul Info-Prim Neo, ignorat de candidaţii la funcţia de Primar general al mun. Chişinău Veaceslav Iordan şi Dorin Chirtoacă
- Subordonare prin unificare. Comentariu Info-Prim Neo
- Un tur de scrutin fără urşi, dar cu germani sau japonezi. Analiză Info-Prim Neo
- Viitorul Consiliu municipal Chişinău va fi aproape de două ori mai eterogen decât fosta componenţă. Comentariu Info-Prim Neo
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VII
- Din toate programele candidaţilor la funcţia de primar al capitalei poate fi creat „programul pentru primarul ideal”. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Candidaţii la funcţia de primar al municipiului Chişinău propun 70 de iniţiative de dezvoltare a capitalei. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Programele electorale ale candidaţilor la funcţia de primar al capitalei sunt doar declaraţii pentru un electorat imatur. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VI
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II.
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, episodul I.
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Primarul general de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I