De luni, 16 iunie, creştinii ortodocşi intră în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cunoscut în popor şi ca postul „Sâmpetru”. Acest post începe întotdeauna în lunea după Duminica Tuturor Sfinţilor, prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, şi nu are o durată fixă, ţinând de la 2 la 9 săptămâni, în funcţie de data Sfintelor Paşti. Tot luni, conform tradiţiei, în localităţile din Republica Moldova sunt curăţate fântânile şi scoşi frunzarii care au fost puşi de Duminica Mare, transmite IPN.
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este un post uşor. În fiecare sâmbătă şi duminică este dezlegare la peşte, vin şi ulei, precum şi de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 iunie. Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără ulei, marţi şi joi legume cu untdelemn şi vin. Şi în caz de hramul Bisericii, se dă dezlegare la peşte. Dacă praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care întotdeauna se celebrează pe 12 iulie, cade miercuri sau joi, se face dezlegare la peşte, vin şi ulei.
Pe întreaga durată a acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile.