Un tânăr de 20 ani, care își ispășește pedeapsa într-un penitenciar din țară, a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru comiterea acțiunilor violente cu caracter sexual săvârșite asupra unui deținut minor. Sentința i-a fost dictată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, iar pedeapsa urmează să fie ispășită în penitenciar de tip semiînchis, transmite IPN.
Procurorii au demonstrat vinovăția acestuia în săvârșirea a două episoade de acțiuni violente cu caracter sexual manifestate prin homosexualitate. Acțiunile au fost săvârșite prin constrângere psihică și fizică asupra deținutului despre care se știa că este minor.
Inculpatul a fost ajutat de către un alt deținut care a supravegheat tot timpul la ușă, ca să nu fie văzuți de cineva. Acțiunile acestuia au fost calificate ca complicitate la săvârșirea infracțiunii. Însă instanța l-a achitat. Acuzatorii consideră sentința ilegală și anunță că o vor contesta.
Sentința de condamnare la nouă ani de închisoare nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.