Incinerarea deșeurilor în Moldova va fi reglementată de standarde europene

Incinerarea deșeurilor și substanțelor chimice în Republica Moldova va fi reglementată conform standardelor europene. Fiecare agent economic va fi responsabil de deșeurile pe care le generează. Fie va trebui să dispună de depozite autorizate, dotare cu tehnologii moderne pentru arderea deșeurilor, fie va trebui să încheie contract cu un agent economic care prestează servicii de ardere a deșeurilor, transmite IPN.

Svetlana Bolocan, șefă a Direcției politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a spus luni, 30 octombrie, la o conferință de presă, că scopul inițiativei în cauză este de a reduce impactul asupra mediului. Iar agenții economici care nu vor arde deșeurile pe care pe produc conform noilor reglementări vor fi sancționați.

Svetlana Bolocan, a amintit că, în vara anului trecut, Parlamentul a adoptat Legea privind deșeurile, însă nu au fost reglementate clar cerințele faţă de agenții economici în ceea ce privește procesul de incinerare a deșeurilor și substanțelor chimice. De aceea, au fost elaborate propuneri de modificare și completare a legii. Guvernul deja le-a avizat, urmează și Parlamentul să le aprobe, astfel ca să fie aplicate din 2018.

Potrivit Svetlanei Bolocan, o problemă mare sunt deșeurile medicale, la incinerarea cărora nu sunt implementate tehnologii prietenoase mediului, iar instalațiile care sunt folosite în prezent sunt învechite. „Ca să excludem acest factor de poluare, este necesar ca aceste incineratoare să fie ajustate, să respecte cerințele tehnologice, să dispună de instalații de captare a emisiilor și de purificare a aerului. Şi acest lucru va fi solicitat în cazul tuturor incineratoare”, a spus Svetlana Bolocan.

Liudmila Marduhaeva, consultant principal al Direcției, a spus că modificările și completările la Lege privind deșeurile s-au făcut la solicitarea agenților economici care au depozite pentru incinerare sau sunt dispuși să le creeze, însă legea veche nu conținea cerințe clare faţă de acestea și de procesul de incinerare.

  • svetlana bolocan despre incinerare.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.